Ce se întâmplă cu maşinile folosite de Papă în timpul vizitei în România. "O mare onoare"

×
Codul embed a fost copiat

Papa Francisc continuă să fie un simbol al credinţei şi speranţei, dar şi unul al carităţii. Cele două maşini folosite de Sanctitatea Sa cat a stat în România au fost donate.

La sosirea pe Aeroportul Otopeni în prima sa vizită apostolică în România, Papa Francisc s-a urcat într-o Dacia Logan şi nu într-o limuzină. Acum autoturismul a ajuns la un centru de îngrijiri paleative din Timişoara. Aici, mai multe măicuţe au grijă de persoane greu încercate de suferinţă.

“Pentru noi a fost o surpriză mare, pentru că nici nu am crezut că putem primi maşina cu care a circulat Sfântul Părinte, prin România. Şi este dovada a modestiei lui. Trec pe la noi aproximativ 200 de persoane, avem zece locuri şi sunt trataţi aici mai ales oamenii în ultima fază a vieţii şi cei mai mulţi pacienţi cu afecţiuni oncologice”, spune sora Clareta.

"Aici e o şansă frumoasă să fii într-un loc liniştit când eşti foarte bolnav. Darul reprezintă spiritul lui Isus Hristos şi îţi arată că eşti iubit”, explică Clarisa Von Ohnesorge, voluntară.

Suveranul Pontif a fost în urmă cu 4 luni la Bucureşti, Sumeuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj. Îşi dorea să ajungă şi în vestul ţării, însă timpul nu i-a permis, aşa că a vrut să se revanşeze.

Citește și
Pelerini la Sumuleu Ciuc
Mii de pelerini din Ungaria, primiți cu daruri în gara din Târgu Mureș: „Multă dragoste”

Johann Dirschl vicar general Episcopia Romano-Catolică Timişoara: "Ştim că Papa a mai făcut astfel de gesturi. Aproape în exclusivitate pentru munca socială, pentru a ajuta pe cei mai săraci din societatea noastră şi acest gest l-a făcut şi pentru noi."

De altfel, a fost o dorinţă expresă a Sanctităţii sale ca maşinile să vină în ajutorul celor care chiar au mare nevoie de ele.

Herbert Grun, director Fundaţia Caritas: “Pentru noi a fost o mare onoare când am aflat că va fi donată. Vom transporta pacienţi la medici, la consultaţii, la diferite investigaţii şi pentru procurarea unor chestii utile aici, medicamente."

A doua maşină folosită de Suveranul Pontif a fost donată unui cămin social care aparţine Episcopiei Greco-Catolice din Cluj.

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Ce s-a întâmplat cu cei 5.000 de euro găsiți de un preot la Blaj, în timpul vizitei Papei
Ce s-a întâmplat cu cei 5.000 de euro găsiți de un preot la Blaj, în timpul vizitei Papei

Cei 5.000 de euro găsiți de un preot greco-catolic în 2 iunie, în perioada evenimentelor publice prilejuite de vizita papei Francisc la Blaj, nu au fost revendicați, deși au trecut câteva luni.

Mii de pelerini din Ungaria, primiți cu daruri în gara din Târgu Mureș: „Multă dragoste”
Mii de pelerini din Ungaria, primiți cu daruri în gara din Târgu Mureș: „Multă dragoste”

Șumuleu Ciuc se pregăteşte intens pentru un nou pelerinaj, la doar o săptămână de la vizita Papei Francisc.

Papa Francisc a sfințit o mașină electrică de curse. VIDEO
Papa Francisc a sfințit o mașină electrică de curse. VIDEO

Papa Francisc a binecuvântat, miercuri, la Vatican, un monopost de Formula E, care va concura în weekend în E-Prix-ul de la Roma.

Papa Francisc a mers cu un
Papa Francisc a mers cu un "LOGAN" in cursul vizitei in Armenia. De ce a ales acest model de masina

Stirea ca suveranul pontif a mers cu un automobil produs in Romania a devenit virala pe net. Realitatea e insa un pic diferita.

Intalnirea emotionanta dintre Papa Francisc si o fetita din public, la Washington. Ce scrisoare i-a inmanat micuta. VIDEO
Intalnirea emotionanta dintre Papa Francisc si o fetita din public, la Washington. Ce scrisoare i-a inmanat micuta. VIDEO

Papa Francisc a avut parte de o intalnire speciala in timpul vizitei sale in Statele Unite, cand s-a plimbat cu masina pe strazile din Washington, sub privirile a mii de oameni veniti sa-l vada.

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.