Cel mai temut criminal în serie din România ar putea fi eliberat din închisoare. A fost condamnat pe viață în 2015

×
Codul embed a fost copiat

Considerat cel mai temut ucigaș în serie din România, un bărbat din Argeș ar putea fi eliberat din închisoare, chiar dacă a fost condamnat de trei ori pentru ororile comise, ultima oară pe viață.

Iulian Țigănilă a convins un judecător să îi comute pedeapsa, însă procurorii se opun. Așa că, soarta lui va fi decisă de instanța de apel, care ar putea să îl trimită direct la comisia de eliberări a penitenciarului Rahova.

Iulian Țigănilă a fost condamnat pe viață în 2015, chiar în ziua în care împlinea 52 de ani. Avea deja la activ două condamnări pentru omor, una din 2004, la 20 de ani, și alta, de 22 de ani, primită trei ani mai târziu.

Bărbatul a fost considerat autorul a cel puțin patru omoruri, comise la sfârșitul anilor 90, împotriva unor cunoscuți pe care înainte să îi ucidă îi ademenea cu băutură, apoi îi jefuia sau le vindea proprietățile. Crimele au fost rezolvate greu și doar după ce rămășițele victimelor fuseseră descoperite prin fântâni abandonate sau prin canale de irigații.

Comisar șef Vasile Viorel, fostul investigator: „Toate persoanele erau posesoare ale unor mici proprietăți. Toate erau cu vicii, de la fumat până la consum exagerat de alcool”.

Citește și
crima sua
Rămășițele unui bărbat dat dispărut au fost identificate după 30 de ani. Cadavrul, găsit în casa unui criminal în serie

Iulian Țigănilă: „Am legătură cu condamnarea că sunt nevinovat și eu nu am omorât pe nimeni”.

Țigănilă a negat toate crimele, însă a fost dat de gol de un complice, care s-a lăudat printre deținuți cu grozăviile temutului ucigaș în serie. Țigănilă a fost suspectat și de o a cincea crimă, însă din lipsă de probe, procurorii au renunțat la acuzații.

Din 2000, când a fost încarcerat pentru prima oară, vreme de aproape 24 de ani, Iulian Țigănilă s-a plimbat prin mai multe penitenciare de maximă siguranță din țară. Și a încercat în repetate rânduri să îi convingă pe judecători să îl elibereze condiționat, asta deși fusese condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață. Și nu o dată. Acum, condamnatul, considerat cel mai de temut ucigaș în serie, speră să iasă din Penitenciarul Rahova și să redevină, în sfârșit, un om liber.

Tribunalul București a acceptat să îi înlocuiască pedeapsa detențiunii pe viață cu 25 de ani de închisoare, dar ultimul cuvânt îl vor avea judecătorii Curții de Apel. Apoi, Țigănilă va intra în comisia de liberări condiționate pentru că a executat aproape întreaga perioadă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Execuția unui criminal a fost oprită după o întâmplare neașteptată, în timp ce se afla pe „scaunul morții”
Execuția unui criminal a fost oprită după o întâmplare neașteptată, în timp ce se afla pe „scaunul morții”

Execuția unuia dintre cei mai longevivi deținuți aflați în celula de condamnare la moarte a fost anulată, după ce funcționarii penitenciarului nu au reușit să îi istreze injecția letală.  

Rămășițele unui bărbat dat dispărut au fost identificate după 30 de ani. Cadavrul, găsit în casa unui criminal în serie
Rămășițele unui bărbat dat dispărut au fost identificate după 30 de ani. Cadavrul, găsit în casa unui criminal în serie

Rămășițele unui bărbat dat dispărut în august 1993, în SUA, au fost identificate după 30 de ani cu ajutorul testelor ADN. Cadavrul lui a fost descoperit în casa unui presupus criminal în serie.

Bărbatul omorât în Slobozia și ucigașul său fuseseră împreună șoferi în Italia. Ce l-a dat de gol pe criminal
Bărbatul omorât în Slobozia și ucigașul său fuseseră împreună șoferi în Italia. Ce l-a dat de gol pe criminal

Un bărbat de 36 de ani din Slobozia a fost ucis pe stradă de un prieten, cu o lovitură de armă albă. Agresorul a fost prins câteva ore mai târziu - trădat de urmele de sânge.

Statele Unite vând rachete antitanc către Kosovo pentru ”integritatea sa teritorială” din Peninsula Balcanică
Statele Unite vând rachete antitanc către Kosovo pentru ”integritatea sa teritorială” din Peninsula Balcanică

Statele Unite au anunţat joi viitoarea vânzare de rachete antitanc către Kosovo pentru a apăra "integritatea" teritoriului din Peninsula Balcanică pe care Serbia încă refuză să-l recunoască la un sfert de secol după un război criminal, notează AFP.

Un magazin alimentar din Canada, vizat de un incendiu criminal presupus antisemit
Un magazin alimentar din Canada, vizat de un incendiu criminal presupus antisemit

Un magazin de produse alimentare gourmet din Toronto, al cărui proprietar este evreu, a fost vizat de un incendiu criminal motivat de ură.

 

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.