Cine este bărbatul care a murit după ce s-a izbit de un autocar în care se aflau 51 de elevi, în Vâlcea

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile din Vâlcea au declanșat planul roșu de intervenție, după ce un autocar în care se aflau 51 de elevi s-a izbit frontal de o mașină condusă de un tânăr de 22 de ani.

Acesta din urmă a murit pe loc. Se întorcea din Anglia și mai avea foarte puțin până să ajungă acasă. Șoferul autocarului și 4 dintre copii au ajuns la spital.

Era trecut de 7 dimineața când pe DN 67, în localitatea Tomșești, din Vâlcea, autocarul în care se aflau 51 de elevi a fost izbit frontal de un autoturism care venea din sens opus. La volan era un tânăr de 22 de ani din Copăceni, județul Vâlcea.

Venise în țară dimineața cu avionul din Anglia și împrumutase o mașină de la un prieten ca să ajungă la ai lui. Nu se știe dacă a adormit ori a fost neatent; cert este că imediat după impact autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție.

Sorin Albinaru, purtător de cuvânt ISU Vâlcea: „Persoana încarcerată a fost extrasă cu celeritate de pompieri, dar, din nefericire, a fost declarată decedată."

Citește și
accident
Accident violent în Bihor. Un camion şi o cisternă s-au ciocnit, la Ceica, ambele autovehicule luând foc

Toți pasagerii implicați în accident au fost evaluați medical la fața locului, iar șoferul autocarului și 4 elevi - care au între 11 și 16 ani - au fost transportați la spital. Au răni ori au făcut atac de panică.

Eduard Văduva, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea:
"Conducătorul autocarului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ."

Copiii - elevi de gimnaziu și liceu - plecaseră de la Horezu în excursie la București. În urma accidentului, călătoria lor a fost anulată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Un autocar plin cu elevi s-a ciocnit cu o mașină pe DN 67, în Vâlcea. O persoană a murit
Un autocar plin cu elevi s-a ciocnit cu o mașină pe DN 67, în Vâlcea. O persoană a murit

Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat.

Accident violent în Bihor. Un camion şi o cisternă s-au ciocnit, la Ceica, ambele autovehicule luând foc
Accident violent în Bihor. Un camion şi o cisternă s-au ciocnit, la Ceica, ambele autovehicule luând foc

Un camion care transporta tuburi de metal şi o cisternă încărcată cu praf de beton s-au ciocnit, joi dimineaţă, în localitatea Ceica, judeţul Bihor, după care au luat foc, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale.

Accident feroviar în Teleorman. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie
Accident feroviar în Teleorman. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

Două vagoane de tren au deraiat, marţi, în Drăgăneşti de Vede, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie, informează ISU Teleorman.

Doi bărbați din județul Sibiu au căzut în gol cinci metri în canal și au murit. Colegul lor este grav rănit
Doi bărbați din județul Sibiu au căzut în gol cinci metri în canal și au murit. Colegul lor este grav rănit

Doi bărbați din județul Sibiu au murit, iar un al treilea este în spital, în urma unui grav accident de muncă. Muncitorii reparau o instalație de canalizare dintr-un sat.  

Tragedie în județul Sibiu: Doi muncitori au murit, iar un al treilea este în spital în urma unui grav accident de muncă
Tragedie în județul Sibiu: Doi muncitori au murit, iar un al treilea este în spital în urma unui grav accident de muncă

Doi bărbați din judeţul Sibiu au murit, iar un al treilea este în spital în urma unui grav accident de muncă.

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.