Copii cu dizabilități bătuți într-un centru din Sibiu. „Mi-am văzut copilul trântit de pavaj”
Scene revoltătoare au fost surprinse cu o cameră ascunsă într-un centru destinat copiilor cu dizabilități din Sibiu. În imagini se văd mai multe îngrijitoare care îi lovesc pe copii.
Autoritățile au declanșat mai multe anchete în acest caz pentru rele tratamente aplicate minorilor. Trei angajate ar urma să fie concediate. Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional!
Scenele au fost surprinse la începutul acestei luni în curtea și în interiorul centrului din Sibiu unde trăiesc 31 de copii cu dizabilități. Imaginile arată cum o îngrijitoare îl lovește de mai multe ori pe copilul aflat lângă ea, pe o bancă. Un bărbat care a văzut filmările pe internet susține că și-a recunoscut propriul copil.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
Tatăl unuia dintre minori: „Mi-am văzut copilul și pe doamna îngrijitoare cum îl ia și îl trântește de pavaj și în cealaltă imagine de la sfârșit cu doamna în negru care îl împinge din ușă pe hol, am rămas șocat. O să deschid un proces și plângere la poliție, toată lumea îmi spune că nu e copilul nostru, îmi știu copilul foarte bine se vede că e el după îmbrăcăminte.”
Imaginile surprind și alte două îngrijitoare care îi agresează pe copii.
Inspectorii de la Direcția pentru Protecția Copilului Sibiu au luat primele măsuri.
Beatrice Munteanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Sibiu: „Urmare a verificărilor au fost îndepărtate cele trei angajate din cadrul complexului de servicii Speranța, mutarea lor într-un alt centru. Și a fost anunțată Poliția Sibiu în vederea demarării procedurilor conform competențelor.”
Polițiștii au deschis și ei un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului.
Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu: „Polițiștii s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări pentru stabilirea stării de fapt și luarea măsurilor legale.”
Specialiștii Direcției de Sănătate Publică au făcut la rândul lor o vizită în centru și au descoperit mai multe nereguli.
Denisa Ungureanu, purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu: „Printre neconformitățile constatate se numără lipsa meniurilor dietetice, lipsa meniurilor avizate de către medicul nutriționist și lipsa meniurilor hrănite prin intermediul sondei, controalele sunt încă în desfășurare.”
Reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Sibiu vor dispune efectuarea unei examinări medico-legale pentru copiii față de care există suspiciunea că au suferit abuzuri fizice.