Descoperire neașteptată a polițiștilor din Hunedoara în bagajul unui bărbat. Ce se ascundea în pachete cu cafea. FOTO

droguri
DIICOT

Un bărbat de 40 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind anchetat pentru că ar fi procurat din Spania şi apoi a introdus în ţară 6,5 kilograme de canabis, ascunse în interiorul unor pachete de cafea boabe.  

"Din materialul probator istrat a rezultat că, la începutul lunii mai, persoana cercetată ar fi procurat din Spania şi ar fi introdus în ţară, prin intermediul unei firme de transport, peste 6,5 kilograme de canabis, ascunse în interiorul unor pachete cu cafea boabe", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara transmis, miercuri, Agerpres.

Suspectul a fost prins în flagrant delict, pe data de 5 mai, în municipiul Arad, în timp ce ar fi ridicat trolerul în care se afla drogul de risc destinat comercializării.

O zi mai târziu, procurorii DIICOT Hunedoara au dispus reţinerea persoanei cercetate, ulterior fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Bărbatul este cercetat pentru introducere în ţară de droguri de risc, fără drept şi trafic de droguri de risc.

Citește și
Mohamed Amra
Complice al traficantului Mohamed Amra, extrădat din Franța în Germania. Îi închiriase apartamentul din București

IPJ a informat că acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Pachete de 1,8 milioane de euro găsite în jurul unui mare oraș din România. Cumpărătorii primeau coordonatele să le ridice
Pachete de 1,8 milioane de euro găsite în jurul unui mare oraș din România. Cumpărătorii primeau coordonatele să le ridice

Captură impresionantă de droguri în Oradea. Oamenii legii au confiscat 56 de kilograme de stupefiante sintetice, evaluate la 1,8 milioane de euro.

Complice al traficantului Mohamed Amra, extrădat din Franța în Germania. Îi închiriase apartamentul din București
Complice al traficantului Mohamed Amra, extrădat din Franța în Germania. Îi închiriase apartamentul din București

Un complice al traficantului de droguri Mohamed Amra arestat la București a fost repatriat din Franța în Germania. Individul îi asigurase traficantului fuga în România.

Reţea de traficanţi de droguri destructurată la Oradea. Au fost descoperite substanțe ilegale de peste 1,8 milioane de euro
Reţea de traficanţi de droguri destructurată la Oradea. Au fost descoperite substanțe ilegale de peste 1,8 milioane de euro

O rețea de traficanți de droguri care acționa încă din 2024 a fost destructurată la Oradea, iar două persoane au fost prinse în flagrant când ridicau peste 1,3 kilograme de substanțe dintr-un tufiş.

Trump a vrut să trimită armata în Mexic. Ce a urmat
Trump a vrut să trimită armata în Mexic. Ce a urmat

Donald Trump a vrut să trimită armata în Mexic pentru a ajuta la lupta împotriva cartelurilor de droguri, dar președinta a refuzat oferta liderului de la Casa Albă, spunând că teritoriul Mexicului este inviolabil.  

Polițiștii au împânzit străzile stațiunii Mamaia. Zeci de șoferi au fost testați pentru alcool și droguri
Polițiștii au împânzit străzile stațiunii Mamaia. Zeci de șoferi au fost testați pentru alcool și droguri

Așa cum tinerii au împânzit cluburile din Mamaia și polițiștii au împânzit străzile stațiunii pentru a se asigura că distracția nu scapă de sub control.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.