O femeie aflată pe trotuar a ars de vie după ce două microbuze s-au ciocnit și au rupt o conductă de gaz
Accident sinistru, vineri dimineață, în Copșa Mică, județul Sibiu. O femeie a murit carbonizată, lovită pe trotuar de două microbuze care s-au ciocnit pe șosea, au rupt o țeavă de gaz și au luat foc.
Două case din apropiere au fost afectate de flăcări.
Încă nu se luminase de ziuă, când o bubuitură puternică a scos oamenii din case. Două microbuze ardeau cu flăcări uriașe, alimentate de gazul care țâșnea cu presiune dintr-o conductă spartă.
Pompierii au ajuns rapid la fața locului, dar n-au putut stinge focul până ce gazul n-a fost oprit. Abia după ce-au lichidat incendiul, au descoperit cadavrul carbonizat al unei femei sub unul dintre microbuze.
Cu ajutorul martorilor, polițiștii au reușit să-și dea seama ce s-a întâmplat.
Cele două microbuze, unul în care se afla doar șoferul, iar altul care avea la bord 7 pasageri, mergeau în aceeași direcție, spre Mediaș. Primul conducător auto a vrut să vireze la stânga, dar nu s-a asigurat. Cel din spate, care se angajase în depășire, l-a lovit.
Elena Welter, IPJ Sibiu: „În urma impactului, cele două microbuze au fost proiectate pe trotuar, unde au rupt o conductă de gaz, fiind declanșat un incendiu care s-a propagat la două imobile.”
Pe trotuar trecea însă și o femeie de 56 de ani. Lovită de unul dintre vehicule, a căzut la pământ și a murit, cuprinsă de flăcări.
Maria Băcilă, martor: „Am văzut arzând, flacără mare, cu scântei. Le spuneam într-una - unde sunt cei de la gaz? Să oprească gazul, mă gândeam că o să fie catastrofă.”
Localnică: „Femeia a rămas prinsă sub mașină, carbonizată, a văzut-o cineva când a scos-o acum, de vreo două ore, era total carbonizată.”
Victima avea 56 de ani și mergea la serviciu, ca în fiecare zi, la ora 5.30. Lucrase o vreme în Germania, dar, cuprinsă de dorul nepoților, a revenit acasă și acum muncea într-o fabrică de componente auto.
În stația de autobuz, unde trebuia să ajungă femeia, se afla și cumnata ei, colegă de muncă. Ea a fost prima care a realizat nenorocirea și a cerut rudelor s-o sune la telefon.
Rudă: „A sunat telefonul, după aia gata. După câteva minute n-a mai sunat. Și mi-am dat seama că acolo s-a întâmplat ceva.”
Ceilalți oameni implicați în accident, șoferii microbuzelor și pasagerii, au reușit să iasă din vehicule și n-au pățit nimic.
Incendiul declanșat în urma impactului a afectat două case, însă ambele erau nelocuite.