Efectele stării de urgență: Cât de mult a scăzut numărul accidentelor și cel al jafurilor

×
Codul embed a fost copiat

Restricțiile impuse în cele aproape două luni de stare de urgență au avut și multe efecte pozitive. S-au înregistrat mai puține accidente rutiere, dar și mai puține jafuri în locuințe sau tâlhării.

Sunt mult mai puține și apelurile la ambulanță, iar aerul din orașe este mult mai curat. Psihologii spun că există însă și un efect negativ. S-au înmulțit cazurile de violență domestică, pentru că victimele s-au văzut nevoite să împartă aceeași locuință cu agresorii.

Cele mai importante schimbări produse de starea de urgenţă s-au văzut în primul rând pe şosele. Cum în ultimele două luni au fost mult mai puţine maşini, inclusiv de Paşte ori de 1 mai, numărul accidentelor a scăzut proporţional. În Capitală de exemplu, în luna aprilie au fost de 4 ori mai puţine accidente faţă de aceiaşi luna a anului trecut.

Andra Arsintescu, Brigada Rutieră București: "În această perioadă s-a observat o scădere foarte mare a traficului rutier, se pare că cetăţenii au respectat prevederile ordonanţelor militare şi au înţeles importanţa acestora. Numărul accidentelor se observa de la 49, comparativ cu 13 anul acesta, este cu mult mai scăzut în această perioadă."

A scăzut considerabil şi numărul celor care au sunat la ambulanţă.

Citește și
Iuliu Stocklosa
Iuliu Stocklosa, președintele CCIB: Bucureștiul, poartă de intrare în UE pentru afacerile din Sri Lanka

Alice Grasu, SABIF: "În perioada stării de urgenţă, din 14 martie - 4 mai, numărul total numărul total al solicitărilor la serviciul de ambulanță București-Ilfov a scăzut cu 13,5%. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, urgentele, situaţia în care viaţa pacientului e pusă în pericol sau cele de cod galben au scăzut cu 10,5% faţă de aceeaşi perioadă. cel mai mult au scăzut cazurile în loc public. Nu au fost evenimente sportive, mall-urile au fost închise şi aceste cazuri au scăzut cu 60%."

La nivel naţional, intre întâi şi trei mai, în toată ţara, s-au produs mai puţin accidente.

De întâi mai, am văzut pe străzi peste 36.000 de forţe de ordine - cu 50% mai multe decât de 1 mai 2019. Oamenii legii au intervenit într-o singură zi în peste 4000 de cazuri, cu aproape 500 mai multe decât anul trecut. Au scăzut în schimb accidentele - de întâi mai 2020 s-au înregistrat doar 8, cu 50 la sută mai puţine decât de 1 mai 2019.

Marcel Vela, ministrul de Interne: "La alte infracţiuni au scăzut pentru că au fost două motive: 1. Am fost mereu prezenţi în teren, la nivel naţional, Poliţie Locală, Jandarmerie, Armată, etc şi 2. oamenii au fost acasă, cei care făceau un obicei din a fura din locuinţe, acum evident că nu au avut această preocupare fiind cetăţenii acasă."

Din păcate, în această perioadă s-au înmulţit cazurile de violenţă în familie, pentru că victimele au fost obligate să stea sub acelaşi acoperiş cu agresorul.

Andreea Rusu, Centrul FILIA: "Este o problemă faptul că în declaraţia pe care trebuie să o completăm atunci când vrem să ieşim din locuinţa, nu există un punct special pe care să-l bifeze ca să plece la judecătorie să-şi ia un ordin de protecţie sau să meargă la o secţie de poliţie să raporteze ce i se întâmplă. În momentul de față, femeile sunt îngrădite de această opţiune de a suna la 112."

La aproape două luni de la începutul stării de urgenţă, poliţia nu întocmit încă o statistică referitoare la cazurile de violenţa domestică.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Iuliu Stocklosa, președintele CCIB: Bucureștiul, poartă de intrare în UE pentru afacerile din Sri Lanka
Iuliu Stocklosa, președintele CCIB: Bucureștiul, poartă de intrare în UE pentru afacerile din Sri Lanka

Bucureştiul poate deveni o platformă solidă de lansare pentru companiile din Sri Lanka care vor să intre pe piaţa Uniunii Europene, a afirmat miercuri preşedintele CCIB, Iuliu Stocklosa, la Forumul de Afaceri România - Sri Lanka.

O femeie din București a trăit timp de 7 ani în „iad.” Ea a fost obligată să se prostitueze și a primit mâncare cu porția
O femeie din București a trăit timp de 7 ani în „iad.” Ea a fost obligată să se prostitueze și a primit mâncare cu porția

O femeie fără locuinţă, cu nivel redus de educaţie, a fost exploatată, timp de şapte ani, de către o familie din Bucureşti, fiind forţată să se prostitueze, să facă video-chat, dar şi să presteze diferite munci.

Riscă ani grei de închisoare pentru vandalizarea a patru parcometre din Ploiești. Suma ridicolă din casetele de bani
Riscă ani grei de închisoare pentru vandalizarea a patru parcometre din Ploiești. Suma ridicolă din casetele de bani

Mai multe parcometre amplasate pe domeniul public al oraşului Ploieşti au fost ţinta hoţilor, aceştia distrugând aparatele în care şoferii plătesc parcarea şi sustrăgând din acestea casetele cu bani.

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.