Episcopia Hușilor, după condamnarea fostului episcop Onilă pentru viol: Decizia nu reflectă o culpă morală sau instituțională

Episopia Hușilor, în fruntea căreia s-a aflat fostul episcop Corneliu Onilă, a reacționat după ce acesta a fost condamant definitiv pentru viol şi alte agresiuni sexuale. Acesta este primul mare ierarh din BOR care va ajunge după gratii.
La câteva ore după ce fostul episcop al Hușilor, Corneliu Onilă a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare, pentru viol în formă continuată și agresiune sexuală, Episcopia Hușilor, instituție pe care a condus-o între 2009 și 2017, a reacționat în mod public. Instituția notează că instanța a conformat „indubitabil faptele extrem de grave și imorale săvârșite de cei doi condamnați”.
Cu toate acestea, Episocopia Hușilor ține si ținut să sublinieze faptul că nu a mai avut nicio legătură cu Corneliu Onilă din 2017, anul în care prelatul s-a retras de la conducerea instituției în urma unei anchete făcută de jurnaliștii de la Să fie lumină! în care era acuzat că a violat un elev al seminarului ortodox din Huși, în perioada 2016–2017.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
„Regretăm profund suferințele cauzate victimelor, precum și sminteala produsă de acest caz greu de imaginat sau de anticipat, precizând, încă o dată, faptul că nicio instituție nu poate fi confundată cu o persoană, indiferent de poziția vremelnică avută și de ceea ce pretindea că reprezintă”, a transmis Episcopia.
În ceea ce privește victimele abuzurilor realizate de fostul episcop Onilă, Episcopia transmite „întreaga compasiune și înțelegere față de persoanele vătămate, suntem deplin solidari cu acestea, conștientizând dramele la care au fost supuse”.
Episcopia nu se consieră responsabilă în cazurile de viol și abuz sexual de la Seminarul Huși
Episcopia notează că hotărârea judecătorilor o obligă la plata, în solidar cu fostul episcop, a despăgubirilor către victime. Cu toate acestea, conducerea instituției subliniază faptul că această obligație îi revine ca urmare a răspunderii civile stabilite de lege și că nu reflectă „o culpă morală sau instituțională”.
Dat fiind faptul că fostul episcop Corneliu Onilă și Sebastian Jitaru, fostul arhimandrit al catedralei episcopale, condamnat la rândul său în dosar, nu pot plăti despăgubirile stabilite e instanță, acestea ar urma să devină responsabilitatea Episcopiei Hușilor.
„Episcopia Hușilor are responsabilitatea istrării acestuia într-o manieră în care să răspundă cât mai optim și transparent lucrării social-filantropice, pastorale, culturale și edilitare a Eparhiei, în acord cu nevoile credincioșilor, iar nu să e prejudiciile create de cei care, în contradicție flagrantă cu menirea lor, au săvârșit abuzuri sexuale”, se arată în comunicatul de presă al instituției.
În acest context, Episcopia a anunțat că va apela la drept de regres împotriva celor doi foști ierarhi pentru a-și recupera prejudiciul.