Fată de 11 ani, răpită de acasă. Suspecții au luat-o cu un Audi negru

Fată de 11 ani, răpită din Vâlcea. Suspecții au luat-o cu un Audi negru
Pro TV

O fată de 11 ani ar fi fost răpită joi, din Vâlcea. Copila ar fi fost urcată într-o maşină de patru bărbaţi şi o femeie, iar Poliția a emis o alertă răpire copil.

UPDATE: Fata a fost găsită de polițiști.

„În urma activităților specifice desfășurate cu operativitate de polițiștii inspectoratelor de poliție județene Vâlcea și Gorj, s-a reușit identificarea minorei și aducerea acesteia, în jurul orei 21.00, la domiciliul său, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

În acest moment, aceasta se află la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, pentru audieri, în vederea lămuririi tuturor circumstanțelor dispariției sale.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea” a transmis Poliția Română joi seară, într-un comunicat.

Citește și
rapire
Interlopul Box și o fostă cântăreață, suspecți într-un dosar de răpire și sechestrare. Infracțiunea a avut loc acum trei ani

Poliţia Română a transmis, joi, o alertă de răpire copil, semnalând dispariţia unei fete de 11 ani din judeţul Vâlcea. Aceasta ar fi fost urcată într-o maşină de patru bărbaţi şi o femeie, transmit autoritățile.

La data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 14.50, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea a fost sesizat prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la dispariţia unei minore, respectiv MICLESCU ANA MARIA, în vârstă de 11 ani. Din cercetări a reieşit faptul că, în data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 14.50, la domiciliul minorei situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, zona Căzăneşti, s-ar fi prezentat 4 bărbaţi şi o femeie, care au luat-o cu un autoturism, plecând cu aceasta într-o direcţie necunoscută”, a transmis, joi, Poliţia Romănă.

Sursa citată a precizat că, întrucât minora nu a revenit la domiciliu, acesta neavând telefon asupra ei, bunica minorei a alertat poliţiştii.

S-a declanşat mecanismul «Alertă răpire copil», constituindu-se celula de criză. Au fost declanşate ample căutări, mai multe echipaje din judeţ efectuând verificări, în vederea depistării minorei”, a mai transmis Poliţia.

Semnalmente: ochi albaştri, păr şaten, lung.

La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu blugi albaştri, cu o geacă neagră şi cizme negre.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Mărturiile teroriștilor Hamas capturați și interogați de Israel. Un apartament şi 10.000 de dolari recompensă pentru o răpire
Mărturiile teroriștilor Hamas capturați și interogați de Israel. Un apartament şi 10.000 de dolari recompensă pentru o răpire

Ministerul israelian de Externe a publicat pe platforma X (fostă Twitter) un montaj video de 12 minute pe care îl prezintă drept fragmente ale unor interogatorii ale unor terorişti Hamas care au comis atacul de la 7 octombrie în Israel.

Interlopul Box și o fostă cântăreață, suspecți într-un dosar de răpire și sechestrare. Infracțiunea a avut loc acum trei ani
Interlopul Box și o fostă cântăreață, suspecți într-un dosar de răpire și sechestrare. Infracțiunea a avut loc acum trei ani

Trei bărbați membri ai unui clan interlop din Capitală sunt acuzați că au răpit și sechestrat doi invidizi. Prezentă la săvârşirea faptelor ar fi fost și cântăreața Emmy.

O copilă de trei ani a fost răpită de un biciclist. Individul gonea pe străzi cu fetița pusă în coș
O copilă de trei ani a fost răpită de un biciclist. Individul gonea pe străzi cu fetița pusă în coș

Camerele de supraveghere au surprins, în Mexic, o tentativă de răpire cu bicicleta.

 

Cine este bărbatul din spatele atacului armat de la Aeroportul Chişinău. Era căutat în Tadjikistan pentru răpire
Cine este bărbatul din spatele atacului armat de la Aeroportul Chişinău. Era căutat în Tadjikistan pentru răpire

Bărbatul în vârstă de 43 de ani din Tadjikistan, care a ucis două persoane în atacul armat de la Aeroportul Chişinău, a fost identificat.  

Ce pedepse au primit doi bărbați care au înscenat o răpire și au cerut bani mamei unuia dintre ei
Ce pedepse au primit doi bărbați care au înscenat o răpire și au cerut bani mamei unuia dintre ei

Curtea de Apel București a tranșat definitiv un caz mai puțin obișnuit de șantaj. Un bărbat din Teleorman, care încerca să facă rost de bani de la propria mamă, și-a înscenat răpirea, ajutat de un complice.

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.