Focar de pestă africană descoperit în Olt. Aproximativ 24.000 de animale vor fi sacrificate

Focar de pestă africană descoperit în Olt. Aproximativ 24.000 de animale vor fi sacrificate
Shutterstock

Aproximativ 24.000 de porci de la o exploataţie comercială din localitatea Ipoteşti vor fi eliminaţi din cauza unui focar de pestă porcină africană confirmat la suine din ferma respectivă.

Prefectul a precizat că focarul de pestă porcină africană la exploataţia comercială de suine din comuna Ipoteşti a fost confirmat luni seara iar marţi s-a întrunit Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor, care a hotărât luarea măsurii de ucidere a tuturor celor aproximativ 24.000 de porci din fermă.

"Miercuri va începe uciderea porcilor, luni seara a fost confirmat focarul, astăzi s-a întrunit CLCB Olt şi a aprobat Planul de măsuri privind combaterea pestei porcine africane în exploataţia comercială din Ipoteşti, unde se va aplica măsura eliminării tuturor suinelor", a spus prefectul.

Aceasta a este a treia oară în ultimii şase ani când la ferma de suine de la Ipoteşti este confirmat focar de pestă porcină africană, primul focar fiind confirmat în noiembrie 2019, când au fost eliminaţi circa 3.700 de porci, iar al doilea, în vara anului 2021.

O altă fermă din judeţul Olt, din Negreni (oraşul Scorniceşti), a fost afectată de pestă porcină africană în luna aprilie anul acesta, când au fost ucişi 11.500 de porci din respectiva exploataţie.

Citește și
oi
Boala care face ravagii în România. A ucis peste 220.000 de animale. Țările vecine au luat deja măsuri
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
Scandal în Timiș. Crescătorii de oi refuză sacrificarea animalelor infectate cu pestă. „Sunt totul pentru mine”
Scandal în Timiș. Crescătorii de oi refuză sacrificarea animalelor infectate cu pestă. „Sunt totul pentru mine”

Pesta ovină face ravagii în țară, iar în Timiș s-a lăsat cu scandal între crescătorii de animale și autorități.  

Boala care face ravagii în România. A ucis peste 220.000 de animale. Țările vecine au luat deja măsuri
Boala care face ravagii în România. A ucis peste 220.000 de animale. Țările vecine au luat deja măsuri

Autoritățile române încearcă să limiteze pesta micilor rumegătoare, care a ucis deja peste 220.000 de oi și capre. Boala îngreunează exportul.

Noi focare de pestă la oi și capre confirmate în Tulcea. Peste 8.800 de animale au murit. Ce măsuri au fost adoptate
Noi focare de pestă la oi și capre confirmate în Tulcea. Peste 8.800 de animale au murit. Ce măsuri au fost adoptate

Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) a confirmat noi focare de pesta micilor rumegătoare (PMR) în probele prelevate de la oi din judeţul Tulcea, a anunţat Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

 

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.