Cum explică șefii din poliție tragedia din Onești: ”Nu s-a ezitat niciun moment”

×
Codul embed a fost copiat

Oficialii Poliției Române au explicat, marți, într-o conferință de presă, ce s-a întâmplat în apartamentul din Onești, unde doi oameni au fost uciși după ce au fost luați ostatici de un bărbat în vârstă de 68 de ani.

Declarațiile de presă au fost transmise LIVE pe stirileprotv-ro.cuevanamovies.net și pe pagina de Facebook a Știrilor Pro TV.

Polițiștii au explicat că bărbatul care a ucis doi muncitori a sunat de mai multe ori la 112. El a discutat atât cu operatorul, dar şi cu adjunctul şefului Poliţiei Oneşti, care îl știa pe agresor din vedere.

De asemenea, negociatorul a fost chemat din ziua sa liberă, deoarece celălalt negociator era în concediu medial, şi a ajuns după mai bine de o oră.

"”De ce a durat deschiderea ușii mai mult. Pentru că dincolo de sistemele de închidere ale ușii, cele două yale, avea și o scară proptită între ușă și peretele opozabil ușei, fapt care a îngreunat deschiderea căii de acces în locuința vizată de acțiunea poliției. Ce s-a întâmplat imediat după ce s-a reușit deschiderea unei fante în această ușă, operatorii au folosit inițial armament neletal, respectiv cartușe de caucciu, care au lovit mâna agresorului și l-au făcut să scape arma cu care acționase în timpul incidentului. Și, un operator binom al celui care a folosit pușca cu pompă a tras cu Glock 17, 4 cartușe 9 ori 19. Toate lucrurile acestea s-au făcut pentru a reuși reținerea și salvarea victimelor, despre care nu aveam cunoștințe în cadrul ușii.

Citește și
politia, politisti, DIICOT
Martor la intervenția polițiștilor din Onești, unde 2 oameni au fost uciși: ”I-am văzut cum râdeau”

Intervenția forțelor de ordine s-a realizat imediat ce zgomotele și strigătele din apartamentul vizat au făcut să se înțeleagă că agresorul a trecut deja la fapte. Nu s-a ezitat niciun moment. S-a lucrat în echipe de binom de 3 și s-a dat în continuu la berbec până când s-a spart ușa. Credeți-mă că nu a fost ușor.” ”, au declarat reprezentanții poliției.

Aceștia au subliniat faptul că, deși existau semne că negocierile avansează pozitiv, după aproximativ cinci ore, în atitudinea agresorului s-a produs un "declic".

Pe de altă parte, agresorul are la activ 4 condamnări penale.

”Are, într-adevăr, 4 condamnări anterioare: în 1987, 1991, 1993 și 2010. Cea din 2010 este o condamnare din Italia pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor. Din toată această anamneză pe care noi, investigatorii, am creat-o la momentul respetiv, intuiesc că asta doriți să aflați, dacă știam că este violent. Nu ne-a atestat un comportament violent. Ba mai mult, verificările care s-au făcut la familie, în mediile frecventate, cercurile, nu spuneau nimic că el ar putea avea un declic sau o explozie între ghilimele, ca ceva să-i motiveze acest gest. De altfel, așa cum au menționat și colegii, la un moment dat fusese adus într-un punct hai să zicem favorabil poliției și favorabil situației în sine. De ce? Pentru că a acceptat să se intre în cu noi, să vadă documentele și așa mai departe.” - au mai spus polițiștii.

Sinteza declarațiilor - LIVE TEXT:

Comisar șef Gheorghe Cristian:

- Primul apel la dispecerat 112 a fost efectuat la ora 11.47 de către un bărbat care a sesizat că are o propblemă din cauza unui litigiu. Apelul s-a întrerupt. Operatoarea de la poliție a transferat apelul la colegii din teren. Primul echipaj a ajuns la fața locului la 11.52, la 5 minute de la sesizare.

- La ora 11.55 s-a dispus constituirea unei grupe operative formată din 17 polițiști, un negociator și o echipă de intervenție. La fața locului s-a deplasat și adjunctul sefului poliției Onești.

- Adjunctul șefului poliției a inițiat primele discuții cu bărbatul, având în vedere că îl cunoștea. Ulterior a ajuns la fața locului și șeful poliției Onești.

- Negociatorul au ajuns la ora 13.15 minute. Negociatorul a fost chemat la serviciu, acesta fiind liber, iar celălalt negociator fiind în concediu medical. La ora 14.01 a fost solicitat sprijinul ISU Bacău.

- La ora 14.38 cel în cauză, agresorul, a reapelat sistemul de urgență 112 și a sesizat că are în locuință două persoane legate.

- Operatorul a solicitat să vorbească cu una din cele 2 persoane sechestrate, iar telefonul mobil a fost preluat de una din persoanele sechestrate care a precizat că va fi ucis dacă se aude o mișcare la ușă.

- În paralel, polițiștii au discutat cu soția care a declarat că îl susține în totalitate, deci nu am avut un partener.

Negociatorul situației din Onești:

- În jurul orei 16.55 s-a produs un declic, chiar dacă situația era sub control. Am auzit zgomote și țipete din interior, fapt care ne-a adus indicii clare că s-au produs agresiuni.

Șeful SIAS, chestorul de poliție Alexandru Scurtu:

- În cadrul procesului de negociere este o activitate obligatorie iar rezultatul acestei etape depinde de multe variabile. De asemenea, nu poate fi cuantificat. Nu poți spune că o negociere este scurtă sau lungă.

- În cazul în speță, prima echipă de intervenție a ajuns la ora 13.53, pentru că fiecare forță chemată la incident este responsabilă iar dacă este copleșită solicită sprijin. 

- Deși era în timpul liber, negociatorul s-a prezentat într-un timp foarte scurt la serviciu.

- La ajungerea la fața locului, prima activitate a polițistului este o sumară documentare. Negociatorul a făcut acest demers de documentare și în jur de 14.02 a inițiat primul cu agresorul.

Bărbatul de 68 de ani, care i-a ucis pe cei doi muncitori, a fost proprietarul acelui apartament pe care l-a pierdut în urma unei executări silite. El a reușit cumva să intre în casa în care munceau cei doi pentru a o renova, i-a luat ostatici și a sunat la 112.

Individul a amenințat că îi ucide pe cei doi muncitori, iar polițiștii au ajuns imediat la fața locului, inclusiv cu un negociator. Și au urmat ore tensionate.

Martorii spun că omul ar fi ieșit pe balcon și ar fi cerut autorităților 300.000 de lei, contravaloarea apartamentului.

Între timp, agresorul este internat la spitalul din Onești. Medicii spun că are 9 plăgi împușcate, la picioare, la o mână și în zona inghinală, răni produse de gloanțele de cauciuc trase de polițiști.

Pacientul este intubat, la Terapie Intensivă. Este conștient și viața nu îi este pusă în pericol. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Cine e bugetarul cu 1.000.000 de lei pe card. Surpriză mare! Are salariu de 11.800 de euro pe lună
Cine e bugetarul cu 1.000.000 de lei pe card. Surpriză mare! Are salariu de 11.800 de euro pe lună

Cine e bugetarul cu 1.000.000 de lei pe card. Surpriză mare! Are salariu de 11.800 de euro pe lună

Martor la intervenția polițiștilor din Onești, unde 2 oameni au fost uciși: ”I-am văzut cum râdeau”
Martor la intervenția polițiștilor din Onești, unde 2 oameni au fost uciși: ”I-am văzut cum râdeau”

Un martor la intervenția nereușită a polițiștilor din Onești, unde doi oameni au fost luați ostatici și uciși de un bărbat, a povestit jurnaliștilor că, la un moment dat, ”organele legii” râdeau în timpul negocierilor cu criminalul.

VIDEO. Criminalul din Onești amenința în 2018:
VIDEO. Criminalul din Onești amenința în 2018: "Cu armă de foc voi face și eu dreptate"

Gheorghe Moroșan, 68 de ani, bărbatul care a ucis doi oameni, luni seara, după ce i-a ținut ostatici, legați la mâini, mai multe ore, într-un apartament din Onești, județul Bacău, și-a premeditat fapta.

Cum ar fi putut fi evitată tragedia din Onești, unde un bărbat a ucis 2 muncitori. Ce spune fiica agresorului
Cum ar fi putut fi evitată tragedia din Onești, unde un bărbat a ucis 2 muncitori. Ce spune fiica agresorului

O luare de ostatici într-un apartament din Onești, județul Bacău, s-a încheiat tragic luni seară.

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. USR nu este de acord cu majorări de taxe și impozite, anunțate de PNL
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. USR nu este de acord cu majorări de taxe și impozite, anunțate de PNL

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”
Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”

Evacuări în satele amenințate de șuvoaie. Ploaia care a căzut necontenit marți noapte a alimentat și mai mult debitul râurilor.

Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”
Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, după consultările politice de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan, că i-a prezentat șefului statului ”situația economică complicată” a României.