Mama unui copil de doi ani s-a aruncat de la fereastra locuinței. Femeia se temea că ar putea fi dată afară de la serviciu

×
Codul embed a fost copiat

O femeie de 34 de ani din Moreni, Dâmbovița, mama unui copil de doi ani, este în stare critică după ce s-a prăbuşit în gol, luni dimineaţă, de la fereastra locuinței sale, aflată la etajul doi.

 

Rudele povestesc că tânăra ar fi încercat să îşi ia zilele pentru că era măcinată de o problemă de la serviciu şi se temea că ar putea fi dată afară. Femeia a trecut printr-o perioadă grea: în ultimul an își pierduse ambii părinți. 
 
Dramatica întâmplare a avut loc în jurul orei opt dimineaţa. 
 
Andreea Florea, martor: Am auzit nişte ţipete şi am mers acolo şi am găsit-o întinsă pe jos. Am sunat la salvare. Un domn ţipa foarte tare: săriţi şi ajutaţi-mă!
 
Femeia locuia în acelaşi apartament cu socrii ei care care povestesc că, recent, ea era foarte frământată de o problemă de serviciu. 
 
Sofia Duță, soacra victimei: A avut un accident cu niște oameni acolo şi ea a zis că ea e vinovată, aşa se considera. A zis că pleacă să bea ceaiul, s-a dus în dormitor, m-am dus după ea. 
 
Soţul victimei spune că femeia încă nu-și revenise după moartea părinților ei, iar incidentul de la serviciu i-a agravat starea emoțională: tânăra era responsabilă cu protecția muncii, iar accidentul de muncă petrecut în fabrică ar fi stresat-o peste măsură.
 
Soțul victimei: A trebuit să facă un dosar, cu avocaţii de la firmă. Nu ştiu dacă a fost sau nu bine, nu i l-au aprobat dosarul. L-a refăcut, tot aşa, nu i l-au aprobat, nu a fost bine ce a scris ea acolo.
 
Reprezentanţii societăţii la care lucrează femeia au refuzat să facă orice comentariu după incidentul teribil. Cazul este anchetat de poliţişti. Aceştia continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce a împins-o pe femeie la un asemenea gest.
 
Tânăra a suferit o fractură a coloanei vertebrale și are mai multe traumatisme severe. 
 
Femeia a fost transportată în comă profundă la Spitalul Universitar din Capitală. 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Florin Zalomir, fost campion mondial la scrimă, a fost găsit mort, în casă. SURSE: S-a sinucis din gelozie
Florin Zalomir, fost campion mondial la scrimă, a fost găsit mort, în casă. SURSE: S-a sinucis din gelozie

Un jandarm de 41 de ani, din Otopeni, fost campion mondial la scrimă, și-a pus capăt zilelor, luni dimineaţă. Lângă el a fost găsită și o armă de foc.

Rapperul rus Walkie s-a sinucis pentru a evita să plece la război. Mesajul șocant transmis înainte de sinucidere
Rapperul rus Walkie s-a sinucis pentru a evita să plece la război. Mesajul șocant transmis înainte de sinucidere

Un rapper din Rusia, cunoscut drept Walkie, s-ar fi sinucis pentru a nu fi recrutat în războiul din Ucraina.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri
Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată până miercuri dimineaţa, ora 10:00.