Momentul în care un tir intră pe contrasens și provoacă un accident mortal. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Accident înfiorător la 40 de kilometri de Cluj, în localitatea Cornești. O femeie de 34 de ani, însărcinată, şi un bărbat de 47 de ani au murit, după ce un camion intrat pe constrasens şi a izbit în plin o maşină în care se aflau patru oameni.

Un elicopter SMURD a ajuns la faţa locului şi l-a preluat pe soţul femeii gravide, rănit grav. Impactul extrem de violent a fost suprins de camerele de supraveghere ale unei benzinării din apropiere!

Puţin după 10 dimineaţa, s-a dat alarma pe Drumul Naţional 75, la ieşire din localitatea Cornești. Şoferul unui camion a încercat să evite o maşină care se afla în faţa lui, a intrat pe contrasens şi a lovit o maşină în care se aflau doi bărbaţi şi două femei. Autoturismul a ajuns în șanț iar şoferul şi o pasageră aflată pe bancheta din spate, au pierit pe loc!

Şocaţi de cele întâmplate, şoferii aflaţi în trafic au început să sune la 112 şi să ajute victimele. Au ajuns apoi acolo şi salvatorii care au resurscitat în stradă victimele.

Pentru femeia însărcinată în patru luni şi pentru şoferul autoturismului nu s-a mai putut face nimic!

Citește și
slanina
Slănină infestată cu o bacterie periculoasă, retrasă de la vânzare. Ce trebuie să faci dacă ai cumpărat-o

În paralel, soţul femeii gravide, aflat în stare gravă, a avut nevoie urgentă să fie transferat cu un elicopter SMURD la Cluj-Napoca.

Soţia şoferului autoturismului, aflată pe scaunul din față, s-a ales doar cu câteva zgârieturi şi abia a putut să spună ce s-a întâmplat...

Pasageră: Nu mai pot, am emoţii.
Reporter: V-aţi trezit cu camionul în faţă?
Pasageră: Nu mai ştiu ce să zic.

Oamenii spun că au încercat din răsputeri să-i ajute pe răniţi.

Bărbat: "Am ajuns la câteva minute, am încercat să îi punem înapoi pe drum, erau trei în maşină, doi au decedat."

Bărbat: "Din câte ziceau, domnul a intrat pe contrasens şi nu i-a mai puut evita pe cei care veneau din faţă. Am incercat să ajutăm, să sunăm la 112 impreuna cu cei care erau aici."

Bărbat: "Și doamna care era în maşină zice că ăsta a intrat în depăşire, el zicea că a pus frână, că el voia să intre la benzinărie, nu ştiu exact ce s-a întâmplat."

Între timp, soţul femeii însărcinate a fost dus la Spitalul de Urgenţă.

Dacian Juca, medic SMURD: "Am fost solicitaţi la faţa locului pentru intervenţie. Am găsit trei victime, doi bărbaţi şi o femeie. Un bărbat de 47 de ani care a decedat şi o femeie de 34 de ani care şi ea a decedat. Îl ducem pe unul din pasageri la spitalul din Cluj."

ISU: "Două victime inconştiente, din păcate după aproximativ o oră de resurscitare s-a constata decesul."

Şoferul camionului a scăpat teafăr şi este audiat acum de poliţişti.

Şoferul camionului care a intrat pe contrasens este sigură persoană care nu a păţit nimic şi care acum va trebui să le ofere explicaţii poliţiştilor. Acesta va fi audiat iar ofiţerii vor sta de vorbă şi cu alţi martori, şoferi care se aflau în acel moment în trafic şi care au văzut întregul şir al acestui cumplit accident.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Slănină infestată cu o bacterie periculoasă, retrasă de la vânzare. Ce trebuie să faci dacă ai cumpărat-o
Slănină infestată cu o bacterie periculoasă, retrasă de la vânzare. Ce trebuie să faci dacă ai cumpărat-o

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA) anunţă retragerea din magazine Penny a unui lot de slănină cu boia, în care a fost detectată prezenţa bacteriei Listeria Monocytogenes.

 

Peștera Urșilor a devenit sâmbătă scena unor concerte spectaculoase, cu artiști locali, la care au participat zeci de oameni
Peștera Urșilor a devenit sâmbătă scena unor concerte spectaculoase, cu artiști locali, la care au participat zeci de oameni

Din Peștera Urșilor au răsunat ecouri de ukulele, vioară cu goarnă sau tulnic.

Europa FM împlinește 25 de ani și sărbătorește în Alba Iulia unde va avea loc o petrecere aniversară de zile mari
Europa FM împlinește 25 de ani și sărbătorește în Alba Iulia unde va avea loc o petrecere aniversară de zile mari

În Alba Iulia are loc o petrecere aniversară de zile mari, fiindcă postul de radio Europa FM împlinește 25 de ani.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri
Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată până miercuri dimineaţa, ora 10:00.