Motivul pentru care o bucată din A1 a fost închisă la patru luni de la inaugurare. Explicația oficială

×
Codul embed a fost copiat

O bucată din autostrada A1, care merge de la Pitești spre Curtea de Argeș, se închide, după patru luni de la darea în folosință.

Constructorul vrea să verifice starea podurilor, pentru că din mai vrea să mai deschidă un tronson și se așteaptă ca, de atunci, traficul greu să crească.

Constructorul a cerut închiderea autostrăzii A1, între Pitești și Băiculești, pentru a testa podurile nou construite. Tehnicienii vor măsura dacă se deformează sub greutatea unui șir lung de camioane încărcate. Azi s-au făcut teste cu un vehicul de 40 de tone.

Horea Sîntu, directorul tehnic al constructorului: „Pe suprastructura podului sunt montați niște senzori care vor citi frecvența podului și vibrațiile.”

Lucrările de verificare trebuiau să fie făcute în decembrie

Verificările trebuiau făcute în decembrie, înainte de inaugurare. Acum nu mai pot fi amânate, pentru că, la sfârșitul lui mai, și tronsonul următor, care merge până la Curtea de Argeș, va fi dat în folosință.

Citește și
politie
Două tinere din Harghita au fost reţinute după ce au agresat o fată de 12 ani, în urma unui conflict pornit în online

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a inspectat tronsonul aflat încă în șantier.

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: „Rostul de dilatare deja este montat, stâlpii pentru iluminat sunt deja montați, panourile fonoabsorbante care mai trebuie montate sunt deja aduse în șantier. Acest lot va fi dat în trafic până la sfârșitul lunii mai.”

Șoferii se plânge de probleme pe porțiune inaugurată

Pe porțiunea deschisă circulației acum patru luni au apărut deja denivelări, spun șoferii.

Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructura: „Sunt niște denivelări destul de pronunțate în zona în care e un teren foarte mlăștinos. Întrebarea este dacă este suficientă o intervenție la suprafață sau dacă o să se impună o intervenție mai în adâncime.”

Problema ar trebui rezolvată până la toamnă, susține Asociația Pro Infrastructura.

Între timp, lucrările la întreaga autostradă avansează. După ce, pe 3 martie, galeria Daniela a străpuns Dealul Momaia pe sensul spre Pitești, miercuri și sora ei – Alina – iese la lumină, către Sibiu.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Două tinere din Harghita au fost reţinute după ce au agresat o fată de 12 ani, în urma unui conflict pornit în online
Două tinere din Harghita au fost reţinute după ce au agresat o fată de 12 ani, în urma unui conflict pornit în online

Două tinere, în vârstă de 17 şi 21 de ani, au fost reţinute de poliţiştii din Topliţa, după ce au agresat o minoră de 12 ani, în urma unui conflict generat în mediul online.

Jaful de 10 milioane de lei de la Poșta Română, explicat de Poliție pe Facebook. Banii nu erau securizați într-un seif
Jaful de 10 milioane de lei de la Poșta Română, explicat de Poliție pe Facebook. Banii nu erau securizați într-un seif

Poliţiştii din Timişoara îl caută în continuare pe unul dintre indivizii care au furat 10 milioane de lei, din sediul central al Poştei. Între timp, bărbatul care a plănuit totul, a fost arestat, după o urmărire în trafic.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.  

Recomandări
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”

Președintele Nicușor Dan a participat luni la Summitul B9 și Țările Nordice, de la Vilnius. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.