O afacere legată de stuful din Delta Dunării este cercetată de Parchetul European. Cum a fost implicat fiul lui Paul Stănescu

×
Codul embed a fost copiat

Agenția pentru Plăți în Agricultură a blocat o cerere de plată de peste 5 milioane de euro într-o afacere legată de stuful din Delta Dunării, care acum este cerecetată și de Parchetul European.

Într-o anchetă difuzată în octombrie la „România, te iubesc”, colegii noștri arătau cum o modificare legislativă promovată de actualul ministru al Agriculturii transforma terenurile din Deltă în pășuni pentru care se puteau primi subvenții. Pentru banii europeni au depus actele două firme, în care au fost acționari până anul trecut fiul lui Paul Stănescu, numărul doi în PSD, și un consilier al acestuia. Firmele controlau tăierile de stuf din Deltă.

Parlamentul a modificat în octombrie o lege prin care zeci de mii de hectare de teren erau transformate în pajiște. Totul s-a întâmplat când la șefia comisiei de agricultură a Camerei Deputaților era social-democratul Florin Barbu. La două zile după publicarea legii în monitorul oficial, zeci de mii de hectare care apăreau în actele de cadastru ca fiind mlaștini sau bălți au fost transformate peste noapte în pășuni. Câteva luni mai târziu, Ministerul Agriculturii condus de același Florin Barbu a transformat stuful din Deltă în furaj pentru animale. Toate aceste modificări s-au făcut după ce, printre acționarii a două firme care controlau aproape tot stuful din Deltă, au apărut fiul lui Paul Stănescu și soția unui preot din Tulcea, care i-a fost consilier lui Paul Stănescu, în perioada în care acesta era ministru al Dezvoltării.

După difuzarea anchetei, atât soția preotului cât și fiul lui Paul Stănescu au ieșit din acționariatul celor două firme. Societățile au concesionat aproape toate zonele cu stuf din Deltă pentru următorii 20 de ani.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii: „Informația că apare numele fiului domnului Paul Stănescu eu am aflat-o din presă. Nu am știut că fiul este în aceste societăți care UE a dat aprobarea pentru plata pășiunilor cu stuf în România”.

Citește și
tulburari vorbire
Fenomen îngrijorător. Tot mai mulți copii din România au tulburări de vorbire. Sunt de cinci ori mai mulți ca în Germania

La Agenția pentru Plăți în Agricultură este în acest moment o cerere de plată venită de la sucursala din Tulcea pentru 36 de mii de hectare de stuf din Delta Dunării. Suma care ar fi trebuit plătită, potrivit unor surse, s-ar ridica la peste 5 milioane de euro, doar că a fost blocată de suspiciunile pe care le-au semnalat și colegii noștri de la „România, te iubesc”.

Pe lângă cercetările de care se ocupă Parchetul European, și Agenția de Plăți în Agricultură desfășoară o anchetă pentru a stabili autenticitatea unora dintre documentele din dosar.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
Fenomen îngrijorător. Tot mai mulți copii din România au tulburări de vorbire. Sunt de cinci ori mai mulți ca în Germania
Fenomen îngrijorător. Tot mai mulți copii din România au tulburări de vorbire. Sunt de cinci ori mai mulți ca în Germania

15% dintre copiii din România au tulburări de vorbire. Sunt de două ori mai mulți ca în Suedia și de 5 ori mai mulți ca în Germania.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Autoritățile vor să introducă un semafor inteligent, dotat cu radar, care „pedepsește” vitezomanii
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Autoritățile vor să introducă un semafor inteligent, dotat cu radar, care „pedepsește” vitezomanii

Pe străzile din România apare un nou tip de semafor. Este un dispozitiv inteligent, care „vede” viteza cu care circulă șoferii și schimbă culoarea în roșu, dacă aceștia depășesc limita legală.

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.