O altă clădire emblematică din București intră în renovare. Hanul Solacolu va fi reabilitat complet și devine centru cultural

×
Codul embed a fost copiat

O clădire emblematică a vechiului București Hanul Solacolu intră, în sfârșit, în reabilitare. Clădirea e pe cale să se prăbuşească după decenii în care s-a degradat zi de zi şi a ajuns adăpost al oamenilor străzii şi un adevărat pericol pentru trecători.

Șantierul va începe de lună viitoare, iar imobilul istoric va deveni ca și Hanul Gabroveni sau casa Miței Biciclista centru cultural.

Nimeni nu s-a ocupat de reabilitarea uneia dintre cele mai importante clădiri din vechiul București.

Hanul Solacolu a trecut testul timpului, însă după ce a suferit de pe urma războaielor, incendiilor şi a cutremurelor timp de un veac şi jumătate, din clădire nu au mai rămas decât pereţii.

Printre gunoaie, cărămizi căzute și bucăți de tencuială desprinse de pe zidurile crăpate, fără acoperiș și fără geamuri la ferestre, clădirea rezista, cu greu, de peste 160 de ani.

Citește și
masini grele
Fenomenul care afectează și România: „Umflarea mașinilor”. Specialiștii atrag atenția că tendința are un potențial periculos

Hanul Solacolu a fost construit de o familie înstărită venită din Bulgăria. La parter aveau ateliere meşteşugarii evrei, iar clădirea i-a ascuns pe liderii revoluţiei bulgăre. Tot aici a fost prima fabrică de paşte făinoase din regat. În 1947 clădirea a fost naţionalizată iar în timpul comunismului camerele sale au fost închiriate. După revoluție a ajuns să fie locuită de oamenii străzii.

Matei Sumbasacu: Vorbim evident de o clădire foarte şubrezita şi care ar putea prezenta un pericol de colaps, de altfel aşa cum se vede şi cu ochiul liber. Nu putem să lăsăm astfel de clădiri care pot afecta prin prăbuşirea lor oamenii care utilizează această stradă.

O stradă extrem de aglomerată, de altfel, Calea Moșilor: pe acea porțiune, tramvaiele trec foarte aproape de clădire.

Hanul Solacolu a fost retrocedat moștenitorilor, în 2003, după 15 de ani de luptă în instanță cu Primăria Capitalei. În acest timp, aici au stat ilegal zeci de familii. Descinderile poliției erau la ordinea zilei. În 2010 a rămas fără acoperiș și în final, în 2022 a fost preluată de primărie, pentru reabilitare.

Nici atunci nu au început lucrările. Municipalitatea a fost blocată de autorizaţii, documentaţii şi aprobări care s-au întins pe aproape 3 ani. Abia acum șantierul poate începe.

Răzvan Munteanu, AMCCRS
: A fost un proces extrem de elaborios pentru a avea o documentaţie completă e responsabilitatea noastră a munciipalitatii de a avea grijă de o bijeturie arhitecturală, care astăzi în niciun caz nu mai arată ca o bijuterie.

În prezent avem obţinută autorizaţia de construire. Toate formele istrative sunt parcurse principalele lucrări pe care le facem sunt de evacuare a molozului, pe întreaga suprafaţă din spatele faţadei au fost depoziitate în ultimii 20 de ani foarte multe tone de moloz, foarte multă vegetaţie a crescut acolo şi apoi sigur vorbim despre conservarea, fixarea faţadei principale şi a celor laterale.

Perioada lucrărilor este estimată la 10-12 luni, iar valoarea proiectului este de 5 milioane de lei plus TVA - bani din bugetul primăriei.

În ceea ce priveşte destinaţia pe care o va avea bătrâna clădire, comunitatea bulgară din România, printr-o serie de ONG-uri, lupta ca hanul să fie un centru cultural, care să arate legătura dintre vechile comunităţi de bulgari şi romani.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Fenomenul care afectează și România: „Umflarea mașinilor”. Specialiștii atrag atenția că tendința are un potențial periculos
Fenomenul care afectează și România: „Umflarea mașinilor”. Specialiștii atrag atenția că tendința are un potențial periculos

Sunt mai mari, mai grele și tot mai greu de oprit. Mașinile pe care le conducem astăzi nu mai seamănă cu cele de acum un deceniu.

Cum putem face orice casă mai puțin costisitoare, inclusiv pe cele vechi. Sistemul care ne ajută să avem facturi mai mici
Cum putem face orice casă mai puțin costisitoare, inclusiv pe cele vechi. Sistemul care ne ajută să avem facturi mai mici

Orice casă poate să fie mai puţin costisitoare inclusiv una veche. Putem avea facturi mai mici dacă locuința este izolată termic și are de exemplu un sistem de ventilație cu recuperare de căldură.  

Cât timp le-a mai rămas persoanelor fizice pentru a-și declara veniturile din 2024 la ANAF
Cât timp le-a mai rămas persoanelor fizice pentru a-și declara veniturile din 2024 la ANAF

Persoanele fizice care au obținut anul trecut venituri din chirii, investiții, activități independente, dobânzi sau drepturi de autor, mai au la dispoziție doar trei zile să își declare câștigurile.

Recomandări
Ambasada României urmăreşte decizia SUA privind Harvard. 34 de studenţi români sunt înscrişi la Licenţă, Master şi Doctorat
Ambasada României urmăreşte decizia SUA privind Harvard. 34 de studenţi români sunt înscrişi la Licenţă, Master şi Doctorat

Ambasada României la Washington transmite, vineri, că urmăreşte îndeaproape evoluţiile generate de decizia istraţiei SUA de a revoca certificarea programului Harvard pentru studenţi internaţionali.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000
Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000

Volodimir Zelenski a declarat vineri ca Ucraina a recuperat 390 de persoane din captivitatea rusă, în prima etapă a unui schimb după formula 1.000 pentru 1.000 convenită cu Rusia în urmă cu o săptămână la Istanbul, potrivit Reuters şi EFE.