Oamenii de ştiinţă au utilizat AI cu succes în lupta contra virusurilor periculoase transmise de la animale

inteligenta artificiala
Shutterstock

Oamenii de ştiinţă au utilizat inteligenţa artificială (AI) pentru a descoperi posibile tratamente împotriva unor virusuri zoonotice extrem de periculoase.

Cercetarea s-a concentrat pe virusurile Nipah şi Hendra, transmise de la lilieci şi capabile să provoace infecţii fatale la om, iar rezultatele ar putea schimba fundamental modul în care vor fi abordate, în viitor, potenţiale pandemii virale.

Astfel, o echipă de la Southwest Research Institute (SwRI), The University of Texas at San Antonio (UTSA) şi Texas Biomedical Research Institute (Texas Biomed) a antrenat un algoritm de învăţare automată pentru a identifica peste douăzeci de compuşi cu potenţial terapeutic pentru boli cauzate de agenţi patogeni zoonotici care se pot transmite de la gazde animale la oameni.

Software-ul Rhodium, dezvoltat de SwRI, le permite cercetătorilor să studieze henipavirusurile transmise de lilieci, Nipah şi Hendra, endemice în anumite regiuni ale lumii şi care provoacă infecţii deosebit de letale la oameni.

Prin această colaborare, cercetătorii au cartografiat structura proteică a virusului rujeolei, care face parte din aceeaşi familie virală cu henipavirusurile.

Citește și
Inspectori ANPC, în vizorul DNA. Procurorii îi acuză că luau șpagă de la patroni pentru a ignora neregulile din magazine
Percheziţii DNA la sediul ANAF. Mai mulți funcţionari sunt acuzaţi că protejau firme de ridesharing care făceau evaziune

Folosind rujeola ca model, Rhodium a examinat virtual compuşii cu potenţial terapeutic şi i-a clasificat pe baza structurii moleculare şi a eficienţei cu care se leagă de ţintă.

Din 40 de milioane de compuşi, Rhodium a identificat 30 de inhibitori virali consideraţi ca posibili candidaţi eficienţi pentru virusurile mortale Nipah şi Hendra. Deşi cercetarea s-a concentrat pe tratamente antivirale pentru henipavirusuri, orice terapie cu spectru larg dezvoltată ar putea trata şi virusuri înrudite, inclusiv rujeola.

„Henipavirusurile sunt agenţi patogeni letali. Sunt endemici în populaţii de animale din Asia şi Australia, dar situaţiile de transmitere la animale domestice şi oameni se produc cu regularitate în funcţie de sezon, ceea ce este îngrijorător din perspectiva potenţialului pandemic”, notează autorii.

Studierea unor astfel de boli infecţioase necesită respectarea unor standarde stricte de siguranţă şi acces la laboratoare de nivel BSL-4, cu grad ridicat de izolare. Este cel mai înalt nivel de siguranţă biologică utilizat în laboratoarele de cercetare.

Aceste laboratoare sunt proiectate special pentru a permite manipularea în condiţii de maximă securitate a agenţilor patogeni extrem de periculoşi, care pot provoca boli grave sau fatale la om şi pentru care nu există tratamente sau vaccinuri disponibile.

Prin screening-ul virtual al compuşilor, cercetătorii economisesc timp şi resurse. Deşi au progresat semnificativ într-un timp scurt, cercetătorii au precizat că este nevoie de continuarea cercetărilor, pentru validarea acestor candidaţi cu potenţial terapeutic.

Cercetarea, finanţată de Departamentul Apărării prin Programul de Cercetare Medicală Evaluată de Experţi (PRMRP), sub egida Programelor de Cercetare Medicală Sprijinite de Congresul Statelor Unite (CDMRP), deschide drumul către identificarea unor tratamente pentru virusurile Nipah şi Hendra. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Percheziţii DNA la sediul ANAF. Mai mulți funcţionari sunt acuzaţi că protejau firme de ridesharing care făceau evaziune
Percheziţii DNA la sediul ANAF. Mai mulți funcţionari sunt acuzaţi că protejau firme de ridesharing care făceau evaziune

Procurorii DNA efectuează, joi, percheziţii în opt locaţii din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu, într-un dosar în care funcţionari din ANAF sunt acuzaţi că protejau firme de ridesharing care nu îşi plăteau taxele la bugetul de stat.

O contabilă din Reşiţa și-a făcut ”cadou” 91.200 de euro din fondurile europene primite de colegiul în care lucra
O contabilă din Reşiţa și-a făcut ”cadou” 91.200 de euro din fondurile europene primite de colegiul în care lucra

Contabila unui colegiu din Reşiţa a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, acuzată că a deturnat peste 90.000 de euro din fonduri Erasmus+ în conturi personale.

MApN avertizează asupra unor noi dezinformări privind aşa-zise pregătiri pentru mobilizarea rezerviştilor militari
MApN avertizează asupra unor noi dezinformări privind aşa-zise pregătiri pentru mobilizarea rezerviştilor militari

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) avertizează privind apariţia unor noi dezinformări privind aşa-zise pregătiri pentru mobilizarea rezerviştilor militari.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.