Percheziții la Primăria Bistrița, mai mulți funcționari au fost audiați. Ce urmăresc anchetatorii

×
Codul embed a fost copiat

Percheziții de amploare la primăria din Bistrița, unde birourile instituției au fost împânzite de anchetatori, iar clădirea înconjurată de mascați. În paralel, au fost descinderi și la adresele mai multor angajați din instituție.

 

Potrivit procurorilor, sunt vizate persoane cu funcții de conducere, acuzate de fals, abuz în serviciu și constituirea unui grup infracțional organizat.

Anchetatorii au ajuns aici la sediul primăriei încă de la ora 6:30. Aceștia au sunat persoanele cu funcții de execuție pentru a le cere să se prezinte mai repede la locul de muncă.

La ora 8 când restul angajaților au ajuns, acestora nu li s-a permis intrarea. Rând pe rând, au fost chemați cei vizați în sala de ședințe, iar o oră mai târziu ceilalți și-au reluat programul de muncă.

Citește și
Percheziţii
Percheziţii în Ardeal. S-au folosit de fișe medicale false pentru a obține preschimbarea permiselor auto

 

Autorizații de construcție fără respectarea PUG

 

Surse din anchetă spun că biroul secretarului general a fost sigilat, iar anchetatorii stau de vorbă cu cei de la serviciul Urbanism.

Oamenii legii bănuiesc că unii angajați nu ar fi respectat Planul Urbanistic General atunci când au eliberat autorizații de construcții pentru imobile de mai multe etaje.

Mai mult, autorizațiile s-ar fi dat și în schimbul unor sume de bani. Pe lângă perchezițiile de la primărie, polițiștii au descins și la alte 6 locuințe ale angajaților, printre care și la arhitectul șef al orașului.

 

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Noi percheziții acasă la Vasile Lavric, supranumit ”mâncătorul de femei”. ”Un băiat cumsecade, respectuos”
Noi percheziții acasă la Vasile Lavric, supranumit ”mâncătorul de femei”. ”Un băiat cumsecade, respectuos”

Gospodăria bărbatului din județul Suceava, acuzat că a omorât patru femei ale căror trupuri sunt de negăsit, a fost împânzită luni din nou de anchetatori.

Percheziţii în Ardeal. S-au folosit de fișe medicale false pentru a obține preschimbarea permiselor auto
Percheziţii în Ardeal. S-au folosit de fișe medicale false pentru a obține preschimbarea permiselor auto

Descinderi ale polițiștilor și procurorilor din Alba la persoane bănuite că, în ultimele 4 luni, ar fi folosit fișe medicale false pentru preschimbarea permiselor de conducere.

Hoț căutat de polițiști după ce a furat 170.000 de euro dintr-un dulap aflat în locuința unei femei
Hoț căutat de polițiști după ce a furat 170.000 de euro dintr-un dulap aflat în locuința unei femei

O sumă uriașă de bani a fost furată din casa unei femei din Lugoj, județul Timiș.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.