Polițiștii din Mureș au prins în flagrant un tânăr care punea în circulație bancnote de 50 de euro false

bani falsi
Agerpres/Politia Romana

Un tânăr de 25 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost prins în flagrant delict de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

 

Bărbatul a fost prins în timp ce punea în circulaţie bancnote euro false, scrie Agerpres.

„Cel în cauză a fost prins imediat după ce ar fi pus în circulaţie bancnote cu valoare nominală de 50 de euro, susceptibile a fi contrafăcute, în schimbul achiziţionării unor bunuri expuse spre comercializare pe un site de tranzacţii în mediul online", a precizat, duminică, IPJ Mureş.

De asemenea, în aceeaşi cauză, poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare în judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud.

„În urma tuturor activităţilor desfăşurate, a fost dispusă indisponibilizarea unui autoturism şi au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 126 de bancnote contrafăcute din cupiură de 50 de euro, 3 telefoane mobile, precum şi alte înscrisuri cu valoare probatorie", arată sursa citată.

Citește și
suspect falsificator bani
Bancomatele băncii încărcate cu bani falși au respins doar 6 bancnote din 486. „Un tip de fals foarte periculos”

Bărbatul de 25 de ani a fost condus la sediul unităţii de poliţie, iar în baza probatoriului istrat, la data de 2 septembrie, acesta a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore.

Sâmbătă seară, magistraţii Judecătoriei Târgu Mureş au dispus faţă de cel în cauză măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Activităţile au beneficiat de ul poliţiştilor criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi a jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile "Regele Ferdinand I" Târgu Mureş.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

„Pe această cale, cetăţenii de pe raza judeţelor Mureş şi Bistriţa-Năsăud, care, în urma unor tranzacţii recente efectuate au intrat în posesia unor bancnote cu valoare nominală de 50 de euro, despre care există suspiciuni că ar fi contrafăcute, sunt îndemnaţi să verifice autenticitatea acestora la unităţile autorizate şi să anunţe, de îndată, organele de poliţie", adaugă IPJ Mureş.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
La cât se ridică paguba suferită de o bancă din Capitală, după ce doi indivizi au depus în bancomate bani falși
La cât se ridică paguba suferită de o bancă din Capitală, după ce doi indivizi au depus în bancomate bani falși

Aproape un sfert de milion de euro. Iată paguba suferită de o bancă din Capitală, după ce s-a trezit în bancomate cu bani falși.

Bancomatele băncii încărcate cu bani falși au respins doar 6 bancnote din 486. „Un tip de fals foarte periculos”
Bancomatele băncii încărcate cu bani falși au respins doar 6 bancnote din 486. „Un tip de fals foarte periculos”

O operațiune spectaculoasă a fost declanșată în Capitală de procurorii și ofițerii de la Crimă Organizată. Doi indivizi sunt bănuiți că, în urmă cu șase luni, ar fi reușit să umple automatele unei bănci cu sute de bancnote, de câte 500 de euro false.

Bani falși puși în circulație în București și mai multe județe din țară. Au fost ridicați aproximativ 155.000 de euro
Bani falși puși în circulație în București și mai multe județe din țară. Au fost ridicați aproximativ 155.000 de euro

Peste 20 de percheziţii au fost făcute, miercuri, de poliţiştii de la Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, la persoane bănuite că au pus în circulaţie bani falsificaţi, fiind ridicaţi circa 155.000 de euro.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.