Pregătiri pentru slujba de Înviere de la Arhiepiscopia Tomisului. ÎPS Teodosie va aduce, din nou, Lumina de pe mare

×
Codul embed a fost copiat

Au început pregătirile pentru slujba specială de Înviere organizată de Arhiepiscopia Tomisului la malul mării. Și în acest an, arhiepiscopul Teodosie va ieși în larg la bordul unei șalupe și va aduce Lumina Sfântă la mal.

Mii de turiști sunt așteptați pe litoral, mai ales că zeci de hoteluri au pachete speciale pentru Paște.

Pregătit cu atenție de unul dintre preoți, care a vrut ca mitra Înalt Prea Sfințitului Teodosie să fie perfectă în timpul interviului, prelatul a anunțat programul pentru sărbătoarea de Paște la malul mării. Emoționat, Teodosie a încurcat anul, dar apoi a revenit.
 
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: „Iată, prin dragostea și purtarea de grijă al lui Dumnezeu cel milostiv și iubitor de oameni, am ajuns și sărbătoarea Paștilor din anul 2023. ”Sărbătoarea sărbătorilor”, cum este denumită în cărțile noastre de slujbă. Ne-am învrednicit să ajungem și la sărbătoarea sărbătorilor, Paștele sau Învierea Domnului din anul 2023. Venim cu lumina pe mare și, iată, o dăruim credincioșilor în apropiere de malul mării, la altarul de vară."

Arhiepiscopul Tomisului a explicat și de ce Paștele ortodox nu poate fi stabilit în aceeași zi cu cel catolic și cel protestant.

ÎPS Teodosie: „Noi respectăm toate cele trei condiții de la sinodul ecumenic, înscrise într-un canon al Paștelui. Adică să fie după echinocțiul de primăvară, după Paștele evreilor și după lună plină. Dacă una dintre aceste condiții nu se împlinesc, se amână o lună ca să fie toate împlinite. De aceea, perioada la care variază perioada Paștelui este de cinci săptămâni.”

Citește și
targ paste
S-a deschis târgul de Paște de la Sibiu. Organizatorii au pregătit anul acesta o surpriză pentru turiști

Pe de altă parte, turiștii care iubesc marea trebuie să știe că de Paște sunt deschise zeci de hoteluri.

Sebastian Puznava, hotelier: „Avem o ofertă de Paște care pleacă de la 450 de lei pe noapte camera dublă, doi adulți cu un copil până în zece ani, mic dejun inclus și masa de Paște inclusă în acest tarif. Apoi mai avem o altă ofertă care pleacă de la 550 de lei pentru doi adulți si un copil, mic dejun, cină festivă și cină în fiecare seară pe parcursul celor trei zile, cu toate băuturile incluse.”

Camelia Ciurea, agent de turism: „Sunt deschise pe litoralul nostru aproximativ 70 de hoteluri în stațiunile Mamaia și Eforie Nord. Pentru turiștii care doresc pachete all inclusive, toate mesele incluse, prețurile la trei stele încep de la 540 de lei, la patru stele aceleași servicii ajung la 840 de lei.”

Cei mai mulți dintre turiști vor ajunge vineri seara la malul mării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Lunea Mare din Săptămâna Patimilor - tradiții și obiceiuri. Ce se face în această zi și ce denie se citește
Lunea Mare din Săptămâna Patimilor - tradiții și obiceiuri. Ce se face în această zi și ce denie se citește

Lunea Mare din Săptămâna Patimilor marchează începutul unei perioade de profundă curățenie sufletească și trupească în tradiția ortodoxă. Această zi este legată și de o denie cu semnificații aparte, care deschide seria slujbelor din Săptămâna Mare.

 

S-a deschis târgul de Paște de la Sibiu. Organizatorii au pregătit anul acesta o surpriză pentru turiști
S-a deschis târgul de Paște de la Sibiu. Organizatorii au pregătit anul acesta o surpriză pentru turiști

Târgul de Paște de la Sibiu și-a deschis porțile în acest weekend, iar vizitatorii nu au ezitat să apară.

 

Papa Francisc a vorbit despre speranță în mesajul ”Urbi et Orbi” de Paște. Ce le-a transmis rușilor
Papa Francisc a vorbit despre speranță în mesajul ”Urbi et Orbi” de Paște. Ce le-a transmis rușilor

Mesajul de Paște de la Vatican al papei Francisc a fost pentru speranță. Suveranul pontif a invocat în rugăciune atât poporul ucrainean în călătoria sa spre pace, cât și poporul rus.

Mii de creștini s-au strâns la Vatican pentru slujba de Paște. Mesajul Suveranului Pontif
Mii de creștini s-au strâns la Vatican pentru slujba de Paște. Mesajul Suveranului Pontif

La Vatican, în piața Sfântul Petru, mii de creștini s-au strâns pentru slujba de Paște la miezul nopții.

 

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri
Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată până miercuri dimineaţa, ora 10:00.