Costică Constanda va primi 10% din bugetul Primăriei București. Reacția sa după decizie

×
Codul embed a fost copiat

Omul de afaceri Costică Constanda va primi o despăgubire uriaşă de la Primăria Capitalei. Aproape 130 de milioane de euro, spune el, adică în jur de 10% din bugetul Primăriei Bucureşti.

Instanţa Supremă a decis că banii îi revin ca despăgubiri după ce nu a fost lăsat să ridice blocuri pe un teren cumpărat lângă parcul Herăstrău, dar nici în parcul Bordei ce-i fusese oferit la schimb de Primărie. Primăria încearcă să ajungă la o înţelegere amiabilă pentru că-i este imposibil să plătească într-o singură tranşă întreaga sumă.

În 2003, Costică Constanda a cumpărat peste 3 hectare de teren la marginea parcului Herăstrău, de la cineva care le obţinuse după ce cumpărase, la rândul lui, drepturi litigioase.

Primăria Capitalei construise însă deja acolo vile de lux şi denumise cartierul „Satul z".

Așa că edilii de atunci i-au oferit lui Constanda parcul Bordei, aflat în apropiere, într-o zonă la fel de scumpă. Omul de afaceri intenţiona să construiască blocuri în perimetrul parcului.

Citește și
Costica Constanda
Costica Constanda a castigat procesul pentru Satul z. PMB are sa-i dea 165 mil. euro

Parcul Bordei ar fi devenit o bijuterie imobiliară pentru Costică Constanda. Se afla într-o zonă exclusivistă din Bucureşti, zona Primăverii, la câţiva metri de fosta reşedinţă a lui Nicolae Ceauşescu. Este o zonă deosebit de verde de 3.3 hectare, în jurul parcului Floreasca.

Societatea civilă şi activiştii de mediu s-au opus vehement planurilor lui Constanda, iar înţelegerea cu primăria a picat. Costanda a rămas cu Satul z şi a încercat să ridice blocuri acolo. Chiar a cerut pentru asta un plan urbanistic zonal, pentru care s-au dat şi lupte corp la corp în şedinţele Consiliul General.

Până la urmă, Planul Urbanistic nu a fost aprobat de consilieri, iar Constanda a dat primăria în judecată. Înalta Curte a decis acum că omul de afaceri să restituie Satul z primăriei cu tot cu vile. Va primi în schimb 76 de milioane de euro. Omul de afaceri spune însă că suma totală, în care intră şi dobânzile acumulate în anii de judecată, s-ar ridica la 130 de milioane de euro.

Într-un răspuns pentru Ştirile PRO TV, Costică Constanda spune că toţi aceşti ani l-au consumat financiar şi emoţional. Sugerează totuşi că este dispus să ajungă la o înţelegere amiabilă cu Primăria, pentru a găsi împreună o modalitate în care poate primi suma, ce reprezintă aproape 10% din bugetul instituţiei.

O înţelegere amiabilă îşi doreşte şi primăriţa Gabriela Firea: "Nu avem aceşti bani. Este clar că trebuie să respectăm decizia, avocaţii noştri vor intra în discuţii pentru plăti amiabil.”

Primăria este oricum în pericol de a fi executată silit. Doar către societatea de termoficare Elcen are de plătit 100 de milioane de euro.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Cum sa castigi 165 mil. euro numai din dosare si fara sa faci vreo constructie
Cum sa castigi 165 mil. euro numai din dosare si fara sa faci vreo constructie

Controversatul om de afaceri Costica Constanda a castigat ieri un proces de 165 mil. euro impotriva Primariei Capitalei, o suma record pentru institutia condusa de Sorin Oprescu

Costica Constanda a castigat procesul pentru Satul z. PMB are sa-i dea 165 mil. euro
Costica Constanda a castigat procesul pentru Satul z. PMB are sa-i dea 165 mil. euro

Omul de afaceri Costica Constanda a castigat 165 de milioane de euro in procesul cu Primaria Capitalei si municipiul Bucuresti, reprezentat de Consiliul General, potrivit Ziarul Financiar. Acest proces este de pe vremea cand Traian Basescu era primar.

Recomandări
Nicușor Dan are azi consultări cu partidele. Cu ce mandat merg liderii politici și pe cine susțin pentru funcția de premier
Nicușor Dan are azi consultări cu partidele. Cu ce mandat merg liderii politici și pe cine susțin pentru funcția de premier

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat miercuri reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării.

Specialiștii avertizează că urmează 5 ani cu temperaturi record, valuri de căldură și secetă. Raport îngrijorător al OMM
Specialiștii avertizează că urmează 5 ani cu temperaturi record, valuri de căldură și secetă. Raport îngrijorător al OMM

Un raport al Organizaţiei Meteorologice Mondiale avertizează că există un risc ridicat ca temperatura medie globală în perioada 2025-2029 să depăşească +1,5°C.

Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”
Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a răspuns lui Donald Trump - care a afirmat marţi că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „se joacă cu focul”.