Protest al pădurarilor în fața Guvernului. Ce revendicări au sindicaliștii

Romsilva

Pădurarii protestează marți în fața Guvernului, temându-se că-și vor pierde locurile de muncă. Sindicaliștii contestă planul de reorganizare al Romsilva, care ar aduce mii de concedieri.

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva, structură sindicală reprezentativă pentru sectorul silvic din România, împreună cu alte structuri sindicale afiliate la Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, organizează, marţi, un miting de protest în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului României.

Sindicaliştii cer, între altele, respingerea planului de măsuri elaborat de Guvernul României referitor la Romsilva, transmite news.ro.

„Planul prevede regionalizarea istraţiei silvice, reconfigurarea structurilor organizatorice ale Romsilva prin separarea activităţii de istrare şi gestionare de activitatea de exploatare, dublarea suprafeţelor ocoalelor silvice în zonele de câmpie şi deal, respectiv triplarea suprafeţelor în cazul ocoalelor de munte. Dacă acest plan de măsuri va fi aplicat, vor fi desfiinţate mii de locuri de muncă de la Romsilva, iar activitatea Regiei Naţionale a Pădurilor va fi grav afectată”, au transmis sindicaliştii.

Alte revendicări ale sindicaliştilor sunt:

Citește și
parcul natural apuseni
De ce România are nevoie de parcuri naturale. Un director Romsilva explică cum putem să luptăm „pentru cei care vin după noi”

-Respingerea iniţiativelor de reorganizare a activităţii de pază a pădurilor şi de separare a activităţilor din cadrul Romsilva, măsuri care vor avea ca efect distrugerea pădurilor statului prin retragerea personalului silvic cu atribuţii de pază, punerea în pericol a aprovizionării populaţiei cu lemn de foc şi diminuarea considerabilă a locurilor de muncă la nivelul Regiei Naţionale a Pădurilor;

-Menţinerea istraţiilor celor 22 de parcuri naţionale şi naturale în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor;

-Indexarea salariilor cel puţin cu rata inflaţiei, având în vedere majorarea galopantă a tuturor preţurilor, majorări care au condus la scăderea nivelului de trai al salariaţilor şi la erodarea considerabilă a veniturilor;

-Majorarea salariului minim brut garantat în plată la valoarea de 3.200 lei începând cu 01.01.2023;
Respectarea şi aplicarea Statutului personalului silvic, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, cât şi a Contractului Colectiv de Muncă;

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
Criză de lemne de foc. Oamenii speriați de scumpirea energiei au epuizat stocurile magazinelor
Criză de lemne de foc. Oamenii speriați de scumpirea energiei au epuizat stocurile magazinelor

Speriați de viața tot mai scumpă, oamenii caută alternative și pentru încălzirea locuințelor. Tot mai mulți vor să cumpere lemne de foc, iar Romsilva a anunțat că va tăia mai mulți copaci pentru a acoperi cererea.

De ce România are nevoie de parcuri naturale. Un director Romsilva explică cum putem să luptăm „pentru cei care vin după noi”
De ce România are nevoie de parcuri naturale. Un director Romsilva explică cum putem să luptăm „pentru cei care vin după noi”

În fiecare an, pădurile absorb 7,6 miliarde de tone de dioxid de carbon. Prin comparație, SUA, una dintre țările lumii care produc cel mai mult CO2, emite de 1,5 ori mai puțin decât capacitatea de captare a pădurilor, potrivit World Resources Institute.

Cabanele de vânătoare ale Romsilva din țară pot fi închiriate la prețuri avantajoase, însă au fost deja rezervate
Cabanele de vânătoare ale Romsilva din țară pot fi închiriate la prețuri avantajoase, însă au fost deja rezervate

La scurt timp, după ce au intrat în circuitul turistic, vestitele cabanele de vânătoare, istrate de Romsilva, au mare succes. Situate în inima naturii, vilele renovate se pot închiria la prețuri accesibile.

Nu mai există forță de muncă pentru fructele de pădure. În premieră, sunt scoase la licitație online
Nu mai există forță de muncă pentru fructele de pădure. În premieră, sunt scoase la licitație online

În timp ce în piețe și supermarketuri cererea de afine, zmeură și mure autohtone este mare, fructele noastre de pădure merg în special la export.

Romsilva: Cascada Bigăr se va regenera în timp, prin depunerea unor noi straturi de muşchi pietrificat
Romsilva: Cascada Bigăr se va regenera în timp, prin depunerea unor noi straturi de muşchi pietrificat

Romsilva afirmă că intervenţia umană în zona Cascadei Bigăr este minimă, procesele naturale trebuind să se desăşoare liber.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.