Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu, la sediul Curţii Constituţionale a României. FOTO

protest CCR
Inquam Photos / Octav Ganea

Susţinători ai lui Călin Georgescu au ieşit din nou în stradă, luni seară, pentru a susţine cauza candidatului în cazul căruia Biroul Electoral Central a decis, duminică, respingerea candidaturii.

UPDATE 21:53

”Jandarmii au extras din adunarea publică o persoană pentru care a fost emis un mandat de aducere, existând indicii că a participat la actele de violenţă (tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj) comise noaptea trecută la manifestaţia de la sediul Biroului Electoral Central. Bărbatul, cu vârsta de 43 de ani, va fi condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în vederea întocmirii actelor necesare stabilirii situaţiei de fapt”, a arătat Jandarmeria Bucureşti.

UPDATE 20:32

”În zona de desfăşurare a adunării publice au fost observaţi trei eri, membri ai galeriei echipei de fotbal FCSB. Pe această cale, le recomandăm acestora să fie responsabili, să îşi manifeste dreptul la liberă exprimare cu respectarea cadrului legal în vigoare şi să dea curs dialogului cu echipele specializate de jandarmi. Totodată, facem apel la persoanele prezente la manifestaţie să indice forţelor de ordine orice grupuri de persoane despre care există indicii că săvârşesc sau se pregătesc să săvârşească acte de violenţă şi să se delimiteze de eventualele comportamente ilegale ale acestora”, a transmis Jandarmeria Bucureşti.

Citește și
Remus Pricopie
Rectorul SNSPA solicită CCR menţinerea soluţiei de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

ȘTIRE INIȚAILĂ:

Jandarmeria asigură ordinea în zona sediului Curţii Constituţionale, acolo unde se desfăşoară protestul.

Un nou protest are loc, luni seară, în Capitală, susţinători au lui Călin Georgescu adunându-se în faţa sediului Curţii Constituţionale a României (CCR), care trebuie să judece contestaţia depusă de candidatul independent la decizia Biroului Electoral Central de respingere a candidaturii sale.

Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu, la sediul Curţii Constituţionale a României

Protest neautorizat în faţa Curţii Constituţionale

Manifestaţia nu este una autorizată, nefiind anunţată şi neexistând un organizator care să fi făcut demersuri pentru eliberarea autorizaţiilor necesare.

Jandarmeria asigură măsuri de ordine la locul unde se desfăşoară protestul. Oficialii instituţiei transmit, luni seară, că echipajele de jandarmerie ”execută misiuni, cu scop preventiv, pentru protejarea ordinii constituţionale, a instituţiilor, a cetăţenilor şi a bunurilor publice şi private”.

Mesajul oficial al Ministerului Afacerilor Interne

”Prezenţa efectivelor MAI are ca scop protejarea tuturor persoanelor şi asigurarea libertăţii exercitării în siguranţă a drepturilor şi atribuţiilor atât pentru instituţii, cât şi pentru cetăţeni. Structurile Ministerului Afacerilor Interne nu execută misiuni îndreptate împotriva cetăţenilor care nu comit infracţiuni ori contravenţii, ci sunt în stradă pentru protecţia cetăţenilor. În contextul incidentelor produse la manifestarea din Bucureşti, de seara trecută, facem apel la cetăţeni să colaboreze cu angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, să nu dea curs instigărilor de nici un fel şi să se delimiteze de persoanele care comit violenţe”, transmite, luni seară, instituţia.

Oficialii Jandarmeriei Române fac apel către cetăţeni să nu redistribuie apelurile lui Horaţiu Potra, căutat în condiţiile în care pe numele lui există un mandat de arestare preventivă în lipsă, apelul fiind transmis de autorităţi în contextul în care Potra a transmis public mai multe îndemnuri la anarhie.

Avertisment privind instigările la violenţă

”Atragem atenţia asupra faptului că o persoană pe numele căreia este emis mandat de arestare în lipsă şi este căutată internaţional pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale instigă cetăţenii să comită incidente violente şi acţiuni împotriva Constituţiei. Rugăm cetăţenii să nu distribuie mesajele transmise de această persoană, aflată în afara ţării, pentru că prin distribuirea apelurilor sale la violenţă contribuie involuntar la îndeplinirea obiectivelor sale, acelea de a produce panică, nelinişte socială şi de a dezbina cetăţenii români”, precizează Jandarmeria. 

Instituţia atrage atenţia asupra unor noi dezinformări apărute în spaţiul public în legătură cu protestele la care participă susţinătorii lui Georgescu.

Jandarmii dezmint, astfel, informaţia devenită virală pe reţelele de socializare privind presupusa prezenţă a ”poliţiştilor sub acoperire” cu canistre de benzină la un protest.

”Facem precizarea că imaginile prezentate în videoclip sunt dintr-un protest desfăşurat în Piaţa Victoriei într-un eveniment mai vechi, iar persoanele surprinse în acestea nu sunt ”poliţişti sub acoperire”, aşa cum se sugerează în mesajul viralizat. Este vorba despre angajaţi ai unui post de televiziune, care se aflau la faţa locului pentru a realiza o transmisiune live din Piaţa Victoriei. Persoanele în civil care apar în imagini, având canistre în mână, se îndreptau către zona de protest din direcţia Bulevardului Buzeşti. În momentul în care au fost întrebaţi de jandarmi cu privire la obiectele pe care le transportau, aceştia au explicat că recipientele conţineau combustibil destinat autoutilitarelor postului de televiziune, aflate pe teren pentru a asigura transmisiunile. Deoarece aceştia nu aveau asupra lor legitimaţiile de serviciu, o a treia persoană, reprezentând acelaşi post de televiziune, a venit pentru a le confirma identitatea”, transmit oficialii Jandarmeriei.

Jandarmeria dezminte acuzaţiile de agresiune

Aceştia dezmint, de asemenea, o informaţie potrivit căreia la protestul de duminică seară organizat de partizanii lui Georgescu jandarmii ar fi bătut două femei.

”Ca urmare a verificărilor efectuate, suntem în măsură să dezminţim categoric această informaţie falsă, care reprezintă o nouă încercare de manipulare. Cele două persoane, bărbat şi femeie, care apar în filmarea respectivă, anterior momentului filmat au avut un comportament agresiv faţă de forţele de ordine şi au refuzat sistematic recomandările acestora de a părăsi zona. Mai mult decât atât, în momentul trecerii prin cordonul de jandarmi, bărbatul în cauză l-a înjurat şi scuipat pe jandarmul care apare în imagini folosind bastonul de cauciuc din dotare. Subliniem faptul că acţiunea jandarmului a fost îndreptată exclusiv împotriva bărbatului recalcitrant. În legătură cu cea de-a doua persoană de sex feminin care apare şchiopătând în filmare, subliniem că aceasta nu a fost lovită de către vreun jandarm, ci s-a accidentat prin împiedicare pe timpul deplasării, fiind ajutată şi ridicată de pe carosabil tocmai de către jandarmi”, sunt explicaţiile publice ale instituţiei.

Jandarmii fac din nou ”apel la responsabilitatea formatorilor de opinie şi a persoanelor care beneficiază de notorietate în spaţiul public, de a informa corect opinia publică, fără a vulnerabiliza activitatea instituţiilor statului”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Surse: Sociologul Dan Dungaciu, trimis în judecată în 2024 de DNA, ar putea fi înlocuitorul lui Călin Georgescu
Surse: Sociologul Dan Dungaciu, trimis în judecată în 2024 de DNA, ar putea fi înlocuitorul lui Călin Georgescu

În timp ce așteaptă decizia de la Curtea Constituțională, Călin Georgescu s-a întâlnit cu George Simion și Anamaria Gavrilă, liderii partidelor AUR și POT.

Rectorul SNSPA solicită CCR menţinerea soluţiei de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Rectorul SNSPA solicită CCR menţinerea soluţiei de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a depus un memoriu la Curtea Constituțională a României pentru menținerea deciziei BEC privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din anul 2025, anunță SNSPA.

Expert: Tabăra pro-rusă, anti-europeană şi extremist-naţionalistă a pierdut deja alegerile. E posibil să nu intre în turul 2
Expert: Tabăra pro-rusă, anti-europeană şi extremist-naţionalistă a pierdut deja alegerile. E posibil să nu intre în turul 2

Tabăra pro-rusă, anti-europeană şi extremist-naţionalistă a pierdut partida odată cu eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidenţială, afirmă profesorul Valentin Naumescu, expert în relaţii internaţionale.

Gigi Becali (AUR), după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: ”Ce, ne e frică de 70 sau 200 că vin cu parul?”
Gigi Becali (AUR), după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: ”Ce, ne e frică de 70 sau 200 că vin cu parul?”

Finantatorul FCSB, Gigi Becali, care este și deputat AUR, a afirmat, luni, că era de aşteptat să nu fie acceptată candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale. 

Călin Georgescu a atacat la Curtea Constituțională decizia BEC privind respingerea candidaturii sale. Anunțul făcut de CCR
Călin Georgescu a atacat la Curtea Constituțională decizia BEC privind respingerea candidaturii sale. Anunțul făcut de CCR

UPDATE, ora 18.00. Curtea Constituțională a transmis, luni, că a înregistrat contestația lui Călin Georgescu împotriva deciziei Biroului Electoral Central privind neînregistrarea candidaturii sale independente.  

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi
Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre diaspora, că respectăm votul şi încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul român de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi.