Șase ucraineni au vrut să ajungă în România printr-o zonă extrem de dificilă din Munţii Maramureşului, dar s-au rătăcit

salvamont maramures

Șase ucraineni s-au aventurat prin una dintre zonele montane cele mai dificile din Munţii Maramureşului, încercând să ajungă în România.

Din cauza condițiilor meteo dificile, aceștia s-au rătăcit și au fost nevoiți să cheme ajutoare.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, doi cetăţeni ucraineni aflaţi în şoc hipotermic au fost recuperaţi de salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră şi primesc îngrijiri medicale.

Operațiunile de căutare a celorlalți patru au fost suspendate duminică seara, după 29 de ore, fiind reluate luni dimineață. Căutările se desfășoară pe un teren deosebit de greu, în condiţii meteo nefavorabile

Citește și
pompieri romania
Un copil și tatăl său au căzut în canalul Dunăre-Marea Neagră. Băiatul va fi transportat la spital

„Din informaţiile pe care le avem în prezent, grupul s-a scindat: trei au pornit spre baza muntelui, pe teritoriul României, iar al patrulea, aflat în imposibilitatea de a se deplasa, a rămas în aşteptarea echipelor de salvare. Este foarte probabil ca distanţa între grup şi cetăţeanul ucrainean rămas să fie de aproximativ 5 kilometri", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, Oana Pârcălab.

„Este în viaţă. Cu hipotermie, dar conştient şi s-a putut comunica cu el în dimineaţa asta. A ales într-un final să ne asculte şi să ne ofere localizarea. Era circumspect cu localizarea, fapt care ne-a îngreunat căutarea enorm. (...) Mai sunt încă trei despre care nu ştim unde sunt fiindcă nu au semnal telefonic, iar unul dintre ei este, de asemenea, rănit", a afirmat directorul Salvamont Maramureş, Dan Benga.

 

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Un copil și tatăl său au căzut în canalul Dunăre-Marea Neagră. Băiatul va fi transportat la spital
Un copil și tatăl său au căzut în canalul Dunăre-Marea Neagră. Băiatul va fi transportat la spital

Pompierii din Constanţa intervin, duminică seara, după ce un tată şi un fiu au căzut în apa, la întrarea în Portul Medgidia. Băiatul a fost scos din apă şi va fi transportat la spital în timp ce bărbatul este căutat în continuare.

Fenomen îngrijorător. Tot mai mulți copii din România au tulburări de vorbire. Sunt de cinci ori mai mulți ca în Germania
Fenomen îngrijorător. Tot mai mulți copii din România au tulburări de vorbire. Sunt de cinci ori mai mulți ca în Germania

15% dintre copiii din România au tulburări de vorbire. Sunt de două ori mai mulți ca în Suedia și de 5 ori mai mulți ca în Germania.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Autoritățile vor să introducă un semafor inteligent, dotat cu radar, care „pedepsește” vitezomanii
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Autoritățile vor să introducă un semafor inteligent, dotat cu radar, care „pedepsește” vitezomanii

Pe străzile din România apare un nou tip de semafor. Este un dispozitiv inteligent, care „vede” viteza cu care circulă șoferii și schimbă culoarea în roșu, dacă aceștia depășesc limita legală.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.