Inspectori ANPC blocați în magazia Spitalului Adjud, după ce managerul le-a cerut să plece

×
Codul embed a fost copiat

Scandal după un control ANPC la Spitalul Adjud, din Vrancea. A fost nevoie de intervenția polițiștilor după ce doi inspectori au rămas blocați în magazia cu alimente a unității medicale. Anchetatorii au deschis un dosar de lipsire de libertate.

O echipă formată dintr-un inspector de la Direcția de Sănătate Publică și un inspector de la Oficiul pentru Protecția Consumatorului a mers la Spitalul Municipal din Adjud.

Aici, comisarii au găsit în blocul alimentar produse expirate sau neetichetate. În timpul controlului, managerul spitalului ar fi primit informații că inspectorii nu respectă reglementările legale în astfel de situații și ar fi încercat să îi împiedice pe comisari să își facă treaba.

Scandalul a escaladat, iar comisarilor li s-a cerut să părăsească spitalul. Numai că ușa încăperii în care se aflau funcționa cu o cartelă, iar niciuna dintre persoanele prezente nu avea dispozitivul la îndemână. Inspectorii au rămas blocați în magazia de alimente.

Unul dintre ei a sunat la poliție, iar oamenii legii au reușit astfel să aplaneze conflictul.

Citește și
ANPC
Ministerul Sănătăţii, după controalele ANPC în spitale: Acţiunile de control nu se pot desfăşura în afara cadrului legal

Inspectorii spun că managerul spitalului le-ar fi cerut să șteargă toate fotografiile pe care le-au făcut în timpul controlului. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate.

Reacția Spitalului Adjud după scandalul cu inspectorii ANPC:

Spitalul Municipal Adjud dorește să clarifice informațiile apărute recent în spațiul public referitoare la controlul desfășurat de comisarii OPC Vrancea în incinta unității noastre.

1. Respectarea cadrului legal privind verificările
Precizăm că Spitalul Municipal Adjud operează conform reglementărilor legale în vigoare, inclusiv Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 97/2001, care stabilește clar că orice verificare a blocului alimentar al unităților spitalicești trebuie efectuată printr-un ordin comun emis de Ministerul Sănătății și ANPC. Acest ordin nu a fost prezentat de către echipa de control, motiv pentru care am solicitat, în mod respectuos, ca această verificare să nu aibă loc până la clarificarea situației.

2. Presupusa "sechestrare" a comisarilor OPC Vrancea
Respingem categoric orice acuzație privind privarea de libertate sau blocarea ieșirii comisarilor OPC din unitatea noastră. Spitalul Municipal Adjud este dotat cu un sistem de acces automatizat, pe bază de cartelă sau buton de deschidere normală, în interiorul unității, destinate asigurării siguranței pacienților și personalului medical. După solicitarea comisarilor de a părăsi incinta, comisarii s-au deplasat însoțiți de managerul spitalului și de șef serviciu Tehnic către ieșire, unde un inspector a rămas să bea un pahar de apă și celălalt ieșind pe ușă a început să fumeze. După care neașteptând echipajul de poliție chemat de managerul unității au ieșit la poarta spitalului unde au fost opriți și legitimați de către organele de poliție.

3. Respectarea standardelor de igienă și siguranță alimentației
Spitalul Municipal Adjud respectă toate normele de siguranță alimentară și igienă impuse de legislația în vigoare. În baza controalelor periodice realizate de instituțiile abilitate, unitatea noastră nu a fost sancționată pentru nereguli grave privind depozitarea sau calitatea alimentelor. Orice suspiciune privind aspecte care nu respectă standardele va fi analizată intern și soluționată în conformitate cu normele legale.

4. Deschiderea la colaborare cu instituțiile abilitate
Spitalul Municipal Adjud reafirmă angajamentul său față de transparență și respectarea tuturor reglementărilor în vigoare. Suntem deschiși oricărui diastituțional desfășurat în cadrul legal adecvat și ne manifestăm disponibilitatea de a colabora cu orice autoritate competentă pentru a asigura cele mai bune condiții pentru pacienții noștri.
Considerăm esențial ca orice verificare să fie realizată cu respectarea strictă a legislației în vigoare și fără a induce panică sau informații eronate în rândul opiniei publice.

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Citește și...
Oficialii din sănătate consideră că acțiunile de control declanșate de ANPC în spitale sunt în afara cadrului legal
Oficialii din sănătate consideră că acțiunile de control declanșate de ANPC în spitale sunt în afara cadrului legal

Autoritatea Pentru Protecția Consumatorului a început să controleze bucătăriile spitalelor din mai multe județe, după verificările făcute la câteva mall-uri din Capitală. 

Ministerul Sănătăţii, după controalele ANPC în spitale: Acţiunile de control nu se pot desfăşura în afara cadrului legal
Ministerul Sănătăţii, după controalele ANPC în spitale: Acţiunile de control nu se pot desfăşura în afara cadrului legal

Ministerul Sănătăţii reacţionează în urma controalelor ANPC în spitale, transmiţând că apreciază preocuparea ANPC privind furnizarea serviciilor în spitale, însă acţiunile de control nu se pot desfăşura în afara cadrului legal.  

După mall-uri, ANPC a început controale și la spitalele din Capitală. Inspectorii au dat amenzi de peste 30.000 de lei
După mall-uri, ANPC a început controale și la spitalele din Capitală. Inspectorii au dat amenzi de peste 30.000 de lei

După seria de controale din mai multe mall-uri din capitală, conducerea ANPC verifică acum spitalele. Inspectorii au găsit mai multe nereguli în bucătăriile din Spitalul Elias, dar și la Spitalul Universitar de Urgență.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.