Șeful ANPC anunță că renunță la funcție după scandalul „puiului galben”. Va candida la Primăria Constanța din partea PSD

×
Codul embed a fost copiat

Teoria „puiului vopsit”, lansată de șeful ANPC într-o postare pe Facebook, i-a pus pe jar pe crescătorii de păsări, dar și pe consumatori.  

Este doar un foc de paie, anunță Autoritatea Sanitar-Veterinară. Pe piață, există pui din rase cu pielea galbenă, alții hrăniți cu porumb și lucernă, dar și unii hrăniți cu furaje îmbogățite cu extracte din plante.

Șeful ANPC a precizat apoi că aditivii din hrana puilor nu sunt toxici.

Horia Constantinescu, seful ANPC: „Există operatori economici care își vopsesc aceste produse pentru a ne induce în eroare. Dar și aici se întâmplă o minune: unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire, pentru ca vopseaua să pătrundă în țesut și să nu poată fi spălată”.

Așa sună mesajul comisarului șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului. Pare un semnal grav de alarmă, mai ales că Horia Constantinescu asociază puii vopsiți cu cei contaminați cu salmonella, gășiți acum câteva zile. Doar că nu dă și detalii și atașează postării descrierea unui colorant natural, permis în industria alimentară.

Citește și
pompieri romania
Un copil și tatăl său au căzut în canalul Dunăre-Marea Neagră. Băiatul va fi transportat la spital

Autoritatea Națională sanitar-veterinară, conectată direct la sistemul european de alertă, nu are nicio suspiciune de încălcare a regulilor și consideră afirmațiile hazardate.

Dănuț Păle, vicepreședintele A.N.S.V.S.A.: „Nu avem niciun fel de informații. N-aș putea să folosesc cuvântul ”isterizat”, dar informația aceasta a creat o mare agitație. Pigmenții sintetici sunt autorizați!".

Culoarea pielii puilor variază, în mod natural, de la un alb-albăstrui la galben viu. În funcție de rasă, activitatea fizică a păsării, vârstă și hrană. Există, într-adevăr, și aditivi pentru furaje, a căror folosire este reglementată clar.

Culoarea galben-portocalie poate fi extrasă din floarea de lucernă și gălbenele. Pigmenții sunt oxicarotenoizi- similari cu cei din morcov- și se amestecă, în cantitatea indicată de producători, cu mâncarea păsărilor. În general, câteva sute de grame la tona de furaje. După câteva zile de dietă cu gălbenele, gălbenușul capătă o nuanță mai intensă, iar pielea prinde o tentă gălbuie.

Uniunea Crescătorilor de Păsări a anunțat o adunare cu toți crescătorii de păsări, speriați că în urma zvonului vânzările vor scădea.

Florin Panfile, tehnician în creșterea păsărilor: „Gravitatea mesajului riscă să aducă prejudicii tuturor producătorilor români. Culoarea gălbenușului este influențată de furaj. Și de aceea noi dăm porumb."

La câteva ore de la publicarea postării, Horia Constantinescu a dat înapoi spunând că furajele nu sunt, de fapt, un atentat la sănătatea consumatorilor

Horia Constantinescu, seful ANPC: „Nu toxice, nici pentru păsări, nici pentru om... dar vorbim aici de o practică comercială înșelătoare cu care se confruntă gospodinele, care aleg de la raft puiul mai galben”.

Tehnicienii în industria alimentară spun că există diferențe vizibile între puiul hrănit cu porumb și cel pigmentat.

Gabriel Crăciun, tehnician în creșterea păsărilor: „La puiul hrănit cu porumb, totul este galben. Nu doar epiderma. Masa musculară este galbenă, grăsimea este galbenă. Deci orice gospodină poate verifica acasă. Conform legislației în vigoare, atâta timp cât un produs nu este încadrat că dăunător consumului uman, el poate fi folosit în hrana animalelor."

Horia Constantinescu a anunțat joi dimineață pe o rețea de socializare că renunță la funcția de Președinte al Autorității pentru Protecția Consumatorului în urma scandalului cu „puiului galben", dar și pentru că a fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța.

El a spus că rămâne totuși în această instituție, în calitate de comisar șef adjunct al Comisariatului Județean Constanța.

În urmă cu puțin timp a anunțat că nu va demisiona, încă. Așteaptă discuțiile de la nivelul Guvernului, și nu vrea să pună în pericol proiectele ANPC care sunt în deplina desfășurare.
Vă reamintim că Horia Constatinescu a avertizat miercuri asupra comercializării unor pui de găină „îngălbeniţi" pentru a părea mai sănătoşi, afirmație care a pus pe jar atât consumatorii, dar și asociațiile de crescători de pui.

El a fost însă contrazis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), care a precizat că acești pui nu prezintă niciun pericol pentru populație.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Un copil și tatăl său au căzut în canalul Dunăre-Marea Neagră. Băiatul va fi transportat la spital
Un copil și tatăl său au căzut în canalul Dunăre-Marea Neagră. Băiatul va fi transportat la spital

Pompierii din Constanţa intervin, duminică seara, după ce un tată şi un fiu au căzut în apa, la întrarea în Portul Medgidia. Băiatul a fost scos din apă şi va fi transportat la spital în timp ce bărbatul este căutat în continuare.

Fenomen îngrijorător. Tot mai mulți copii din România au tulburări de vorbire. Sunt de cinci ori mai mulți ca în Germania
Fenomen îngrijorător. Tot mai mulți copii din România au tulburări de vorbire. Sunt de cinci ori mai mulți ca în Germania

15% dintre copiii din România au tulburări de vorbire. Sunt de două ori mai mulți ca în Suedia și de 5 ori mai mulți ca în Germania.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Autoritățile vor să introducă un semafor inteligent, dotat cu radar, care „pedepsește” vitezomanii
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Autoritățile vor să introducă un semafor inteligent, dotat cu radar, care „pedepsește” vitezomanii

Pe străzile din România apare un nou tip de semafor. Este un dispozitiv inteligent, care „vede” viteza cu care circulă șoferii și schimbă culoarea în roșu, dacă aceștia depășesc limita legală.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.