Situație disperată în spitalele din Ploiești. Peste 30 de pacienți așteaptă în UPU pentru eliberarea unui loc

Ambulante
Inquam Photos / Octav Ganea

Prefectura Prahova reclamă că ”situaţia devine disperată” şi anunţă că peste 30 de pacienţi aşteaptă, duminică, în UPU un loc pentru internare.

Prefectul judeţului, Cristian Ionescu, lansează un apel public în care le cere managerilor de spitale non-COVID şi medicilor de familie din judeţ să se implice în sprijinul colegilor lor care lucrează în spitalele care tratează patologia COVID-19. Conform Prefecturii, spitalele ”fac faţă cu greu numărului foarte mare de pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, situaţia devine disperată în rândul personalului medical, bolnavii sunt tot mai epuizaţi de la o zi la alta în aşteptarea unui loc în spital”.

Prefectul Cristian Ionescu face un apel către managerii de spitale din judeţul Prahova şi către medicii de familie să se implice cu toate resursele de care dispun pentru a veni în sprijinul personalului medical de la UPU şi Spitalul Judeţean Ploieşti. Cele două unităţi medicale fac faţă cu greu numărului foarte mare de pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, situaţia devine disperată în rândul personalului medical, bolnavii sunt tot mai epuizaţi de la o zi la alta în aşteptarea unui loc în spital”, transmite, duminică după-amiază, prin intermediul unui comunicat, Prefectura Prahova.

Pacienţii cu forme medii îngrijiţi în prezent la Ploieşti ar putea fi transferaţi în alte spitale, iar la rândul lor spitalele pot externa pacienţii cu forme uşoare şi preluaţi de medicii de familie, ”ceea ce ar însemna o şansă în plus pentru a salva o viaţă”.

Prefectul Cristian Ionescu consideră că pacienţii care nu depind de aparatura din Secţia ATI pot fi preluaţi sub supraveghere medicală şi în alte spitale din judeţ, iar în acest context ”se poate mai multă implicare din partea managerilor de spitale”.

Citește și
spital
Medicul-şef UPU-SMURD Iaşi: ”Ajung în UPU pacienţi tot mai tineri, cu forme tot mai severe de COVID”

"Se poate mai multă implicare din partea managerilor de spitale, cu puţină voinţă şi conştiinţă cred că se mai pot găsi soluţii. Nu ne putem permite intrarea în colaps a celor mai importante unităţi medicale ale judeţului. Solicit o mai mare implicare şi din partea medicilor de familie, care pot reprezenta un important pentru colegii lor aflaţi în prima linie, prin consilierea şi îngrijirea la domiciliu a pacienţilor cu forme uşoare ale bolii", transmite prefectul de Prahova.

În judeţ, sunt în total 27 de spitale. Dintre cele 17 spitale de stat, 10 îngrijesc pacienţi COVID iar dintre cele 10 spitale private cinci primesc şi bolnavi cu această patologie. Doar unul dintre cele 10 spitale private nu este in contract cu CAS şi nu ar putea să-i fie decontate serviciile, precizează autorităţile.

Acestea menţionează că, având un număr de 708 paturi alocate patologiei COVID-19 ocupate, capacitatea spitalelor care îngrijesc pacienţi Covid-19 este deja depăşită. În secţiile ATI sunt ocupate toate paturile, din totalul de 26. Sunt raportate zilnic peste 850 de cazuri noi Covid-19, iar în ultimele 24 de ore au fost în 18 decese.

În UPU, numărul pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 care aşteaptă un loc în spitale trece de 30”, mai informează Prefectura.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Spitalele din România sunt sufocate de pacienți în stare gravă. La UPU Galați a fost o ”avalanșă” de cazuri grave
Spitalele din România sunt sufocate de pacienți în stare gravă. La UPU Galați a fost o ”avalanșă” de cazuri grave

Din cauza numărului mare de pacienți cu Covid decedați, până și morgile spitalelor ajung să se blocheze.

Medicul-şef UPU-SMURD Iaşi: ”Ajung în UPU pacienţi tot mai tineri, cu forme tot mai severe de COVID”
Medicul-şef UPU-SMURD Iaşi: ”Ajung în UPU pacienţi tot mai tineri, cu forme tot mai severe de COVID”

Medicul Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, a declarat, marţi, că în UPU de la Spitalul "Sfântul Spiridon" sunt trataţi 20 de pacienţi cu forme severe de COVID care necesită internare la ATI.

Unităţile de primiri urgențe sunt în prag de colaps. Vecinii unguri încep să ne preia din bolnavi
Unităţile de primiri urgențe sunt în prag de colaps. Vecinii unguri încep să ne preia din bolnavi

România travereaza purgatoriul în drumul ei spre infernul sanitar cu 1.727 de oameni în stare critică şi încă aproape două mii care aşteaptă să se elibereze şi pentru ei un pat de terapie intensivă.

Medic din Timișoara: „Dacă nu ştiţi cum arată iadul, mergeţi în UPU şi o să-l vedeţi. România, trezeste-te!”
Medic din Timișoara: „Dacă nu ştiţi cum arată iadul, mergeţi în UPU şi o să-l vedeţi. România, trezeste-te!”

Medicul Amin Zahra de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara a transmis un nu mesaj în care vorbeşte despre dimensiunea valului patru.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.  

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.