Supraacciza la carburanți a fost eliminată. Camera Deputaților a dat votul final

×
Codul embed a fost copiat

Supraacciza la carburanţi şi supraimpozitarea contractelor de muncă part-time vor fi eliminate începând cu 1 ianuarie 2020, conform unui proiect de lege pentru modificarea Codului fiscal, adoptat miercuri de Camera Deputaţilor

S-au acordat 280 de voturi "pentru", un vot împotrivă şi două abţineri.

Astfel, de la 1 ianuarie 2020 ar urma să fie eliminată supraimpozitarea contractelor de muncă cu timp parţial, în vederea aplicării unei baze de calcul pentru contribuţiile sociale şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate în funcţie de salariul realizat şi nu în funcţie de salariul de bază minim brut pe ţară.

Proiectul, adoptat de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional, a fost iniţiat de 53 de parlamentari liberali.

În cadrul dezbaterilor, deputatul PNL Robert Sighiartău a subliniat că proiectul reprezintă "o măsură reparatorie, benefică" atât pentru nivelul de trai al românilor, cât şi pentru economia românească. El a adăugat că, deşi în momentul în care a fost introdusă supraacciza a fost invocată utilizarea banilor colectaţi în vederea construcţiei de autostrăzi, acest lucru nu s-a întâmplat. În ce priveşte eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, Sighiartău a declarat că nu este posibil ca "într-un stat normal să munceşti două ore şi să plăteşti taxe pentru opt ore".

Citește și
pompieri romania
Un copil și tatăl său au căzut în canalul Dunăre-Marea Neagră. Băiatul va fi transportat la spital

"Din păcate, această supraacciză, care a fost eliminată pentru scurt timp în 2017, iar după eliminare preţul combustibilului la pompă a scăzut semnificativ, a fost reintrodusă de Guvernul PSD Tudose cu acelaşi argument: că se vor face mai multe autostrăzi. Ceea ce nu s-a întâmplat", a declarat el, transmite Agerpres.

Claudiu Năsui (USR) a apreciat şi el proiectul ca fiind unul bun şi a reamintit că, iniţial, se preconiza ca supraacciza să fie menţinută doar până la 1 ianuarie 2017. El a precizat că, în momentul în care Guvernul Cioloş a refuzat să prelungească valabilitatea acesteia, preţul carburanţilor a scăzut. Pe de altă parte, la reintroducerea supraaccizei de către Guvernul Tudose, a crescut atât preţul carburanţilor, cât şi al altor produse, a susţinut deputatul USR.

"Vreau doar să atenţionez PNL - poate şi Guvernul - că există nişte minime europene ale acestei accize şi revenirea la 2017 s-ar putea să ne ducă 'sub' puţin. Sper că a fost verificat acest lucru. Şi mai face un lucru această lege: foarte benefic, de asemenea, elimină ruşinoasa supraimpozitare a muncii part-time. (...) Practic, puteai să munceşti două ore şi să fii impozitat pe opt. Lucru unic în lume. Dar asta a fost găselniţa statului român pentru a combate, chipurile, evaziunea fiscală în muncă. Deci, nu reducem impozitarea, nu îi ajutăm pe oameni, le dăm în cap mai tare. Aţi produs salarii nete negative, dacă mai ţineţi minte, în ianuarie 2018, prin prevederea aceasta", a declarat el.

În schimb, social-democrata Lia Olguţa Vasilescu a afirmat că prin adoptarea acestei legi se pierd 4,5 miliarde lei de la bugetul statului.

"1,5 miliarde din bugetul asigurărilor, pentru impozitarea la part-timp, şi trei miliarde pentru supraacciză. Acum haideţi să vă spunem şi ce a prevăzut până la urmă legea respectivă, ca să înţeleagă toată lumea. Am adus la nivelul salariului minim pe economie contribuţia pentru cei care lucrează la part-timp, cu nişte excepţii: elevii sau studenţii până la 26 de ani, ucenici până la 18 ani, persoane cu dizabilităţi, pensionari, cei care au deja un contract de muncă. Imediat după ce am introdus această taxare la part-time la nivelul salariului minim pe economie, în prima lună, 89.000 de contracte de muncă au trecut din economia gri la alb. De asemenea, în lunile următoare, încă 200.000 de contracte au trecut la alb", a spus ea.

În ce priveşte contractele de muncă part-time, deputatul PSD a atras atenţia asupra existenţei persoanelor care, deşi lucrează opt - zece ore pe zi, ajung să aibă pensii foarte mici din cauza faptului că au contracte conform cărora ar munci doar 2 ore/zi.

Attila Korodi (UDMR) a declarat că statul român trebuie să aibă capacitatea să îi verifice pe toţi cei care angajează în regim part-time, nu să introducă o supraimpozitare care riscă să "blocheze foarte multe companii".

 

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Un copil și tatăl său au căzut în canalul Dunăre-Marea Neagră. Băiatul va fi transportat la spital
Un copil și tatăl său au căzut în canalul Dunăre-Marea Neagră. Băiatul va fi transportat la spital

Pompierii din Constanţa intervin, duminică seara, după ce un tată şi un fiu au căzut în apa, la întrarea în Portul Medgidia. Băiatul a fost scos din apă şi va fi transportat la spital în timp ce bărbatul este căutat în continuare.

Fenomen îngrijorător. Tot mai mulți copii din România au tulburări de vorbire. Sunt de cinci ori mai mulți ca în Germania
Fenomen îngrijorător. Tot mai mulți copii din România au tulburări de vorbire. Sunt de cinci ori mai mulți ca în Germania

15% dintre copiii din România au tulburări de vorbire. Sunt de două ori mai mulți ca în Suedia și de 5 ori mai mulți ca în Germania.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Autoritățile vor să introducă un semafor inteligent, dotat cu radar, care „pedepsește” vitezomanii
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Autoritățile vor să introducă un semafor inteligent, dotat cu radar, care „pedepsește” vitezomanii

Pe străzile din România apare un nou tip de semafor. Este un dispozitiv inteligent, care „vede” viteza cu care circulă șoferii și schimbă culoarea în roșu, dacă aceștia depășesc limita legală.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.