Surpriza de care a avut parte un absolvent cu 7,60 la BAC, după ce a făcut contestație. „Profesoara mea a fost șocată”

bac 2022
StirilePROTV

Un elev de la Liceul Tehnologic „1 Mai” din Ploiești a avut parte de o surpriză neplăcută, după ce a făcut contestație pentru nota de la Limba Română, la Bacalaureat.

Nemulțumit fiind de nota primită la Limba Română, adică 7,60, și considerând că merită o notă peste 8, Mădălin a făcut contestație.

Însă a avut parte de un șoc atunci când și-a văzut nota finală. În urma contestației, Mădălin a primit 6,35.

„Asta în condițiile în care știu că lucrarea mea era de peste 8. Am verificat, pe barem, cu profesoara mea de română, care și a a fost șocată când a aflat că mi-au scăzut nota finală la 6,35. Mi s-a făcut o mare nedreptate fiindcă eu cred în lucrarea mea și știu că nu meritam o asemenea notă”, a spus Mădălin pentru Observatorul Prahovean.

Tânărul a obținut nota 8 la istorie și 8,90 la logică, iar acum vrea să i se facă dreptate.

Citește și
eleva
O elevă de 10 la Bac, din Ploiești, a făcut naveta cu trenul timp de patru ani și nu a trecut zi fără să învețe

„Voi merge până în pânzele albe. Reclam această situație la ISJPH, ba chiar și la Ministerul Educației. Vreau să mi se spună clar ce am greșit și de ce s-a ajuns la această notă. Fiindcă mie îmi afecrează viitorul. Nu știu dacă mai am șansa de a intra la Facultatea de Jurnalism, locurile fără taxă, așa cum mi-aș fi dorit. Situația financiară nu îmi permite să mă îndrept către locurile cu taxă”, a mai spus el.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Rata de promovare la BAC 2023 a crescut cu 2,2% după contestații și a ajuns la 75%
Rata de promovare la BAC 2023 a crescut cu 2,2% după contestații și a ajuns la 75%

Rezultatele finale de al BAC 2023 au fost publicate vineri, 7 iulie. După soluționarea contestațiilor rata de promovare a crescut cu 2,2%, ajungând la 75%. A crescut și numărul mediilor de 10.

 

O elevă de 10 la Bac, din Ploiești, a făcut naveta cu trenul timp de patru ani și nu a trecut zi fără să învețe
O elevă de 10 la Bac, din Ploiești, a făcut naveta cu trenul timp de patru ani și nu a trecut zi fără să învețe

S-au afișat rezultatele la Bacalaureat și nu sunt grozave. Doar 72,8 % dintre candidați au promovat examenul, față de 73,3 la sută, în 2022. Sunt și cele mai puține note de 10 din ultimii 10 ani.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.  

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.