Traficanţii comorilor dacice de la Sarmizegetusa scapă de pedepse. Pagubă de 1,4 milioane euro

bratara dacica recuperata
Agerpres

Dosarul brăţărilor dacice s-a încheiat cu achitări, ca urmare a prescrierii faptelor.

Mai multe persoane acuzate de furtul şi traficarea unor brăţări dacice şi monede provenite din zona cetăţilor dacice situate în Munţii Orăştiei, condamnate, în primă instanţă, la pedepse cu închisoarea şi la plata unor despăgubiri în valoare de aproape 1,4 milioane de euro, au fost achitate de Curtea de Apel Alba Iulia, în urma prescripţiei răspunderii penale.

Potrivit deciziei postate pe portalul instanţei, CA Alba Iulia, unde procesul a debutat în urmă cu trei ani, a decis încetarea procesului penal sau achitarea majorităţii inculpaţilor, trimişi în judecată în 2008, pe motiv că, între timp, a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În urmă cu un deceniu, zece cetăţeni români şi străini au fost trimişi în judecată de procurorii din Alba Iulia, fiind acuzaţi că, între 1997 şi 2007, au sustras din situl Sarmizegetusa Regia mai multe tezaure arheologice pe care le-au valorificat pe piaţa neagră a antichităţilor. Inculpaţii, printre care un sârb şi doi români cu cetăţenie britanică, respectiv ză, au fost acuzaţi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, efectuare neautorizată de detecţii şi săpături în siturile arheologice, furt calificat de bunuri culturale, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri şi şantaj.

În fapt, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că, în urma acestor detecţii, au sustras şi valorificat ilegal mai multe tezaure arheologice pe piaţa neagră a antichităţilor (internă şi internaţională), care au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional. În cursul urmăririi penale au fost recuperate 9 brăţări spiralice din aur.

Citește și
koson dacic ridicat de politisti
Perchezitii la casele de licitatii din Capitala. Politia a plecat cu mii de tablouri, sabii dacice, kosoni, vase de Cucuteni

În urmă cu trei ani, Judecătoria Deva a decis condamnarea a nouă dintre inculpaţi la pedepse cuprinse între doi şi şase ani de închisoare şi la plata unor despăgubiri în valoare de aproape 1,4 milioane de euro, un al zecea fiind achitat. Cele mai grele pedepse le-au primit la instanţa din Deva Sorin Daniel Jurcă şi Călin Corhan, aceştia fiind condamnaţi la şase ani de închisoare şi interdicţia de a intra, timp de cinci ani, în perimetrul siturilor dacice din Munţii Orăştiei. De asemenea, sârbul Ilic Ljubisa a fost condamnat la cinci ani de închisoare şi interdicţia de a intra într-un sit arheologic din Munţii Orăştiei pentru cinci ani.

În apel, CA Alba Iulia a desfiinţat vineri, în parte, hotărârea atacată atât sub aspectul laturii penale, cât şi a laturii civile. Rejudecând cauza, a încetat procesul penal sau i-a achitat pe inculpaţi, constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale. Doar unul dintre inculpaţi, Călin Corhan, a fost condamnat la închisoare - 3 ani cu suspendare.

Sub aspectul laturii civile, instanţa a is doar în parte acţiunea exercitată de statul român, prin Ministerul Culturii, înlăturând obligarea majorităţii inculpaţilor la plată.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Brăţară din aur ce ar putea data din perioada dacică, descoperită la un bărbat din Olt
Brăţară din aur ce ar putea data din perioada dacică, descoperită la un bărbat din Olt

Poliţiştii din Olt au ridicat de la un bărbat o brăţară din aur de 24 de Karate, de 108 grame. Bijuteria are însemne specifice dacice şi ar putea face parte din Patrimoniul Naţional Cultural al României.

Perchezitii la casele de licitatii din Capitala. Politia a plecat cu mii de tablouri, sabii dacice, kosoni, vase de Cucuteni
Perchezitii la casele de licitatii din Capitala. Politia a plecat cu mii de tablouri, sabii dacice, kosoni, vase de Cucuteni

Oamenii legii au gasit un adevarat muzeu clandestin in urma unei actiuni desfasurate la galerii de arta si la locuintele unor colectionari.

Cele mai frumoase podoabe dacice de argint recuperate vreodata de Romania. Suma platita pentru obiectele furate din tara
Cele mai frumoase podoabe dacice de argint recuperate vreodata de Romania. Suma platita pentru obiectele furate din tara

18 podoabe dacice de argint, vechi de mai bine de 2000 de ani, au fost recuperate de Romania de la o casa de licitatii din Germania.

Recomandări
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”

Președintele Nicușor Dan a participat luni la Summitul B9 și Țările Nordice, de la Vilnius. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.