Un bărbat din Bihor a fost bătut de soția lui până când a murit. Femeia a fost arestată

arestata
Getty

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus reţinerea unei femei de 54 de ani, din județul Bihor, care, la 1 mai, și-a omorât soțul în bătaie, informează Agerpres.

Potrivit comunicatului remis, marţi, de procurorii bihoreni, victima, în vârstă de 58 ani din localitatea Vârciorog a fost găsită decedată, luni dimineaţă, prezentând mai multe leziuni la nivelul capului.

"Din mijloacele de probă istrate în cauză a rezultat că în seara zilei de 1 Mai, inculpata în timp ce se afla într-un imobil din comuna Vârciorog, pe fondul unui conflict spontan cu soţul, i-a aplicat acestuia lovituri cu un corp contondent dur în zona capului şi a membrelor superioare, cauzându-i leziuni ce au determinat producerea unor hemoragii externe masive, precum şi a unei hemoragii meningiene, survenite în cadrul unui traumatism cranio-cerebral, toate acestea conducând la decesul bărbatului", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Femeia a fost reţinută, luni, pentru 24 de ore, iar marţi a fost prezentată în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Bihor: O femeie şi un copil au murit într-un accident rutier. O altă femeie şi un copil de 10 ani au fost răniţi
Bihor: O femeie şi un copil au murit într-un accident rutier. O altă femeie şi un copil de 10 ani au fost răniţi

O femeie şi un copil au murit, luni seară, într-un accident rutier produs în judeţul Bihor. O altă femeie şi un copil de 10 ani au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.

Împistritul ouălor, obicei străvechi în Bihor, preluat de copii de la bunici. Cum se încondeiază în Joia Mare
Împistritul ouălor, obicei străvechi în Bihor, preluat de copii de la bunici. Cum se încondeiază în Joia Mare

Încondeierea sau împistritul ouălor, cum se spune prin partea locului, e un obicei străvechi într-o comună din Bihor.

Cum a fost aranjat asasinatul bărbatului din Bihor. Soția sa le-a povestit anchetatorilor în detaliu cum a procedat
Cum a fost aranjat asasinatul bărbatului din Bihor. Soția sa le-a povestit anchetatorilor în detaliu cum a procedat

Mai multe transferuri bancare între cele două partenere din Bihor, acuzate că au pus la cale uciderea soțului uneia de ele, și individul tocmit să comită omorul i-ar fi ajutat pe procurori să descopere asasinatul.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.