Un bistrițean și-a terorizat iubita o noapte întreagă. A încercat să o omoare în fața fiicelor

×
Codul embed a fost copiat

Noapte de coşmar pentru o femeie de 47 de ani din judeţul Bistrița-Năsăud. Concubinul cu care trăia de mai de 12 ani, a încercat să o ucidă sub privirile îngrozite ale celor două fete ale sale.

Individul, aflat în stare de ebrietate, a dat foc iniţial casei în care locuiau împreună, însă femeia a reuşit să scape şi s-a refugiat în locuinţa părintească.

Bărbatul nu a renunţat însă la planul criminal şi a încercat să dea foc şi camerei în care femeia dormea.

Totul a pornit, după ce individul în vârstă de 47 de ani a fost cuprins de gelozie şi de aburii alcoolului. Mânat de gânduri criminale, bărbatul a dat foc gospodăriei din localitatea Mureşenii Bârgăului. Nu a ţinut cont că în cameră se afla concubina sa împreună cu una dintre fetele sale

Pompierii au intervenit în primă fază la un singur incendiu, iar mai târziu au fost solicitaţi la un alt caz tot în apropiere. Salvatorii au constatat mai târziu ca focul a fost pus de aceeaşi persoană.

Citește și
politie romania masina
Tânăr de 20 de ani din Galați, bătut până la moarte de trei indivizi, după o petrecere. Agresorii au fost arestați

Femeia a fost trasportată de urgenţă la Spitalul Judeţean din Bistriţa, iar dacă starea victimei se va agrava va fi trimisă la Spitalul de arşi din Bucureşti.

Cristian Petruţiu, medic SMURD: ,,Am fost solicitaţi să intervenim la o pacientă ce prezenta arsuri pe 30 % din suprafaţa corpului, s-a decis intubarea pacientei şi a fost transpoartă la UPU.”

După ce a comis cumplita faptă, bărbatul a încercat să fugă, dar a fost prins de o patrulă de poliţie şi dus la audieri. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul va fi acuzat de tentativă de omor.

Articol recomandat de sport.ro
Simona Halep a dezvăluit obiectul surprinzător pe care l-a purtat ani la rândul în geanta cu rachete
Simona Halep a dezvăluit obiectul surprinzător pe care l-a purtat ani la rândul în geanta cu rachete
Citește și...
Tânăr de 20 de ani din Galați, bătut până la moarte de trei indivizi, după o petrecere. Agresorii au fost arestați
Tânăr de 20 de ani din Galați, bătut până la moarte de trei indivizi, după o petrecere. Agresorii au fost arestați

Un tânăr de 20 de ani a murit, după ce a fost bătut de trei indivizi, la o petrecere de majorat din judeţul Galaţi. Agresorii sunt în custodia poliţiştilor.

Gigi Becali a apărut cu o cruce uriașă și agheasmă pe Calea Victoriei, după Bucharest Pride. GALERIE FOTO
Gigi Becali a apărut cu o cruce uriașă și agheasmă pe Calea Victoriei, după Bucharest Pride. GALERIE FOTO

La o zi după marșul comunității LGBT, Gigi Becali a organizat o nouă procesiune pe Calea Victoriei, o contramanifestație devenită obișnuință în ultimii ani.

Amenzi de 6.000 de lei acordate în urma paradei Bucharest Pride. Trei persoane, prinse cu obiecte interzise asupra lor
Amenzi de 6.000 de lei acordate în urma paradei Bucharest Pride. Trei persoane, prinse cu obiecte interzise asupra lor

Cu ocazia evenimentelor Bucharest Pride și Pride Park, jandarmii au sancționat trei persoane pentru portul de obiecte periculoase și au aplicat amenzi în sumă totală de 6.000 de lei.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.