Un profesor din Suceava a fost amendat după ce le-a dat copiilor lapte expirat de două săptămâni

elevi
StirilePROTV

Un profesor al Școlii Primare Mihoveni, din județul Suceava, a fost amendat de DSP cu 1000 de lei, după ce părinții au reclamat că le-a dat copiilor lapte expirat.

„Inspectorii din cadrul serviciului Control în sănătate Publică al Direcției de Sănătate Publică Suceava au verificat informațiile cu privire la distribuirea în cadrul Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023, implementat în baza Hotărârii Guvernului nr. 640/2017,cu modificările și completările ulterioare, către elevii unei unități școlare din mediul rural, de cutii cu lapte ce aveau termen de expirare depășit. În urma celor constatate, au făcut recomandări și în baza Hotărârii Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice au aplicat unei persoane fizice o sancțiune contravențională în valoare de 1000 de lei”, a transmis purtătorul de cuvânt al DSP Suceava pentru monitorulsv.ro.

Inspectoratul Școlar Județean a cerut o notă explicativă conducerii unității de învățământ, după ce părinții mai multor elevi au reclamat faptul că aceștia au primit lapte expirat.

Pe cutiile de lapte distribuite copiilor pe data de 21 decembrie apărea ca dată de expirare 6 decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Simona Halep a dezvăluit obiectul surprinzător pe care l-a purtat ani la rândul în geanta cu rachete
Simona Halep a dezvăluit obiectul surprinzător pe care l-a purtat ani la rândul în geanta cu rachete
Citește și...
Școala a început, dar unii elevi încă așteaptă alimentele promise de Guvern. De multe ori ajung la gunoi
Școala a început, dar unii elevi încă așteaptă alimentele promise de Guvern. De multe ori ajung la gunoi

Școala a început de o săptămână, însă mulți elevi încă așteaptă să primească laptele, cornurile și fructele promise de Guvern. În unele județe, abia acum se țin licitațiile pentru furnizarea lor.

Anchetă la mai multe școli, după ce elevii au primit cornuri mucegăite
Anchetă la mai multe școli, după ce elevii au primit cornuri mucegăite

Inspectorii școlari și cei de la Direcția de Sănătate Publică au declanșat, luni, verificări la mai multe școli din județ, după ce în urmă cu o săptămână au primit sesizări privind distribuirea de cornuri mucegăite.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.