Un șofer român a vrut să iasă din țară, dar a fost oprit de poliţiştii din Giurgiu. Motivul pentru care a rămas fără mașină

masina furata
Politia de Frontiera Romana

Un român de 51 de ani este cercetat pentru tăinuire după ce a fost prins de poliţiştii de frontieră giurgiuveni, în timp ce încerca să scoată din România, prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, un autoturism de aproximativ 50.000 de lei.  

Mașina era căutată de autorităţile din Spania.

„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat la control, pe sensul de ieşire din România, un cetăţean român, în vârstă de 51 ani, aflat la volanul unui autoturism, marca Volkswagen, înmatriculat în Spania. Cu ocazia efectuării verificărilor, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a constatat faptul că autoturismul figura ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de către autorităţile din Spania. Autoturismul, estimat la o valoare de aproximativ 50.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor”, se arată într-un comunicat de presă, emis miercuri, de ITPF Giurgiu.

În cauză, autorităţile au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluţii legale prin unitatea de parchet. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Mașină furată și abandonată lângă un pârâu. Greșeala făcută de proprietar
Mașină furată și abandonată lângă un pârâu. Greșeala făcută de proprietar

O mașină furată a fost abandonată lângă un pârâu, în apropiere de Ploiești.

Un băiat de 14 ani a fugit din arestul la domiciliu. Ce s-a întâmplat după ce a fost prins
Un băiat de 14 ani a fugit din arestul la domiciliu. Ce s-a întâmplat după ce a fost prins

Un adolescent din Craiova, cercetat în arest la domiciliu după ce a condus o mașina furată, nu a respectat măsura și a fugit de acasă. A apucat să se îndepărteze doar câțiva metri, pentru că un polițist, îmbrăcat în civil, l-a pus la pământ.

Trei copii de 15 ani din Bacău au fost urmăriţi în trafic de poliţişti după ce au furat o mașină
Trei copii de 15 ani din Bacău au fost urmăriţi în trafic de poliţişti după ce au furat o mașină

Trei copii de 15 ani din Bacău, între care unul căutat de autorităţi, au fost urmăriţi în trafic de poliţiştii din oraşul Nădlac, ei fiind într-o maşină care a fost furată tot din Bacău.

Un băiat fără permis a intrat cu mașina furată într-un copac, fugind de poliție, în Constanța. Acțiunea nu se oprește aici
Un băiat fără permis a intrat cu mașina furată într-un copac, fugind de poliție, în Constanța. Acțiunea nu se oprește aici

Un şofer urmărit de poliţişti, duminică, în localitatea Cobadin, pentru că nu a oprit la semnalul acestora, a intrat cu autoturismul într-un copac şi a încercat apoi să fugă, fiind prins şi imobilizat după ce a parcurs pe jos câteva sute de metri.

Un bărbat a anunțat poliția din Constanţa că i-a fost furată mașina din parcare. Ce s-a întâmplat de fapt
Un bărbat a anunțat poliția din Constanţa că i-a fost furată mașina din parcare. Ce s-a întâmplat de fapt

Un bărbat în vârstă de 58 de ani este cercetat penal pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, după ce a reclamat că i-a fost furată o autoutilitară dintr-o parcare, în condiţiile în care de fapt el dăduse de bunăvoie autovehiculul unui tânăr.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.