Un TIR care venea din Germania a fost întors de la vama Nădlac II. Ce au găsit polițiștii în automarfar

vama
Politia de Frontiera Romana

Autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au blocat, marţi, intrarea în ţară a unui TIR încărcat cu peste 17 tone de deşeuri din aluminiu aduse din Germania, fiind dispusă întoarcerea la expeditor.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, şoferul autotrenului este român şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din aluminiu de la o societate comercială din Germania, pentru o firmă din România.

„Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. Astfel, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 17.080 kilograme de deşeuri, constând în deşeuri de aluminiu, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse", a informat Poliţia de Frontieră, potrivit Agerpres.

Autorităţile au dispus ca autotrenul să se întoarcă la expeditorul din Germania. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Gunoaiele care poluează Bucureștiul. La marginea pădurii Andronache s-a aruncat până și o mașină dezmembrată
Gunoaiele care poluează Bucureștiul. La marginea pădurii Andronache s-a aruncat până și o mașină dezmembrată

Planeta se sufocă sub gunoaie. Numai România produce într-un an mai bine de 22 de milioane de tone de deșeuri, estimează activiștii.  

Incendiu de proporții în sudul Capitalei. Intervin 12 autospeciale de stingere. O persoană a suferit un atac de panică
Incendiu de proporții în sudul Capitalei. Intervin 12 autospeciale de stingere. O persoană a suferit un atac de panică

Incendiu de proporții, joi dimineață, la un depozit de deșeuri din sudul Capitalei. 12 autospeciale de pompieri au fost trimise în misiune, dar intervenția a fost extrem de dificilă și nici acum nu s-a încheiat.

Bateriile uzate sunt deșeuri periculoase. Unde le poți arunca în siguranță
Bateriile uzate sunt deșeuri periculoase. Unde le poți arunca în siguranță

Bateriile alimentează multe dintre dispozitivele pe care le folosești zilnic, dar vine o zi în care chiar și cele mai durabile baterii își pierd din putere sau nu reușesc să se mai încarce.  

Firmele care fac bani frumoși din deșeuri periculoase, pe sănătatea oamenilor și animalelor
Firmele care fac bani frumoși din deșeuri periculoase, pe sănătatea oamenilor și animalelor

Nepăsare otrăvitoare, PARTEA I. Pătrundem pe un teritoriu care arată și miroase urât și la propriu, și la figurat - domeniul deșeurilor periculoase.

Locuitorii din Târgu Mureș, revoltați pentru că orașul este sufocat de gunoaie. „Este dezastru. Oamenii se îmbolnăvesc”
Locuitorii din Târgu Mureș, revoltați pentru că orașul este sufocat de gunoaie. „Este dezastru. Oamenii se îmbolnăvesc”

Locuitorii din Târgu Mureș sunt revoltați pentru că orașul este sufocat de gunoaie. S-au adunat peste 2.000 de tone de deșeuri, pe care nu le-a mai ridicat nimeni de aproape 3 săptămâni.

Recomandări
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”

Președintele Nicușor Dan a participat luni la Summitul B9 și Țările Nordice, de la Vilnius. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.