Metoda prin care Ami a scapat de complexele legata de inaltime. "Voiam sa fiu fotomodel, ma simteam inferioara"

×
Codul embed a fost copiat

Ne-am intalnit cu o tinara artista pe care am rugat-o sa ne ajute. sa va prezentem un subiect delicat: complexele de inferioritate.

 

''Am 1 metru si 53 de cm, asa ca toata viata...am avut de suferit", ne-a spus Ami, pe care o stiti de la Ferma Vedetelor. Totusi, astfel de trairi pot fi gestionate de timpuriu. Este foarte important ca parintii de adolescenti sa stie sa se raporteze la sentimentele acestora, astfel incat problemele sa nu existe.


“In perioada cind eram complexata mergeam tot timpul pe toculete, fugeam pe la metrou cu ghiozdanul in spate pe tocuri, ca sa fiu mai inalta. Cu timpul am gasit oameni care au vazut un atu, am luat-o ca pe un atu al meu”, povesteste Ami. Acum nu mai poarta tocuri decat la concerte.


“De ce n-am fost si eu mai inalta, voiam sa fiu fotomodel, cind eram micuta. Ma simteam inferioara si la propriu si la figurat, nu intelegeam care e rolul meu, de ce sunt asa”, spune cantareata. “Am avut oameni in jurul meu care m-au incurajat si am descoperit in mine probabil alte calitati care sunt probabil mai de pret decit inaltimea”.
Frustrarile din adolescenta: vindecarea lor incepe din prima parte a vietii. E treaba parintilor. Incepem cu furia. Cel mic este furios pentru ca simte frica sau neputinta. Povestiti-i ca, in ambele situatii, il ajuta sa respire.

Citește și
CSID
Ce se intampla atunci cand pierdem un dinte si nu il inlocuim la timp. Putem ajunge la interventii complexe si costisitoare

Aceste etape se invata si tot ele conduc, ulterior, atit la gestionarea eficienta a conflictelor, cit si la o gindire logica. Si aparent inofensivele expresii „daca nu esti cuminte, te dau la bau bau" sau „te las aici, pe strada!" sunt, potrivit psihologilor, pedepse emotionale. De fapt, va amenintati copilul ca il parasiti. Creati astfel terenul anxios de mai tirziu. Sol fertil pentru cele mai multe frustrari.

De ce nu sunt si eu frumos? De ce sunt prea scund? Prea inalt? Prea gras? Prea slab? 95% dintre tineri au aceste probleme, spun studiile. Aspectul fizic in sine nu doare. Suferinta o provoaca insa ideea de a nu fi la anumite standarde. Cine le-a stabilit?

Mihai Albu, psiholog: “Aceasta raportare la valorile externe ale societatii actuale care merge pe obtinere rapida a satisfactiei, pe repere mult prea inalte, care produc frustrare”

Aspectul fizic doare cel mai tare doare in adolescenta. E perioada in care copiii se rup de familie si se ghideaza aproape suta la suta dupa regulile sociale. Ce e de facut? Sa contientizeze faptul ca o persona de succes nu a ajuns acolo spontan, brusc. Sa ne cunoastem limitele.

Iar in ceea ce-i priveste pe parinti, retineti trei aspecte. Imbratisati-va copiii fara motiv, chiar daca s-a facut mari. Nu le interziceti actiuni care arata ca au crescut. Fetelor, spre exemplu, sa se machieze. Baietilor sa piarda cate o noapte cu prietenii. Si niciodata, nici macar in gluma, nu ii tachinati pe tema aspectului fizic.

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Racelile frecvente in cazul copiilor pot ascunde afectiuni mai grave. Cand trebuie sa-si faca parintii griji
Racelile frecvente in cazul copiilor pot ascunde afectiuni mai grave. Cand trebuie sa-si faca parintii griji

Febra mai mare de 38 cu 5 reprezinta un semnal de alarma in cazul copiilor mici. Specialistii recomanda investigatii complexe in astfel de situatii. Acestea sunt utile si daca un copil raceste in mod repetat. Virozele de sezon pot ascunde multe.

Ce se intampla atunci cand pierdem un dinte si nu il inlocuim la timp. Putem ajunge la interventii complexe si costisitoare
Ce se intampla atunci cand pierdem un dinte si nu il inlocuim la timp. Putem ajunge la interventii complexe si costisitoare

Ati pierdut un dinte? Atunci toata cavitatea orala are de suferit. Iar lipsa mai multor dinti implica interventii de amploare. Pierderea totala a danturii reprezinta cea mai mare provocare pentru un medic dentist.

Pericolele dietei raw vegan pentru femeile gravide si copiii mici. Ce recomanda medicii
Pericolele dietei raw vegan pentru femeile gravide si copiii mici. Ce recomanda medicii

Toate viitoarele mame care mananca exclusiv crudivor, adica hrana nepreparata termic, fara carne, lactate sau oua, ar trebui sa faca teste complexe, daca vor sa aduca pe lume un copil sanatos.

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.