Riscurile la care vă expuneți când consumați alcool în timp ce luați medicamente

×
Codul embed a fost copiat

Deprimă sistemul nervos central şi pot distruge vitalele cele hepatice - ne referim la medicamente plus alcool, chiar şi în doze mici.  Vă dăm argumentele medicale pentru care, dacă vă aflaţi sub tratament, orice fel de formă de alcool ar trebui evitată.

Evitaţi alcoolul atunci când luaţi medicamente. Un pahar acţionează direct pe mucoasa digestivă, apoi la nivelul ficatului şi în sistemul nervos central.

Este exact traseul interacţiunii dintre pastile şi organism. De aceea, combinaţiile nefericite, vin cu antibiotice, spre exemplu, produc reacţii precum greaţă, vomă, dureri de cap şi, în general, stare de rău.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că, în privinţa alcoolului, moderat înseamnă o bere de 330 de mililitri, un pahar de vin sau 40 de ml de băutură spirtoasă; adică cel mult de patru ori pe săptămână. Dar nu-l combinaţi cu medicamentele. Cele mai periculoase asocieri sunt între alcool şi medicamente destinate somnului, dar şi cele psihiatrice.

Dr. farm Cornel Chiriţă, farmacologie clinică: „Se pune, altfel, problema interacţiunii medicamentelor. Ele deprimă sistemul nervos, poate fi foarte periculos cu deprimare majoră a sistemului nervos.”

Citește și
sofer etilotest
Numărul șoferilor băuți care produc accidente crește alarmant. Explicația psihologilor

Şi chiar cu potenţial fatal. Tot deprimarea sistmemului nervos o face asocierea dintre alcool cu un medicament antialergic, care se eliberează fără prescripţie medicală și care e recomandat şi în răceală.

Apropo de alcool şi răceală, odată ce aţi băut alcool evitaţi paracetamolul. Interacţiunea este înalt toxică. Alcoolul este un toxic hepatic. Medicamentele sunt, de asemenea, toxice hepatice. Subtantele conjugate nu fac altceva decât să ducă la distrugerea celulelor hepatice vitale.

Conf. dr. farm. Cornel Chiriţă, farmacologie clinică: „Atunci când ai mai multe medicamente, care la rândul lor sunt hepatotixice, se poate produce o potenţare a toxicităţii hepatice.”

În cazul copiilor alcoolul în doze mai mici de un pahar poate dă afectări ireversibile. O doză de alcool ingerat de către un copil îi produce acestuia scăderea marcată a glicemiei, adică a zahărului din sânge. Aceasta însemna convulsii, mişcări incontrolate ale corpului, care se pot termina cu stop cardiac.

Prof. dr. Coriolan Ulmeanu, șef secţie toxicologie pediatrică: „El poate a rămână, dacă iese dintr-o comă, din asta foarte gravă, cu convulsii şi cu hipoglicemii severe, cu encefalopatie foarte gravă.”

Aceasta înseamnă afectare cerebrală severă. Aşadar nu ţineţi alcool în apropierea unui copil. Şi nici medicamente.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Simona Halep a dezvăluit obiectul surprinzător pe care l-a purtat ani la rândul în geanta cu rachete
Simona Halep a dezvăluit obiectul surprinzător pe care l-a purtat ani la rândul în geanta cu rachete
Citește și...
Consumul de alcool la vârste fragede poate duce la afecțiuni neurologice
Consumul de alcool la vârste fragede poate duce la afecțiuni neurologice

Consumul de alcool la vârste mici scade glicemia dramatic, până la pragul apariţiei unor simptome neurologice. Suntem, însă, la vârste mici până la 22 de ani, când, de fapt, se încheie creşterea.

Numărul șoferilor băuți care produc accidente crește alarmant. Explicația psihologilor
Numărul șoferilor băuți care produc accidente crește alarmant. Explicația psihologilor

Lista periculoasă a şoferilor care conduc băuţi şi produc nenorociri pe şosele creşte alarmant, în ciuda atenţionărilor transmise chiar de procurorul general al României.

Coca-Cola va lansa prima băutură alcoolică din istoria companiei. Unde se va găsi
Coca-Cola va lansa prima băutură alcoolică din istoria companiei. Unde se va găsi

Este o premieră în istoria de 125 de ani a companiei, care până acum a produs doar băuturi fără alcool.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.