Cât de des este recomandat să bem apă. Hidratarea insuficientă duce, în timp, la boli renale

×
Codul embed a fost copiat

Hidratarea insuficientă duce, în timp, la boli renale. Ne putem trezi cu pietre la rinichi din această cauză, de exemplu.

Dacă nu sunt eliminate cu ajutorul tratamentelor, pe lângă durere, produc și infecții severe. Pot să distrugă inclusiv capacitatea rinichiului de a filtra sângele.

Până la 3-4 ani, părintele este cel care învață copilul cum să bea apă. Un copilaș are nevoie de un pahar mic la fiecare 3 ore. Oferindu-i tot timpul, va cere, la un moment dat, singur apă. Astfel, copilul se hidratează și nu va fi nici constipat. Ultimul capitol al învățării hidratarii vizează micțiunile, adică eliminarea spontană a urinei. Copilul trebuie dus la toaletă o dată la trei, patru ore. Să îi între în reflex.

Vezica se golește automat când e plină, acest lucru se întâmplă la fiecare 3-4 ore, asta înseamnă că educăm copilul să aibă micțiuni la 3-4 ore, în paralel să primească lichide suficiente”, explică prof. dr. Mihaela Bâlgrădean.

Educația hidratării se învață și la vârsta adultă. La fiecare 3 ore, apă! În felul acesta, există cele mai mici riscuri să faceți pietre la rinichi.

Citește și
rosii
De ce este important să ne luăm porția de vitamina D și în ce alimente o găsim

Pietricele se formează în interioru rinichiului prin agregarea sărurilor minerale care există, în mod normal, la nivelul urinei, pentru că nu beau lichide”, spune dr. Gheorghe Niță.

Situația apare pentru că nu vă hidratați. Odată formate, vor evolua în rinichi. Sau vor pleca pe căile de eliminare numite uretere, canale care leagă rinichiul de vezica urinară.

Rinichiul nu se mai poate evacua, se face presiune în rinichi și apare colica renală, durere. Orice stază la nivelul rinichiul, adică urina stagnează la nivelul rinichiului, poate să ducă la aparita unei infecții. Una e cistită care e o infecție în principiu banală, la nivelul vezicii, și cu totul altceva ca la nivelul rinichiului, care se poate duce și în sânge”, a mai spus dr. Gheorghe Niță.

Infecțiile severe în rinichi pot distruge din capacitatea funcțională a acestor organe. De asemenea, aglomerările de pietre, care rămân în rinichi, pot distruge aceste organe. Pietrele formate prin aglomerarea mineralelor se vizualizează la ecografie. Odată apărute, se distrug ușor prin intervenții minim invazive, care va permit activitatea obișnuită de a două zi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
De ce supraponderalii au puțină vitamina D în sânge. Explicațiile medicilor
De ce supraponderalii au puțină vitamina D în sânge. Explicațiile medicilor

Vitamina D reglează reacțiile inflamatorii în infecții. Dar și în boli, care sunt însoțite de inflamație.

De ce este important să ne luăm porția de vitamina D și în ce alimente o găsim
De ce este important să ne luăm porția de vitamina D și în ce alimente o găsim

Fără vitamina D, sistemul imunitar nu are reacții echilibrate în timpul unei infecții de sezon.

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.