Prof. univ. dr. Alexandru Blidaru, chirurgie oncologică: „Experiența echipei care tratează e factor de prognostic în cancer”

×
Codul embed a fost copiat

Nu există prevenție împotriva cancerului de sân. Există însă depistare precoce. Ce înseamnă depistare precoce, ne spune prof. univ. dr. Alexandru Blidaru, medic primar chirurgie oncologică, în interviul Doctor de bine, realizat de Andreea Groza.  

Andreea Groza: Incidența cancerului mamar e mare și nu putem să îl prevenim. Nu sună deloc bine.

Prof. univ. dr. Alexandru Blidaru: M-am speriat când ați spus prevenție, pentru că nu putem preveni. Nu putem să prevenim cancerul mamar! Da, incidența acestui cancer este mare peste tot în lume la ora actuală. Și în România. Doar o constatăm.

Andreea Groza: Ce pot să fac pentru mine, conștientă de riscuri? Mă refer la orice femeie.

Prof. univ. dr. Alexandru Blidaru: Putem să depistăm leziuni milimetrice, care sunt perfect tratabile. Acestea se descoperă dacă mergeți la ecografie, o dată pe an, de la vârstă tânără. După 40 de ani, la mamografie.

Citește și
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 25 mai 2025
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 25 mai 2025

Andreea Groza: Ce înseamnă vârstă tânără?

Prof. univ. dr. Alexandru Blidaru: 20 de ani. La această vârstă putem descoperi frecvent fibroadenoame, nu sunt periculoase. La 30-40 de ani, frecvent mastoză chistică, chisturi adică, nu sunt periculoase. Dar ecografia trebuie făcută. La 40 de ani, se coroborează cu mamografia.

Andreea Groza: Dacă descoperiți o leziune suspectă?

Prof. univ. dr. Alexandru Blidaru: Dacă descoperim ecografic o leziune suspectă, de cele mai multe ori e greu să alegi chirurgul, oncologul, radioterapeutul. Cred că cel mai bine este să alegi echipa medicală, care are cea mai mare experiență. Experiența echipei, care tratează, e factor de prognostic în evoluția bolii.

Andreea Groza: Și în speranța de viată?

Prof. univ. dr. Alexandru Blidaru: Da.

Andreea Groza: Când vedeți o leziune suspectă, faceți puncție- biopsie pentru că nu se poate altfel.

Prof. univ. dr. Alexandru Blidaru: Facem puncție-biopsie, adică recoltăm, sub ghidaj ecografic, un fragment din tumoră și îl trimitem la anatomie patologică. De ce? Avem nevoie, înainte de tratament, de informații – e cancer sau nu, ce tip de cancer, cât de agresiv este. Cu aceste informații, stabilim pașii tratamentului.

Mai există, din păcate, mentalitatea - puncția biopsie face rău. Nici vorbă. Nu face rău și nu răspândește cancerul!

Andreea Groza: Am o leziune mică, este cancer, spune biopsia, dar nu mă gândesc la operație de amploare.

Prof. univ. dr. Alexandru Blidaru: Asta e a doua problemă. În Occident, 70-80% dintre cancerele mamare se tratează cu păstrarea sânului. În România - e invers.

Mastectomia, adică îndepărtarea totală a sânului, nu e cea mai bună metodă în cancerul mamar. Cele mai bune șanse sunt oferite de chirurgia conservatoare.

Aceasta înseamnă:

- Extirparea tumorii în totalitate

- Extirparea ganglionilor santinela și atât

- Urmează apoi radioterapia. După operație, este o asociere esențială pentru a trata bine cancerul. Și, dacă totul e bine, și tumora nu e agresivă, se fac apoi doar tratamente hormonale, fără chimioterapie.

Mai multe detalii în video.

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Citește și...
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 25 mai 2025
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 25 mai 2025

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 25 mai 2025

 

Legătura nebănuită între mișcare și creșterea imunității. Avem un sistem paralel celui sanguin
Legătura nebănuită între mișcare și creșterea imunității. Avem un sistem paralel celui sanguin

Celulele albe din sânge apar în limfă, se maturizează și se fixează apoi în ganglioni. De aici pleacă în patrulare permanentă. Aceste drumuri complicate în sistemul imunitar sunt dependente de mișcarea noastră.

Cum se face „antrenamentul atenției” pentru copiii de vârstă școlară. „Este neatent!”, „Nu-l interesează nimic”
Cum se face „antrenamentul atenției” pentru copiii de vârstă școlară. „Este neatent!”, „Nu-l interesează nimic”

„Este neatent!”, „Nu-l interesează nimic”. Specialiștii spun că atenția nu este o abilitate cu care ne naștem sau care poate fi impusă unui copilaș. Ea se construiește bucată cu bucată, așa cum se construiește încrederea.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.