Basescu ii cere din nou lui Ponta sa renunte la cresterea anuntata a accizei la carburant

Traian Basescu, Victor Ponta

Presedintele i-a trimis o scrisoare premierului in care reia cererea privind renuntarea la cresterea anuntata a accizei la carburant, seful statului mentionand ca masura ar genera o presiune mult prea mare asupra mediului economic.

"Stimate domnule prim-ministru Victor-Viorel Ponta, revin cu solicitarea de a renunța la introducerea, incepand cu 1 aprilie 2014, a cresterii anuntate a accizei la carburant intrucat prin aceasta masura s-ar pune o presiune mult prea mare si inutila asupra mediului economic, dar si asupra consumatorului individual. Efectele acestei cresteri, cu 42 de bani a litrului de benzina si motorina, se vor concretiza intr-o crestere a preturilor care va genera inflatie, precum si o scadere a consumului, atat la nivelul cetateanului, cat si al societatilor comerciale", se arata in scrisoarea publicata de Presedintie.

Potrivit presedintelui, in cazul transportatorilor, cresterea accizei cu 7 eurocenti pe litru va conduce la pierderea competitivitatii la nivel regional, cu impact direct asupra cifrei de afaceri, iar in plan intern, aceasta majorare va forta societatile de transport sa transfere aceste costuri asupra beneficiarilor finali, generand, astfel, o crestere a preturilor.

"Un alt domeniu potential afectat este agricultura, care, in anul 2013, a avut o contributie decisiva la inregistrarea de catre Romania a unei cresteri economice peste asteptari. Cresterea accizei cu 7 eurocenti nu ar face altceva decat sa franeze o dezvoltare in continuare a acestui sector, mai ales in cazul in care conditiile meteo nu vor fi la fel de favorabile ca si in anul anterior. In cazul populatiei, cresterea pretului creeaza un dezechilibru semnificativ intre puterea de cumparare si venituri. Avand in vedere cele mentionate anterior, va rog, domnule prim-ministru, sa luati in considerare renuntarea la aplicarea masurii de crestere a accizei la carburant, dat fiind ca bugetul aprobat pentru anul 2014 include rezerve care pot fi folosite astfel incat aceasta crestere de preturi nu este necesara", scrie presedintele.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Talharie la Borsa. Au imobilizat angajatul unei statii de carburanti si au furat banii din casa
Talharie la Borsa. Au imobilizat angajatul unei statii de carburanti si au furat banii din casa

Doua persoane necunoscute au imobilizat, cu ajutorul unui spray lacrimogen, angajatul unei statiei peco. Apoi au sustras sertarul casei de marcat, in care se afla suma de 1.000 lei.

Dragnea vrea sa o rezolve barbateste cu Basescu:
Dragnea vrea sa o rezolve barbateste cu Basescu: "Sa cheme lumea in strada, poate chemam si noi si transam lucrurile acolo"

Presedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, i-a dat replica presedintelui Traian Basescu, dupa ce seful statului a spus ca i-ar putea chema pe romani in strada, din cauza cresterei accizei la carburanti.

Lista nemultumirilor lui Basescu la intalnirea cu FMI: Presedintele nu sustine introducerea accizei la carburanti
Lista nemultumirilor lui Basescu la intalnirea cu FMI: Presedintele nu sustine introducerea accizei la carburanti

Presedintele Traian Basescu a primit duminica seara, la Cotroceni, delegatia comuna a Fondului Monetar International, a Comisiei Europene si a Bancii Mondiale.

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.