Retrogradare istorică pentru SUA. Moody’s coboară ratingul pentru prima dată din 1917

moody s
Shutterstock

Pentru prima dată din 1917, Moody’s a retrogradat ratingul de credit al SUA, invocând datoria publică uriaşă şi blocajul politic. Decizia a declanşat reacţii dure din partea politicienilor şi a economiştilor, dar impactul pe pieţe rămâne incert.

Decizia agenţiei Moody’s de a retrograda ratingul de credit al Statelor Unite de la ”Aaa” la ”Aa1”, pentru prima dată din 1917, a stârnit reacţii vehemente din partea economiştilor, politicienilor şi analiştilor de pe Wall Street.

În timp ce unii văd în acest gest o consecinţă logică a exploziei datoriei publice şi a polarizării politice, alţii acuză agenţia de motivaţii politice şi minimalizează efectul imediat asupra pieţelor, relatează Reuters.

Liderii politici au reacţionat dur

Chuck Schumer, liderul democrat din Senatul SUA, a numit retrogradarea ”un semnal de alarmă pentru Donald Trump şi republicani”, acuzându-i că promovează politici fiscale nesustenabile şi un plan de reduceri de taxe ”în valoare de trilioane de dolari pentru ultra-bogaţi”.

În tabăra conservatoare, Stephen Moore, fost consilier economic al lui Trump, a respins dur decizia: ”Scandaloasă. Moody’s a devenit un braţ politic al Partidului Democrat. Dacă un bond garantat de SUA nu e activ de top, atunci ce este?”

Citește și
Trupe americane mobilizate în Lituania - 2
Noi detalii privind planul SUA de reducere a trupelor din Europa. Anunțul ambasadorului american la NATO

Economiştii, împărţiţi între simbolism şi riscuri reale

Carol Schleif de la BMO Private Wealth a remarcat că decizia nu este şocantă, Moody’s fiind ultima dintre cele trei mari agenţii care a coborât ratingul SUA: ”Poate da un semnal de prudenţă investitorilor, dar este mai degrabă simbolică.”

Lawrence Gillum de la LPL Financial a subliniat că ”până când piaţa nu reacţionează mai agresiv – prin creşteri de randamente – e puţin probabil ca Washingtonul să ia în serios acest downgrade.”

James Humphries, de la Mindset Wealth Management, a atras însă atenţia asupra riscurilor pe termen lung: ”Costurile anuale cu dobânda ar putea depăşi 1 trilion de dolari în următorii ani, depăşind cheltuielile cu apărarea şi Medicare. Nu e o criză de lichiditate, dar dinamica fiscală devine greu de ignorat.”

Piaţa obligaţiunilor, în aşteptare: între alertă şi indiferenţă
Profesorul Darrell Duffie de la Stanford a afirmat că ”mesajul a fost deja recepţionat: SUA au o datorie prea mare. Dar nu e clar dacă Congresul va reacţiona.”

Christopher Hodge, de la Natixis, crede că piaţa va impune într-un final disciplina fiscală, ”dar, pentru moment, cererea pentru titlurile americane rămâne robustă.”

În acelaşi timp, Talley Leger, strateg la Wealth Consulting Group, priveşte optimist situaţia: ”Downgrade-ul e întârziat. Eu l-aş folosi ca indicator contrar, e un moment bun pentru a cumpăra active în dolari.”

Impactul politic: un nou eşec pentru istraţia Trump
Retrogradarea vine la doar câteva ore după ce un proiect major de lege fiscală susţinut de preşedintele Donald Trump a fost blocat în Congres de proprii săi colegi republicani.

Lipsa unui consens pe tema reducerilor de cheltuieli a alimentat temerile Moody’s privind incapacitatea guvernului american de a gestiona deficitul bugetar.

Tom Di Galoma, de la Mischler Financial, a catalogat decizia Moody’s ca ”foarte surprinzătoare”, în timp ce Jay Hatfield, de la Infrastructure Capital Advisors, avertizează că ”pieţele sunt foarte vulnerabile în acest moment şi putem vedea o reacţie negativă semnificativă.”

Efectele imediate pe pieţele financiare ale deciziei Moody’s par a fi limitate, dar retrogradarea reprezintă o nouă etapă în deteriorarea încrederii în soliditatea fiscală a SUA.

Toate cele trei mari agenţii de evaluare financiară, Moody’s, Fitch şi S&P, au acum o viziune comună: Statele Unite trebuie să-şi revizuiască modelul de cheltuieli şi venituri dacă vor să evite costuri tot mai mari ale împrumuturilor în viitor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
SUA au aprobat primul test de sânge pentru depistarea bolii Alzheimer
SUA au aprobat primul test de sânge pentru depistarea bolii Alzheimer

Statele Unite au dat undă verde, vineri, primului test de sânge pentru boala Alzheimer, care ar putea permite pacienţilor să ia medicamente mai devreme pentru a încetini evoluţia acestei maladiii neurodegenerative, relatează AFP.

 

Noi detalii privind planul SUA de reducere a trupelor din Europa. Anunțul ambasadorului american la NATO
Noi detalii privind planul SUA de reducere a trupelor din Europa. Anunțul ambasadorului american la NATO

Statele Unite vor începe în acest an discuţiile cu aliaţii săi europeni în legătură cu reducerea forţelor americane din Europa, a afirmat vineri ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, transmite Reuters.

Un biograf spune că Trump s-a despărțit de Prima Doamnă, Melania. Reacția vehementă a Casei Albe
Un biograf spune că Trump s-a despărțit de Prima Doamnă, Melania. Reacția vehementă a Casei Albe

Un biograf al lui Donald Trump spune că președintele SUA s-a despărțit de Prima Doamnă, Melania, iar cei doi trăiesc acum separați. Reacția Casei Albe a fost năucitoare: respectivul biograf este „un idiot absolut, un imbecil de cel mai înalt grad”.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben
Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben

Meteorologii anunţă că, până luni seară, în cea mai mare parte a ţării se vor semnala ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.