Șeful Finanțelor, Marcel Boloș, promite că nu vine nicio factură pentru dezmățul bugetar: Nu s-a pus în discuție progresivul

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor

Cu un deficit bugetar care ar fi trebuit redus spre 3% din PIB anul acesta dar care, real, se îndreaptă spre 7% din PIB, economiștii se așteaptă ca statul, prin guvern și Finanțe, să înăsprească fiscalitatea, mai ales pe partea de TVA. 

„Nu s-a pus în discuţie acest lucru sub nicio formă (creşterea de TVA şi impozitul progresiv – n. red.). Încercăm să nu ne atingem de ceea ce înseamnă taxa pe valoare adăugată. Sigur, aici sunt declaraţii peste declaraţii în spaţiul public. Sub nicio formă n-am luat în calcul impozitul progresiv. Cota unică cu sistem de deductibilităţi a agreat-o şi domnul prim-ministru. Ca şi alternativă, eu cred că trebuie să avem măsuri fiscale care să nu dărâme şi să nu afecteze mediul de afaceri“, a declarat Marcel Boloş, invitat la emisiunea ZF LIVE, difuzată de Ziarul Financiar. 

Anul trecut România a închis bugetul cu un deficit de 5,6% din PIB, în condițiile în care se află în procedură de deficit excesiv și ar fi trebuit să reducă deficitul, de la nivelul de 6,3% în 2022 spre valoarea indicativă de 3% din PIB. Nu numai că România și-a crescut, nu redus deficitul, ci a și mințit Comisia Europeană în ceea ce privește valoarea lui reală, „uitând” să numere niște angajamente financiare de 0,6% din PIB. 

Principala problemă a unui stat în cazul unui deficit bugetar mare este finanțarea, respectiv faptul că acei bani trebuie împrumutați, deci trebuie la un moment dat dați înapoi și plătite și dobânzile aferente. 

Spre exemplu, anul trecut România a plătit în contul dobânzilor datoriei publice nu mai puțin de 30,6 miliarde de lei (peste 6 miliarde de euro). Spre comparație, bugetul pentru anul în curs al Ministerului Sănătății este de circa 19 miliarde de lei, conform bugetului fundamentat de Guvern și aprobat de Parlament.

Citește și
banchet
Cum au ajuns părinții din România să cheltuie mii de lei la finalul de liceu al copiilor lor: ”Pretențiile sunt tot mai mari”
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
Cum au ajuns părinții din România să cheltuie mii de lei la finalul de liceu al copiilor lor: ”Pretențiile sunt tot mai mari”
Cum au ajuns părinții din România să cheltuie mii de lei la finalul de liceu al copiilor lor: ”Pretențiile sunt tot mai mari”

La final de liceu, părinții români cheltuiesc mii de lei pentru balul de absolvire al copiilor. Liceenii sunt la vârsta la care vor să atragă atenția, iar pentru asta au pretenții, de multe ori exagerate.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie. 

Regula 50, 30, 20 pentru economisire. Cum funcționează și cum o poți pune în practică
Regula 50, 30, 20 pentru economisire. Cum funcționează și cum o poți pune în practică

Regula 50-30-20 pentru economisire este o metodă frecvent utilizată pentru a împărți cheltuielile din bugetul personal sau al gospodăriei.

Recomandări
FOTO. Imagini de groază în Ucraina. Rusia a lovit peste 30 de orașe, în cel mai mare atac cu drone și rachete de până acum
FOTO. Imagini de groază în Ucraina. Rusia a lovit peste 30 de orașe, în cel mai mare atac cu drone și rachete de până acum

Douăsprezece persoane au murit în urma atacurilor cu drone din Ucraina, duminică dimineaţă, în timp ce la Moscova aeroporturile au fost închise temporar din cauza unor atacuri ucrainene, chiar înaintea unui schimb final de prizonieri.

Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, duminică dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a actualizării avertizărilor meteorologice de cod galben şi cod portocaliu.

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.