Laptopurile Apple ar putea încărca wireless iPhone-urile. Ce trebuie să știe utilizatorii

apple
Shutterstock

Una dintre ideile de viitor ale inginerilor Apple prevede încărcarea wireless a iPhone-urilor şi a altor gadgeturi ale companiei direct de la Macbook-uri.

 

Apple a înregistrat un brevet care, dacă se va concretiza, va aduce o funcţionalitate foarte utilă celor ancoraţi adânc în ecosistemul de produse ale companiei americane şi îi va scuti pe aceştia de mai multe fire, prize sau prelungitoare electrice, transmite News.ro.

Brevetul descrie o viitoare funcţie de încărcare inversă a laptopurilor Apple, care, alimentate ele însele de la priză, vor putea încărca fără fire smartphone-urile sau ceasurile inteligente ale companiei.

Una dintre ilustraţiile care însoţesc brevetul arată cum va funcţiona în practică această funcţie. Telefonul sau ceasul vor fi puse pe palmrest, în stânga ori în dreapta touchpad-ului, pentru a se încărca wireless de la laptop.

Citește și
apple
Apple vrea să producă un vehicul autonom de pasageri începând din 2024

Avantajul acestei abordări este cât se poate de clar. Utilizatorul are nevoie să încarce de la priză doar laptopul, iar acesta va realiza alimentarea gadgeturilor de dimensiuni mai mici. Sunt eliminate din peisaj, astfel, cel puţin două fire şi nevoia de alte două prize.

Pentru a transforma această idee în realitate, Apple va avea nevoie să aducă anumite modificări laptopurilor sale. Cel mai important, va trebui să înlocuiască aluminiul de acum cu sticlă sau plastic, pentru a face posibilă încărcarea wireless.

Trebuie ţinut cont şi de faptul că nu orice brevet se concretizează, uneori companiile renunţând la ideile expuse în acestea și dacă va deveni realitate, nu se ştie câţi ani vor trece până va ajunge pe piaţă primul Macbook cu încărcare wireless pentru alte device-uri.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Apple va lansa AirTags, etichete de localizare. Cum veți putea găsi lucrurile pierdute mai ușor
Apple va lansa AirTags, etichete de localizare. Cum veți putea găsi lucrurile pierdute mai ușor

AirTags se află pe o listă consistentă de noi gadgeturi pregătite de Apple pentru 2021.

Apple vrea să producă un vehicul autonom de pasageri începând din 2024
Apple vrea să producă un vehicul autonom de pasageri începând din 2024

Apple îşi continuă planurile pentru o tehnologie de automobile autonome, vizând să producă un vehicul de pasageri începând din 2024.

Apple a prezentat căştile AirPods Max. Când vor fi lansate și ce preț vor avea. VIDEO
Apple a prezentat căştile AirPods Max. Când vor fi lansate și ce preț vor avea. VIDEO

Apple a prezentat marţi căştile AirPods Max, care vor fi lansate pe piaţă din 15 decembrie, la preţul de 549 de dolari, relatează CNBC.

Apple lansează Fitness+ pe 14 decembrie. Cât costă și în ce țări va fi disponibil
Apple lansează Fitness+ pe 14 decembrie. Cât costă și în ce țări va fi disponibil

Fitness+, serviciul de sport cu acces la cursuri video produse de instructori, pe care Apple l-a anunţat când a lansat noile iPhone-uri, va fi disponibil de luni în câteva ţări.

Recomandări
Nicușor Dan devine azi, oficial, președinte al României. La ora 12:00 va depune jurământul în Parlament
Nicușor Dan devine azi, oficial, președinte al României. La ora 12:00 va depune jurământul în Parlament

Nicușor Dan devine luni, oficial, președinte al României. La ora 12:00 va depune jurământul în fața deputaților și senatorilor, reuniți în sedință comună.  

Trump a anunțat că amână temporar tarifele de 50% pentru UE, după discuția telefonică cu Ursula von der Leyen
Trump a anunțat că amână temporar tarifele de 50% pentru UE, după discuția telefonică cu Ursula von der Leyen

Președintele Donald Trump a declarat duminică că a fost de acord să amâne tarifele de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană până la 9 iulie, potrivit CNN.

PSD decide azi dacă intră sau nu la guvernare. Seria atacurilor dintre USR și social-democrați continuă
PSD decide azi dacă intră sau nu la guvernare. Seria atacurilor dintre USR și social-democrați continuă

Conducerea PSD se reuneşte luni, de la ora 10.00, în sistem hibrid, cu participare fizică şi online, la sediul central, pentru a stabili mandatul cu care va merge la consultările de la Palatul Cotroceni.