19 oameni ucişi într-un schimb de focuri între membri ai unor carteluri rivale din Mexic

Poliția Mexicană
iStock

Nouăsprezece oameni au fost ucişi într-un schimb de focuri între grupări ce ţin de două carteluri de droguri din statul mexican Chihuahua, fiind cel mai sângeros astfel de incident de anul acesta, potrivit autorităţilor.

„Sunt două grupări criminale care se luptă pentru rute de trafic de droguri spre Statele Unite”, a declarat pentru Reuters procurorul statului Chihuahua, Cesar Peniche.

Forţele de securitate au găsit, vineri seară, 18 trupuri în Madera, iar un bărbat rănit a murit mai târziu la spital, potrivit News.ro.

Au fost confiscate 18 arme de foc, două vehicule şi două grenade, se mai arată în comunicatul emis de autorităţi sâmbătă. Cercetările continuă.

Presa locală a raportat că bărbaţii aparţineau unor grupuri ce au legături cu cartelurile Juárez şi Sinaloa, informaţii confirmate şi de Peniche.

Citește și
Ingrid Escamilla
Proteste violente în Mexic, după cazul tinerei ucise şi jupuite de prietenul ei

Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a declarat vineri că violenţele între grupările criminale persistă, în ciuda epidemiei de Covid-19, care a izbucnit în ţară în ultima lună.

Anul trecut, într-o răfuială violentă care a avut loc în timpul zilei, trei femei şi şase copii din comunitatea mormonă au fost ucişi în statul mexican Sonora.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Un mexican a fost arestat în SUA pentru spionaj în favoarea Rusiei
Un mexican a fost arestat în SUA pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un cetăţean mexican a fost arestat în SUA pentru spionaj în favoarea Rusiei, a anunţat marţi Ministerul american al Justiţiei, informează miercuri AFP.

Proteste violente în Mexic, după cazul tinerei ucise şi jupuite de prietenul ei
Proteste violente în Mexic, după cazul tinerei ucise şi jupuite de prietenul ei

Uciderea brutală a unei femei de 25 de ani de către partenerul său a dus la proteste violente în Mexic.

Tânără din Mexic ucisă cu brutalitate și jupuită de piele. Ziarele au publicat poze cu cadavrul
Tânără din Mexic ucisă cu brutalitate și jupuită de piele. Ziarele au publicat poze cu cadavrul

Uciderea brutală a unei femei de 25 de ani de către partenerul său a generat o dezbatere în Mexic cu privire la rata în creştere a feminicidului din această ţară, informează DPA.

Operă de artă de 20.000 de dolari, distrusă din cauza unei doze de suc
Operă de artă de 20.000 de dolari, distrusă din cauza unei doze de suc

Un critic de artă a distrus din greşeală o lucrare în valoare de 20.000 de dolari expusă la un târg de artă contemporană din Mexic, informează The Guardian.

Recomandări
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO

Președintele Nicușor Dan participă duminică la ”Gala Neagu - Retragerea unei legende”. Evenimentul special care reprezintă ultimul meci al Cristinei Neagu va fi transmis în direct și în exclusivitate, începând cu ora 16:00, la PRO TV și pe VOYO.

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.