Alegeri în Franța. Președintele Macron încearcă să își păstreze majoritatea în Parlament

Macron
AFP

În Franța a avut loc, duminică, primul tur al alegerilor legislative. Următoarea rundă de alegeri va avea loc duminică, 19 iunie.  

Miza principală a scrutinului este de a afla dacă președintele Emmanuel Macron va dispune de o majoritate relativă sau absolută în Adunarea Naţională şi care va fi ponderea opoziţiei, mai ales a stângii.

Conform ultimelor sondaje înaintea turului întâi de duminică, 12 iunie, citate de Agerpres, alianţa lui Mélenchon ar obţine 28% din voturi, faţă de 27% ale partidului lui Macron şi aliaţilor săi centrişti, pe locul al treilea fiind plasată formaţiunea lui Marine Le Pen.

Pe de altă parte, proiecțiile realizate după primul tur al alegerilor arată că partidele din coaliţia preşedintelui z Emmanuel Macron par bine plasate electoral, pentru a rămâne prima forţă politică din Adunarea naţională (camera inferioară a parlamentului).

Astfel, tabăra prezidenţială ar urma să-şi adjudece între 275 şi 310 locuri din totalul de 577, conform unui sondaj Ifop-Fiducial, şi între 255 şi 295, conform unui sondaj Ipsos. Majoritatea absolută înseamnă 289 de mandate.

Citește și
Marine Le Pen
Analiză AP: Pierderea alegerilor este, de fapt, o victorie pentru extrema-dreaptă din Franța

În termen de voturi, coaliţia preşedintelui centrist recent reales în aprilie se află umăr la umăr cu coaliţia stângii, conform aceloraşi estimări

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Emmanuel Macron a fost învestit preşedinte al Franţei pentru al doilea mandat de cinci ani
Emmanuel Macron a fost învestit preşedinte al Franţei pentru al doilea mandat de cinci ani

Emmanuel Macron a fost învestit sâmbătă la Palatul Elysee în funcţia de preşedinte al Franţei pentru un nou mandat de cinci ani, cu câteva zile înainte de începerea oficială acestui al doilea mandat, transmite AFP.

Analiză AP: Pierderea alegerilor este, de fapt, o victorie pentru extrema-dreaptă din Franța
Analiză AP: Pierderea alegerilor este, de fapt, o victorie pentru extrema-dreaptă din Franța

Extrema-dreapta a devenit ”mainstream” în Franța. Acesta este titlul de referință după rezultatele obținute de Marine Le Pen la alegerile prezidențiale din Franța.

 

Emmanuel Macron, primul președinte z din ultimii 20 de ani care câștigă al doilea mandat
Emmanuel Macron, primul președinte z din ultimii 20 de ani care câștigă al doilea mandat

Emmanuel Macron este primul președinte z din ultimii 20 de ani care câștigă al doilea mandat.

Mesajul lui Macron, după ce a fost reales președinte: „Ştiu ce vă datorez. Acest vot mă obligă pentru anii care vin”
Mesajul lui Macron, după ce a fost reales președinte: „Ştiu ce vă datorez. Acest vot mă obligă pentru anii care vin”

Emmanuel Macron a afirmat, în discursul susţinut duminică seară, după alegerile prezidenţiale din Franţa, că acest vot îl obligă pentru anii care vin.

Mesajul transmis de Vladimir Putin lui Emmanuel Macron, după ce a fost reales președinte al Franței
Mesajul transmis de Vladimir Putin lui Emmanuel Macron, după ce a fost reales președinte al Franței

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis luni felicitări omologului său z Emmanuel Macron reales cu o zi înainte, urându-i "succes" în noul său mandat, în ciuda tensiunilor puternice legate de Ucraina.

Recomandări
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”

Președintele Nicușor Dan a participat luni la Summitul B9 și Țările Nordice, de la Vilnius. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.