Avertismentul Gazprom: Preţurile europene la gaze ar putea creşte iarna aceasta cu 60%

Ţările UE vor începe să economisească gaz de săptămâna viitoare și se pregătesc de ”scenariul cel mai grav”
Shutterstock

Gazprom a anunţat marţi că preţurile europene la gaze ar putea creşte iarna aceasta cu 60%, la peste 4.000 dolari per 1.000 metri cubi, deoarece exporturile şi producţia companiei ruse continuă să scadă, în urma sancţiunilor occidentale, scrie Reuters.

Fluxurile de gaze din Rusia, principalul furnizor al Europei, s-au situat la un nivel redus anul acesta, după ce o rută a fost închisă când Moscova a trimis trupe în Ucraina, în februarie, şi după ce sancţiunile au dus la o dispută privind echipamentul folosit pentru gazoductul Nord Stream 1. Ca rezultat, preţul gazelor a crescut.

"Preţurile gazelor pe piaţa spot din Europa au atins 2.500 dolari (per 1.000 metri cubi). Conform unor estimări conservatoare, dacă tendinţa persistă, preţurile vor depăşi 4.000 dolari per 1.000 metri cubi iarna aceasta", susţine Gazprom.

În primăvară, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro pentru un Megawatt oră (MWh), iar marţi se situau la aproximativ 226 euro pentru un Megawatt oră, dar mult peste nivelul la care erau în urmă cu un an, de aproximativ 46 euro per MWh.

Kievul a închis una din rutele Gazprom pentru exporturile spre Europa, în timp ce Gazprom a redus livrările la doar 20% din capacitatea gazoductului Nord Stream 1 spre Germania, din cauza disputei privind echipamentul.

Citește și
facturi de energie
Nesupunere civilă. Ce este campania britanică „Nu plăti” prin care oamenii protestează împotriva facturilor de energie

Per total, exporturile de gaze ale Gazprom au scăzut cu 36,2%, la 78,5 miliarde metri cubi, în perioada ianuarie - 15 august, în timp ce producţia a înregistrat un declin de 13,2%, la 274,8 miliarde metri cubi, faţă de anul precedent, se arată în comunicatul companiei ruse.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Gazprom a început să livreze Ungariei mai mult gaz decât era prevăzut în contract. Care este explicația
Gazprom a început să livreze Ungariei mai mult gaz decât era prevăzut în contract. Care este explicația

Ungaria, membră a Uniunii Europene, a anunţat sâmbătă că Rusia a început să-i livreze mai mult gaz natural decât era prevăzut în precedentele lor acorduri comerciale, după o vizită a ministrului său de externe la Moscova, în iulie.

 

 

Nesupunere civilă. Ce este campania britanică „Nu plăti” prin care oamenii protestează împotriva facturilor de energie
Nesupunere civilă. Ce este campania britanică „Nu plăti” prin care oamenii protestează împotriva facturilor de energie

Zeci de mii de britanici intenționează să nu își plătească facturile la energie pe data de 1 octombrie, în semn de protest împotriva creșterii prețurilor.

Ţările UE vor începe să economisească gaz de săptămâna viitoare și se pregătesc de ”scenariul cel mai grav”
Ţările UE vor începe să economisească gaz de săptămâna viitoare și se pregătesc de ”scenariul cel mai grav”

Reducerea cu 15% a consumului de gaz în cadrul UE va intra în vigoare "la începutul săptămânii viitoare" pentru a diminua impactul reducerii livrărilor ruseşti, a anunţat vineri preşedinţia cehă a Consiliului UE, relatează AFP.

 

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.