CE: Manifestaţiile paşnice sunt un drept fundamental, dar într-o situaţie de urgenţă publică unele drepturi pot fi restrânse

comisia europeana
iStock

Comisia Europeană a transmis luni că ''înţelege'' starea de saturaţie a cetăţenilor după aproape doi ani de pandemie şi respectă dreptul la proteste paşnice.

 

Totuși, CE îndeamnă la respectarea restricţiilor decise de statele UE confruntate cu o înmulţire a cazurilor de COVID-19, întrucât aceste măsuri, împreună cu vaccinarea, sunt ''calea de ieşire'' din această pandemie, relatează agenţia EFE.

''Înţelegem că din punct de vedere individual sunteţi obosiţi de restricţii, dar din punctul de vedere al unei comunităţi este important să rămâneţi uniţi şi să respectaţi restricţiile, pentru că aceasta este calea de ieşire din pandemie'', a declarat luni la conferinţa de presă Dana Spinanţ, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

După înmulţirea cazurilor de COVID-19 în mare parte din UE mai multe state membre au reintrodus restricţii şi în ultimele zile au avut loc proteste, unele cu incidente, în Belgia, Olanda şi Croaţia. ''Manifestaţiile paşnice sunt un drept fundamental, dar într-o situaţie de urgenţă publică unele drepturi pot fi restrânse'', a adăugat Dana Spinanţ, amintind că le revine autorităţilor publice din statele membre să decidă ce măsuri aplică.

Citește și
proteste Olanda
VIDEO. Proteste anti-restricții în lume. Ciocniri violente în Olanda, poliția a făcut zeci de arestări

Uniunea Europeană, împreună cu partenerii din Spaţiul Economic European (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia), are în prezent pe ansamblul său o rată a vaccinării anti-COVID-19 de 65,5%. Dar se înregistrează diferenţe majore de la o ţară la alta, procente mari având Portugalia (81 %), Irlanda (76 %) sau Spania (74 %), mai în urmă fiind Germania, Suedia (67% fiecare) sau Austria (64%), iar cele mai slabe rate ale vaccinării sunt în Polonia (53 %), Slovacia (45 %), România (35 %) şi Bulgaria (24 %).

''Vaccinaţi-vă, vaccinaţi-vă şi vaccinaţi-vă! Acestea sunt cuvintele care ne vor ajuta să ne asigurăm că putem învinge acest virus'', a subliniat la rândul său purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru domeniul sănătăţii, Stefan de Keersmaecker. ''Ceea ce este clar, cu cifre (...), este că cu cât rata vaccinării este mai ridicată, cu atât este mai mică rata spitalizării şi cea a mortalităţii'', a insistat el.

Conform unor surse de la Bruxelles, în zilele următoare Comisia Europeană va prezenta statelor membre noi recomandări cu privire la călătoriile în interiorul UE, în contextul creşterii rapide a contagierilor. Potrivit Politico.eu, executivul comunitar urmează de asemenea să abordeze posibilitatea condiţionării de istrarea dozei de vaccin booster a valabilităţii certificatului verde după o anumită perioadă de timp.

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Violențe la protestele anti-restricții în Țările de Jos și Austria. Protestatari arestați și polițiști răniți
Violențe la protestele anti-restricții în Țările de Jos și Austria. Protestatari arestați și polițiști răniți

A fost din nou o noapte agitată în Țările de Jos.

VIDEO. Proteste anti-restricții în lume. Ciocniri violente în Olanda, poliția a făcut zeci de arestări
VIDEO. Proteste anti-restricții în lume. Ciocniri violente în Olanda, poliția a făcut zeci de arestări

Sâmbătă seara, la Haga, au izbucnit ciocniri după o demonstraţie împotriva restricţiilor impuse în urma unui nou val al pandemiei de COVID-19, a doua zi după violenţele produse la Rotterdam, unde au fost arestate 51 de persoane, iar alte două au fost răni

Proteste violente în Rotterdam faţă de noile restricţii anti-Covid. Mai multe persoane au fost rănite
Proteste violente în Rotterdam faţă de noile restricţii anti-Covid. Mai multe persoane au fost rănite

Un protest față de restricțiile anti-pandemie s-a transformat, vineri seară, într-o revoltă violentă în centrul orașului olandez Rotterdam.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO
Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO

Cristina Neagu a sărbătorit, duminică, cei 25 de ani de carieră în handbal, în cadrul unei gale internaţionale grandioase la care au contribuit mii de fani şi colege de la echipele la care a jucat.