Cine este bărbatul care a împușcat trei studenți palestinieni în SUA. Individul a fost arestat

atacator sua
BURLINGTON POLICE

Poliţia l-a arestat pe bărbatul suspectat că a împuşcat trei studenţi de origine palestiniană, sâmbătă, în statul american Vermont (nord-est).

Suspectul, identificat cu numele Jason Eaton, în vârstă de 48 de ani, urmează să se prezinte luni în faţa unui judecător, a declarat poliţia oraşului Burlington, care a anunţat că suspectul a fost arestat duminică după o percheziţie la domiciliul său.

„Este în curs de desfăşurare o anchetă, în special pentru a stabili dacă acesta este un act criminal motivat de ură", a declarat luni ministrul american al Justiţiei, Merrick Garland.

Bărbatul este suspectat că a deschis focul asupra a trei tineri care îşi petreceau vacanţa de Ziua Recunoştinţei în Burlington, la 70 km de graniţa cu Canada.

Tinerii au fost posibil vizaţi din cauza apartenenţei lor comunitare într-un context de creştere a actelor rasiste în Statele Unite de la începutul războiului din Gaza, relatează AFP.

Citește și
politie franta
O femeie şi un bărbat, împuşcaţi mortal în parcarea unui McDonald's din Marsilia

Războiul dintre Israel şi Hamas provoacă tensiuni puternice în toată ţara şi a dat naştere la o creştere a actelor antisemite şi islamofobe.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Trei tineri palestinieni au fost împușcați în SUA de un individ necunoscut. Atacatorul a reușit să fugă
Trei tineri palestinieni au fost împușcați în SUA de un individ necunoscut. Atacatorul a reușit să fugă

Trei tineri palestinieni au fost împușcați sâmbătă seara de un bărbat în statul american Vermont, a anunţat poliţia locală, indicând că suspectul nu a fost încă identificat, informează AFP, potrivit Agerpres.

O femeie şi un bărbat, împuşcaţi mortal în parcarea unui McDonald's din Marsilia
O femeie şi un bărbat, împuşcaţi mortal în parcarea unui McDonald's din Marsilia

O femeie şi un bărbat în vârstă de 20 de ani au fost ucişi, sâmbătă seară, şi trei persoane au fost rănite după ce asupra maşinii în care se aflau s-a tras cu un Kalaşnikov în parcarea unui McDonald's din Marsilia, a anunţat, duminică, Parchetul.

 

Un tată și fiul său, acuzați că au făcut gălăgie, au fost împușcați mortal de un vecin. Scandalul a fost filmat. VIDEO
Un tată și fiul său, acuzați că au făcut gălăgie, au fost împușcați mortal de un vecin. Scandalul a fost filmat. VIDEO

Un tată și fiul său au fost împușcați mortal pe scara blocului în care locuiau, în Brooklyn, duminică noaptea. Poliția încă îl caută pe cel care i-a ucis.

Nouă membri ai unei familii de ucraineni au fost găsiți morți în casă. „Toți au fost împușcați în cap”
Nouă membri ai unei familii de ucraineni au fost găsiți morți în casă. „Toți au fost împușcați în cap”

În Volnovaha, regiunea Donețk, ocupată temporar, un militar rus a împușcat nouă persoane, inclusiv doi copii, chiar în casa lor, deoarece au refuzat să le cedeze casa oamenilor lui Kadîrov.

Atac terorist într-un mall din capitala Thailandei. Trei oameni au murit după ce au fost împușcați, iar alți 4 sunt răniți
Atac terorist într-un mall din capitala Thailandei. Trei oameni au murit după ce au fost împușcați, iar alți 4 sunt răniți

Trei persoane au fost ucise într-un schimb de focuri de armă, care au fost trase într-un centru comercial de lux din centrul capitalei Bangkok.

Recomandări
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO

Președintele Nicușor Dan participă duminică la ”Gala Neagu - Retragerea unei legende”. Evenimentul special care reprezintă ultimul meci al Cristinei Neagu va fi transmis în direct și în exclusivitate, începând cu ora 16:00, la PRO TV și pe VOYO.

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.