De ce a anulat Rusia parada avioanelor de luptă. Motivul oficial nu este plauzibil

Vladimir Putin
Agerpres

Rusia a anulat, luni, parada avioanelor de luptă care urmau să zboare de Ziua Victoriei, susținând că motivul îl reprezintă vremea nefavorabilă.  

Potrivit ceremoniei din 9 Mai a fost anulat din cauza „vremii rele”.

Cu toate acestea, în timpul discursului lui Putin, aplicația meteo AccuWeather a arătat că vremea era ”în mare parte însorită” la Moscova, cu o calitate a aerului „excelentă”.

Prognoza Accuweather pentru restul zilei arăta că - în 9 mai - vremea va fi „în mare parte însorită”, cu câțiva nori și că viteza vântului era de aproximativ 5 mile pe oră.

De altfel, s-a văzut și în timpul discursului susținut de Vladimir Putin în Piața Roșie din Moscova faptul că nu a plouat și că vremea a fost relativ bună.

Citește și
rubio lavrov
Serghei Lavrov a discutat, la telefon, cu Marco Rubio. Ce a transmis partea rusă despre negocierile cu Ucraina

De asemenea, în timpul paradei, unii spectatori au purtat ochelari de soare, iar în unele secvențe transmise LIVE s-a văzut cerul ... senin. FOTO, mai jos.

 

 

Parada Victoriei din 9 mai, care marchează triumful Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste, a fost redusă cu aproximativ o treime în acest an, însă, chiar și așa, unii se așteptau să asiste și la un spectacol aerian cu avioane în formație de „Z”.

Tass, o agenție de știri controlată de Putin, a anunțat în 4 mai că la paradă urmau să vină 77 de avioane, număr care reprezenta anii care au trecut de la victoria Moscovei asupra Germaniei. Potrivit Tass, la paradă ar fi trebuit să apară și Il-80, avionul „apocalipsei” despre care rușii susțin că este rezistent la arme nucleare și alte avioane bombardiere.

De asemenea, Tass a detaliat planurile pentru opt avioane de luptă MiG care ar fi trebuit să zboare peste Piața Roșie.

În timpul discursului de Ziua Victoriei, Putin a spus că 9 mai a fost menită să marcheze „triumful Uniunii Sovietice unificate”.

Voi luptați pentru patria voastră, pentru viitorul ei, așa că nimeni nu va uita lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial”, le-a spus Putin soldaților ruși adunați în Piața Roșie.

În timp ce Putin a invocat retorica anti-nazistă de Ziua Victoriei, ministrul ucrainean al Culturii și Informației, Oleksandr Tkachenko, a spus că Rusia a bombardat un cimitir evreiesc din Hlukhiv, regiunea Sumi.

Ucraina a mai spus că Rusia a bombardat locul memorial al Holocaustului Babyn Yar la începutul acestui an.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Serghei Lavrov a discutat, la telefon, cu Marco Rubio. Ce a transmis partea rusă despre negocierile cu Ucraina
Serghei Lavrov a discutat, la telefon, cu Marco Rubio. Ce a transmis partea rusă despre negocierile cu Ucraina

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, l-a informat telefonic pe secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, despre pregătirea de către partea rusă a unor propuneri concrete pentru următoarea rundă de negocieri directe ruso-ucrainene de la Istanbul.

Rusia ar putea restricționa întoarcerea mărcilor occidentale. Renault și McDonald's, printre giganții afectați
Rusia ar putea restricționa întoarcerea mărcilor occidentale. Renault și McDonald's, printre giganții afectați

Parlamentul rus este pe cale să adopte o lege care ar reglementa dreptul companiilor străine de a recupera activele vândute în timpul ieșirii lor din țară.

Ucraina se declară pregătită pentru negocieri cu Rusia, dar impune o condiție fermă Kremlinului: „Are la dispoziţie 4 zile”
Ucraina se declară pregătită pentru negocieri cu Rusia, dar impune o condiție fermă Kremlinului: „Are la dispoziţie 4 zile”

Ucraina s-a declarat miercuri pregătită pentru discuţii mai directe cu Rusia luni, la Istanbul, Moscova trebuie, a spus ea, să furnizeze în avans condiţiile sale pentru pace pentru ca întâlnirea să dea rezultate, notează AFP.

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.