Europa, blocată de grevele din aviație. În ce țări vor fi probleme de Paște

Greve in aviație de Paste
Getty

Se estimează că în perioada Paștelui catolic sute de curse vor fi anulate în mai multe țări din Europa marcate de grevele angajaților. Autoritățile fac eforturi să evite repetarea haosului din vara anului trecut.

În ultimele săptămâni au avut loc greve în Franţa, Portugalia, Marea Britanie, Germania și Spania, iar astfel de acțiuni sunt anunțate să aibă loc și în perioada următoare, lucru ce ar putea cauza întreruperea călătoriilor aeriene de sărbătorile de Paşte, au declarat oficiali ai companiilor aeriene, aeroporturilor şi autorităţilor de trafic aerian.

"Vor fi întârzieri. Nu există nicio îndoială", a spus Steven Moore, care este responsabil cu operaţiunile de management al traficului aerian la Eurocontrol.

Franța, mii de ore de întârzieri. „Vom continua”

Numai grevele Franţei au cauzat până acum mii de ore de întârzieri, uneori declanşând 70.000 de minute de întârzieri într-o singură zi, pe baza datelor partajate de Eurocontrol.

Din 13 martie, autoritatea de aviaţie civilă a Franţei, DGAC, a cerut aproape zilnic companiilor aeriene să-şi reducă zborurile cu 20% până la 30% la mai multe aeroporturi, inclusiv la al doilea cel mai mare hub din Paris, Orly.

Citește și
MAE
MAE: Perturbări ale orarului curselor aeriene din cauza grevei angajaţilor grupului Aéroports de Paris

Fabrice Criquet, secretarul general al sindicatului Force Ouvriere la operatorul aeroporturilor din Paris ADP, a declarat că singura modalitate prin care situaţia poate reveni la normal este ca guvernul preşedintelui Emmanuel Macron să retragă reforma pensiilor.

”Grevele urmăresc să perturbe operaţiunile prin definiţie, asta fac, protestăm de luni de zile faţă de această reformă a pensiilor şi vom continua să facem acest lucru”, a declarat el pentru Reuters.

Germania: 300.000 de pasageri nu au putut zbura

Grevele sindicatelor din diverse industrii au provocat întreruperi în călătoriile din Germania, în ultimele săptămâni, unii directori din industrie cerând o nouă abordare a disputelor pentru a minimiza tumultul în curs.

Numai pe aeroportul din Frankfurt, peste 300.000 de pasageri nu au putut zbura din cauza grevelor.

”Pentru noi, acest lucru a însemnat o sumă semnificativă, de milioane de euro, în ceea ce priveşte veniturile pierdute”, a declarat şeful aeroportului din Frankfurt, Stefan Schulte, pentru Reuters.

Sindicatele din serviciile publice au intrat în perioada de arbitraj după ce negocierile asupra salariilor s-au încheiat cu rezultate neconcludente. Grevele au fost amânate până după Paștele catolic, dar vor fi reluate în Săptămâna Mare a Paștelui ortodox.

În Portugalia, grevă de Paștele catolic

În Portugalia, ofiţerii de control la frontieră vor fi în grevă în intervalul 6-10 aprilie. Greva va coincide cu weekendul Pașterului catolic și ar putea provoca "perturbări majore pe aeroporturi", potrivit agenției de presă LUSA.

Asociaţia Hotelurilor şi Întreprinderilor de Turism din Algarve a cerut măsuri preventive, avertizând că grevele de control la frontieră ar putea avea un impact grav asupra reputaţiei regiunii în rândul turiştilor, un motor cheie al economiei Algarve.

”Membrii noştri sunt îngrijoraţi, dar să spunem că sunt îngrijoraţi în mod rezonabil. Au depus multă muncă pentru a se asigura că acest lucru merge rezonabil de bine”, a declarat Olivier Jankovec, şeful grupului de industrie a aeroporturilor ACI Europe.

În Spania, greve pe 17 aeroporturi

Între 27 martie și 13 aprilie, si unele dintre cele mai aglomerate aeroporturi vor fi blocate de grevele organizate de membrii sindicatelor personalului de la sol și din sectorul de marfă al companiei Swissport Handling.ndicaliștii au organizat greve de câte 24 de ore în fiecare luni, marți și joi.

Swissport Handling operează pe aeroporturile din Madrid (Barajas), Barcelona (El Prat), Reus, Alicante, Valencia, Murcia, Málaga, Almería, Salamanca, Valladolid, Burgos, Logroño, Zaragoza, Huesca, Lanzarote, Gran Canaria și Tenerife Sur.

La Londra, 1.400 de agenți de securitate de la aeroportul Heathrow sunt în grevă în acest weekend.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Vacanțele și călătoriile de afaceri a mii de oameni, puse în pericol. Zeci de zboruri au fost anulate
Vacanțele și călătoriile de afaceri a mii de oameni, puse în pericol. Zeci de zboruri au fost anulate

Vacanțele și călătoriile de afaceri a mii de oameni sunt puse în pericol de greva declanșată vineri de angajații celui mai mare aeroport din Paris.

MAE: Perturbări ale orarului curselor aeriene din cauza grevei angajaţilor grupului Aéroports de Paris
MAE: Perturbări ale orarului curselor aeriene din cauza grevei angajaţilor grupului Aéroports de Paris

MAE  informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica ză că, în ziua de 1 iulie, este anunţată o grevă a angajaţilor grupului ADP.  

Greve majore pe mai multe aeroporturi din Europa. Plecările în vacanțe ar putea fi perturbate
Greve majore pe mai multe aeroporturi din Europa. Plecările în vacanțe ar putea fi perturbate

Plecările în vacanță ar putea fi perturbate în această vară pentru cei care vor călători cu avionul.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.